|
|
|
Publicat : January 06, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Momente si schite | Vazut de
: 903 ori | Rating : 
|
|
|
AMICI
Domnul Mache şade la o masă în berărie şi aşteaptă sa pice vreun amic; e vesel şi are poftă de conversaţie. N-aşteaptă mult. Peste câteva momente, iată că-i soseşte unul dintre cei mai buni amici, d. Lache. D. Lache e fără chef. S-apropie şi şade şi el la masă. Cititorul mă va ierta că nu dau nici o indicaţie de ton, de acţiune şi de gamă temperamentală în tot decursul dialogului -indicaţie atât de necesară pentru citire caldă - şi va suplini însuşi cu imaginaţia această lipsă.
Lache: Bonsoar, Mache. Mache: Bonsoar, Lache. L.: Ai venit de mult?
M.: Nu... De vreo zece minute... Iei o bere? L.: Iau.
M.: Băiete! două mari... (Către Lache:) Da... ce ai? te văz cam...
L.: Nu prea am chef... Sunt obosit... Am stat azi-noapte târziu la Cosman, până la ziuă. M.: Cu cine?
L.: Cu nişte amici... Am vorbit foarte mult de tine. M.: Da?... Ce?
L.: E!... mai nimic... fleacuri! Nu ştii cum sunt oamenii noştri?
M.: Adică... cum? mă vorbea de rău... mă-njura... L.: Uite, vezi! ăsta e cusurul tău - exagerezi. M.: N-ai spus tu?
L.: Ce-am spus eu? nu ţi-am spus nimica... Ţi-am spus că aşa sunt oamenii... Tu vrei numaidecât să te laude toată lumea, şi să nu-ndrăznească nimeni să-ţi facă o critică, fie cât de mică. Vezi, ăsta e cusurul tău - prea te crezi.
M.: Ba nu mă crez deloc, să mă ierţi; da mă mir că nu găsiţi alt subiect de conversaţie decât pe mine...
L.: Daca a venit vorba... Mai la urmă, nu te-a vorbit nimeni de rău pe faţă... fireşte că n-ar fi îndrăznit: ştie ce buni amici suntem... Da ştii, aşa, ciupeli.
M: Cam ce?
L.: Secături... Mai ales unul dintre ei nu te poate suferi, şi ţi-e amic. M.: Cine-i ăla? L.: Ei! astae!... Ce-ţipasă?
M.: Aş vrea să-1 ştiu. L.: Nu se poate.
M.: Parolă de onoare că nu-i cer nici o socoteală; n-am să-1 fac niciodată să-nţeleagă că am aflat ce-a spus,.. L.: Mai întâi, nici nu ştii ce a spus... M.: Ce-a spus?...
L.: Uite, ăsta e cusurul tău - eşti curios.
M.: Bine, frate, fireşte că sunt curios să aflu ce se spune pe socoteala mea, mai ales de amici, ca să ştiu cui să mă încrez, cum să mă apăr.
L.: Mai luăm câte una mică?
M.: Da.
L.: Băiete, două mici...
(Pauză. Chelnerul aduce paharele cu bere.)
M.: Ei?
L.: Ei!
M.: Ei! ce spunea amicul?
L.: Nu te poate suferi... Nu ştiu cum venise vorba de oameni deştepţi, şi zic eu: „Uite, Mache e băiat deştept"... că tu ştii că eu te-am considerat totdeauna ca foarte deştept, nu că mi-eşti amic, fiindcă mai la urmă, să-mi dai voie să-ţi spun, n-am nici un interes să-ţi fac curte... Acu, ce să mai vorbim?... te cunosc şi mă cunoşti, slavă Domnului! toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate sinceritatea; şi-ţi spun sincer că mi-ar părea foarte rău să vie tocmai amici şi să zică, mă-nţelegi...
M.: Bine, monşer, cine zice?
L.: Tu.
M.: Eu?
L.: Văz că te uiţi la mine aşa, cu un aer de parcă vrei să-mi zici că nu crezi.
M.: Da mai întâi ce să crez? că nu mi-ai spus nimic. Mi-ai spus că unul dintre amicii cu cari erai aseară nu mă poate suferi, şi că tu ai susţinut că eu sunt deştept.
L.: Am susţinut, fireşte.
M.: Dar amicul meu, care nu mă poate suferi?
L.: Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! Uite, vezi! ăsta e cusurul tău - întrerupi!
M.: Ei! iaca nu mai întrerup; spune, ascult.
L.: Când am zis eu că eşti deştept, întâi a zâmbit aşa, adică: „Prost eşti!" mie, şi pe urmă zice: „O fi deştept, nu zic; dar e cam... zevzec".
M.: Zevzec!
L.: Zevzec.
M.: Ei! după ce mă judecă dumnealui pe mine că sunt zevzec?
L.: După multe, cari le spunea el... M.: Cam ce?
L.: Că ţi-ai neglijat totdeauna slujba...
M.: Nu-i adevărat!
L.: Că era să te dea afară până acum de vreo trei ori... M.: Minte!
L.: Că joci cărţi, şi râd toţi de tine ca de o mazetă! M.: Eu, mazetă! L.: Că bei...
M.: Ce beau?... două-trei pahare de bere pe zi.
L.: Că te-ai însurat fără zestre.
M.: Treaba mea!... Ce măgar!... Mă rog ţie, cine.e măgarul ăsta, aş vrea să-l ştiu...
L.: Ţi-am zis de la-nceput că nu ţi-l spui.
M.: De ce să nu mi-l spui, dacă zici că mi-eşti amic sincer.
L.: Ca să mă pui de faţă?... N-am poftă.
M.: Pe onoarea mea că nu... Iţi jur pe ce am mai scump că nici n-am să-i pomenesc vreodată. Vreau să-l ştiu numai, ca să mă feresc de el şi să-1 despreţuiesc.
L.: Nu se poate, Mache.
M.: Pe onoarea mea! Mă rog ţie, spune-mi-l.
L.: Uite, vezi, ăsta e cusurul tău - eşti indiscret. înţelege româneşte că nu ţi-l spui. Eu am toate defectele câte pofteşti; da trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate - eu sunt discret... nu-mi place să umblu cu plosca.
M.: Atunci dă-mi voie să-ţi spun că nu-mi eşti amic cum te credeam.
L.: Eu! nu-ţi sunt amic ţie? eu? Bravo! Mersi... M.: In sfârşit, un amic...
L.: Dacă sunt eu prost... şi-ţi spun... Da iacă tac... şi aldată să-mi dai cu tifla dacă ţi-oi mai spune ceva... (Către chelner:) Băiete, încă două mici...
M.: Şi... numa atâta a zis amicul despre mine?
L.: A zis mai multe... Da-n sfârşit, ce-ţi pasă?
M.: Nu-mi pasă nimic... dar sunt curios să văz până unde merge mişelia omului... Zici că mi-e amic.
L.: Bun.
M.: Amic de-aproape? L: Da.
M.: Şi ce mai zicea?
L.: Nu-ţi mai spui, că te superi... Că asta trebuie să mărturiseşti şi tu că e cusurul tău - te superi. M.: Pe onoarea mea, nu mă supăr... L.: Zicea de nevastă-ta... că... M: Că ce?
L.: Că... în fine, prostii! ce să-ţi mai spui? Da! dar i-am tăiat nasul. Nu-ţi permit, zic, să te atingi, mă-nţelegi, de onoarea femeii amicului meu!
M.: Cum! de onoarea nevestii mele?
L.: Că e prea frumuşică şi prea tânără pe lângă tine; că te-a luat fiindcă era săracă, dar...
M: Dar ce?
L.: Că la teatru mereu... Zic: „Are lojă gratis!" - „Da - zice el - la Şosea cu bicicleta de două ori pe zi, dimineaţa şi seara?" - „Tot gratis!" zic eu . - „Da vara la Sinaia, tot gratis? zice el; de unde atâta lux?"
M.: Mare canalie!
L.: Şi pe urmă a făcut aluzie aproape pe faţă la un alt amic...
M.: La cine? L.: Nu-ţi spun...
M.: Ascultă-mă, Lache! să ştii că mă supăr serios!... Trebuie numaidecât să-mi spui... L.: Dacă nu vreau.
M.: Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ţi trag palme, mă-nţelegi!
L.: Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău - eşti violent. M.: Cusur, necusur, numaidecât să-mi spui la cine a făcut infamul aluzie?
L.: Vrei numaidecât să ştii?
M.: Da!
L.: La Fănică.
M.: La bărbatul sorii nevestii-mi! la cumnatu-meu? L.: La Fănică, la cumnatu-tău. M.: Mizerabilul! canalia! Cine e? trebuie să-mi spui numele lui!
L.: Uite, vezi, ăsta e...
M.: Nu vreau să ştiu nimic!... Trebuie să mi-1 spui!...
L.: Nu-ţi spun!...
M.: Iţi trag palme, mă-nţelegi!
L.: Ia poftim!... Ei! apoi nu mă lua aşa repede, că... Auzi dumneata! Dar nu strici tu; eu stric... Viu şi-ţi dau de ştire să te păzeşti de amici, să nu te-ncrezi în oricine ca un zevzec, şi-ţi atrag atenţia asupra ce spune lumea despre onoarea ta şi a nevestii, şi tu, în loc să-mi mulţumeşti, te răţoieşti la mine... O să mă faci să te evit altă dată...
M.: Care va să zică, nu vrei să-mi spui?
L.: Nu.
M.: Mersi.
(Cheamă pe chelner şi plăteşte. Pauză lungă, în timp ce Mache bate toba cu degetele pe masă, având aerul căplănuieşte ceva adânc. Un muşteriu nou-venit, anume Tache, se apropie de masa celor doi amici.)
Tache: Bună seara.
Lache şi Mache: Bună seara.
Tache: Mare secătură eşti, amice Lache... Mă faci să-mi pierz noaptea până despre ziuă, să te aştept ca un caraghios la Cosman.
Lache: Mă rog ţie, scuză-mă... Eram zdrobit de oboseală; nu mai puteam; am stat să mă odihnesc şi eu o noapte ca oamenii; m-am culcat de la opt aseară.
Mache (drept în picioare, izbucnind furtunos): A! care va să zică te-ai culcat devreme! n-ai fost az-noapte la Cosman?... Acu ştiu cine e amicul... Poftim! {Două palme straşnice şi pleacă.)
Lache: Uite, vezi! ăsta e cusurul lui - e măgar!... şi violent! ...şi n-are manieră!
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Troienii se ridicau namilă până în tinda creştinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârtej e şi stoluri, repezite în lungul uliţelor, sparte la răspântii şi împrăştiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olăniţa*. Pârtia nu se mai cunoştea. Zăpada îţi trecea de glezne şi mai bine.
Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivăţului, se zvârcolea pe loc şi, ca şi cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbuşea îndărăt pe gâtul coşurilor. Mahalaua înţepenise îngropată în troieni. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507655
|
| » Numar categorii |
26
|
|
