|
|
|
Publicat : December 11, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Caracterizari | Vazut de
: 472 ori | Rating : 
|
|
|
Andrei Pietraru
- personaj principal de drama psihologica moderna -
- personaj dramatic modern -
- intelectualul insetat de absolut -
"Suflete tari"
de Camil Petrescu
- drama psihologica moderna -
Camil Petrescu (1894 -1957) este un scriitor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie (utopice), intelectuali traind in lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat in realitatea concrete. Conceptia lui Camil Petrescu despre tragismul uman evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama ."
Andrei Pietraru este personajul principal al dramei "Suflete tari" de Camil Petrescu. Fiu de tarani, cu studii stralucite, fusese de mic foarte harnic, talentat si inteligent, speranta generatiei sale pentru orice cariera ar fi dorit sa imbratiseze.
Desi personaj de dramaturgie, Andrei Pietraru beneficiaza, ca toti eroii lui Camil Petrescu, de un portret fizic ale carui trasaturi sugereaza caracteristici morale relevante: "un tanar ca de 30 de ani, malt, delicat, fara sa fie slab. Par castaniu, fata palida si ochii verzi-albastri, foarte puternici, patrunzatori. Are figura obosita de om mistuit de o framantata viata interioara. Fire bolnavicios de impresionabila, cand prea timida, cand excesiv de violenta. O neliniste si o nestabilitate in gesturi de aparat de mare precizie, sensibil la mai multe influente deodata".
Portretul etic al protagonistului reiese indirect din trairile interioare si zbuciumul sufletesc, reliefate prin analiza psihologica a starilor traite in profunzime de intelectualul insetat de iubirea ideaia, chinuit de incertitudini si de imperfectiunile societatii, toate aceste modalitati inscriindu-se in formula artistica de construire a personajului modern.
Creionat succint, eroul ilustreaza principalele trasaturi ale personajului-cadru din opera lui Camil Petrescu: nascut din framantari sufletesti, hipersensibil, inadaptat superior, intelectual intransigent, dominat de lumea ideilor pure, inflexibil, analitic §i interiorizat.
Andrei Pietraru este un personaj tipic, intruchipand intelectualul tnsetat de absolutul in iubire si traind tn lumea ideilor pure. De sase ani era indragostit in taina de Ioana Boiu-Dorcani si, ca sa poata sta in preajma ei, isi intrerupsese studiile si facuse eforturi sa ocupe postul de bibliotecar din casa boierului Matei Boiu-Dorcani. Aceasta funcjie este sub demnitatea si sub capacitatea sa intelectuala, motiv pentru care aceasta decizie umilitoare ii uimise pe toti cei care credeau in el. Cinstit si corect, Andrei rupsese logodna cu bogata nepoata a lui Sinesti deoarece n-o iubea, fiind definitiv subjugat Ioanei, insa "jupanita" este, in toti cei sase ani, indiferenta, rece, distanta, inaccesibila, de o distinctie strivitoare, dezarmanta pentru tanarul indragostit de conditie sociala modesta. Se poate spune ca Ioana nici nu-l observase pe Andrei, considerandu-l una dintre slugile lor care aveau, din punct de vedere al stapanilor, aceeasi infatisare terna.
Din relatia care se modifica mereu intre Andrei Pietraru si Ioana Boiu reies cele mai relevante trasaturi ale celor doua personaje. Conflictul dintre idealul de iubire si neputinta aplicarii fn viata reaia pricinuieste drama de constiinta a lui Andrei Pietraru. El afla intamplator despre posibila logodna a Ioanei cu printul Bazil Serban si se hotaraste sa-si marturiseasca, dupa sase ani, dragostea. El intra pierit, asemenea lui Mien Sorel (personajul lui Stendhal, din romanul "Rosu si negru", o cucerise la fel pe Mathilde de la Mole), in iatacul Ioanei si-i declara, cu delicatete, ca-si sacrificase studiile, cariera numai din dragoste pentru ea: "a trebuit sa te intalnesc pe dumneata, mormantul mandriei mele". Tanara il respinge dispretuitoare, considerandu-l un ratat, atitudine care starneste orgoliul tanarului si-l face sa devina categoric si agresiv. Stupefiat de lipsa ei de suflet, jupanita ii pare incapabila sa se induioseze de ceva, rupe zagazurile si, cu ochi halucinati, izbucneste navalnic, amenintand ca, daca pana la l2 noaptea n-o cucereste, se sinucide. Impresionata de forta iubirii lui si coplesita de indrazneala barbateasca dominatoare, Ioana cedeaza exploziei pasionale si timp de o saptamana cei doi tainuiesc relatia, apoi tanara il constrange sa-i marturiseasca adevarul tatalui ei. Andrei este sovaitor, curajul cu care o cucerise pe Ioana se consumase si redevenise acelasi barbat nesigur si nehotarat, isi recapatase platitudinea si lipsa de farmec, din cauza carora Ioana nici nu-l observase in cei sase ani. In plus, il surprinde sarutand-o pe Elena care pleca pentru totdeauna iar Andrei isi lua ramas bun de la ea si, brusc, loana redevine aristocrata dispretuitoare, vazand in iubitul ei, un arivist marunt, "un suflet de sluga" si nu-l mai crede in stare sa se sinucida, asa cum el o ameninta din nou. Injosit, jignit in demnitatea lui si mai ales in sentimentele lui de dragoste pentru care sacrificase tot, Andrei Pietraru se sinucide. Spirit absolutizant, Andrei marturiseste, insa, ca nu intentionase neaparat sa-si ia viata, ci dorise mai ales, sa ucida in el iubirea - "Pe dumneata te-am ucis in mine... Esti moarta... mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata..." - ceea ce argumenteaza faptul ca eroul este insetat de o "dragoste in stare pura".
Pentru Andrei, Ioana este iubirea absoluta, unica lui ratiune de a fi, "un exemplar unic", asa cum Gelu Ruscanu (din "Jocul ielelor") gasise unul in ideea de dreptate absoluta. Asemanarea celor doi eroi camilpetrescieni consta in faptul ca distanta dintre constiinta si obiect este absoluta, la Andrei intre iubirea absoluta si aristocrata inaccesibila, iar la Gelu tntre dreptatea sociala si justitia absoluta.
Andrei Pietraru este dominat de un hybris (orgoliu nemasurat - n.n.) care ii determina destinui dramatic. Aceasta constanta a constiintei eroului este observata de fostul coleg de scoala si prietenul sau, Culai Darie: "Omule, toate drumurile pe care puteai sa le apuci in viata due pana la capatul lumii. Cum naiba de l-ai ales tocmai pe asta, de te-ai infundat tocmai aici?". Inclinatia lui Andrei spre absolut, il face sa-si explice hotararea: "Ei, Culai, si intr-o iubire poti sa ajungi pana la capatul lumii!". Orgolios, ca si Gelu Ruscanu, Andrei este rupt de realitatea concreta, deoarece, insetat de absolut, crede ca poate trece peste barierele sociale si poate sa capete demnitatea umana de care fusese lipsit atata vreme, din cauza conditiei sociale umile. Eroarea este constientizata atunci cand ii destainuie lui Matei relatia amoroasa cu fiica sa, iar acesta reactioneaza cu indignare si furie nestapanite, considerandu-l un "vanator de zestre".
Conflictul de constiinta se manifesta intre orgoliile celor doua personaje ale cuplului antitetic, la Ioana este evident orgoliul de casta, de clasa aristocratica, iar la Andrei este vorba de un orgoliu determinat de egolatrie (adorare de sine, divinizare a propriei persoane - n.n.). Tanara apartine acelei clase sociale care are radacini adanci in nobilimea romaneasca, Pietraru reprezinta taranimea. Andrei n-o iubea pe Ioana pentru calitatile ei umane, ci mai ales ca sa-si dovedeasca siesi ca are puterea de a iubi, dar mai ales orgoliul ca are forta de a infrunta obstacolele care-i stau in cale pentru dobandirea acestei iubiri. Atunci cand Culai il intreaba de ce el, fiu de tarani, iubeste o boieroaica, Andrei este foarte incurcat, insa tot colegul sau gaseste raspunsul, deoarece isi cunostea bine prietenul: "E ceva in tine, nemasuratul tau orgoliu, care ar fi iubit-o si fara s-o fi vazut vreodata".
Andrei are onoare, fapt pentru care provoaca la duel pe printul Bazil Serban si nu renunta la confruntarea cu acesta, cu toate ca Ioana il determinase pe boier sa-si ceara scuze. Daca ar fi fost de acord cu anularea duelului, el n-ar mai fi putut dovedi ca este, la randul lui, inzestrat cu simtul onoarei, calitate proprie clasei aristocrate si n-ar mai fi impresionat-o pe domnisoara Boiu. Totusi, din iubire, renunta la studii, desi statutul de servitor in casa Boiu aproape ca i-a anulat sansele de a fi iubit de tanara aristocrata. Simtul onoarei se supune, asadar, iubirii absolute.
lubirea in sine este un act irational, Pietraru se rupe de realitatea concreta, traieste in lumea ideilor pure, din care cauza ajunge, dintr-un intelectual in devenire, cu o cariera straiucita, un ratat, fapt ce determina si destinul sau dramatic: chiar si dragostea se falsifica daca este privita in absolut, lipsita de orice determinari obiective, reale.
Ambele personaje poarta masti, puse de situatiile intolerabile. Andrei isi impune o atitudine falsa pentru a putea sta in preajma iubitei, insa, pentru a comunica, el se hotaraste: "Sa sfasii aceasta masca mincinoasa, care a facut din mine un bolnav". Ioana tainuieste iubirea ei cu Andrei, purtand masca nevinovatiei, care insa o impovareaza: "De o saptamana, viata mea nu e decat o prefacatorie dezgustatoare".
Ca in teatrul lui Bernard Shaw, in piesa se manifesta vadit paradoxuri in cadrul situatiilor de constiinta. Andrei cauta femeia si nu aristocrata de stirpe, dar Ioana este boieroaica bogata si de vita veche; el nu doreste sa parvina pe scara sociaia si totusi aspirase toata viata catre un loc de frunte; el se sinucide pentru iubire, dar omoara in el tocmai iubirea: "Pe dumneata te-am ucis in mine... Esti moarta... mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata."
"Exista in toata opera d-lui Camil Petrescu o intuitie unitara a omului. Barbatul lucid si activ, ambitios si individualist e infrant de obsesia simturilor si tncarcerat de instinctuaiitatea femeii". (Pompiliu Constantinescu)
Camil Petrescu este creatorul dramei de constiinta, In care dramatismul personajelor este realizat prin revelatii succesive si, in mod firesc, de esecurile succesive petrecute in constiinta acestora. Conflictul dramelor camilpetresciene este unul ce se manifesta in constiinta personajelor, generat de imposibilitatea aplicarii in realitate a ideilor absolute care-i domina si le determina destinul tragic. Asadar, conceptul de absolut nu este unul filozofic, ci unul moral, personajele fiind insetate de certitudini etice, incapabili de compromisuri, trdind in lumea ideilor pure. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul ideal, din cauza principiilor absolute care nu se pot pune in practica, nu se pot aplica in societatea dominata de imperfectiuni.
Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumos) si se particularizeaza prin formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, exaltarea trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului. Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii. Monologul interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei.
Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului analitic. Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie". (Camil Petrescu)
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Acum câţiva ani, unul dintre cei mai de seamă studenţi ai Universităţii noastre era şi tânărul Coriolan Drăgănescu. Avea inteligenţă vie, caracter de bronz,"temperament de erou; pe lângă acestea, natura-1 înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507662
|
| » Numar categorii |
26
|
|
