ANDRONACHE TUZLUC

- personaj secundar de roman traditional, realist, obiectiv -
- personaj realist -
- antierou -
- parvenitul (arivistul) -

"Ciocoii vechi si noi",
de Nicolae Filimon
- roman traditional realist, obiectiv -

            Romanul "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon (1819-1865) a fost publicat mai intai sub forma de foileton in "Revista romana",. iar in volum a aparut in 1863. Romanul lui Filimon este precedat de cateva incercari narative romanesti (de roman - n.n.), cele mai multe nerealizate sub raport literar: "Tainele inimii" de Mihail Kogalniceanu (1855), "Manoil" (1855) si " Elena" (1862) de Dimitrie Bolintineanu.
    "Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soarece mananca", subintitulat de autor "romant original", este considerat primul roman romanesc, desi exista mai multe stangacii in epica operei ori in constructia personajelor. Creatia este un roman realist, deoarece contureaza o monografie a Tarii Romanesti din prima jumatate a secolului al XlX-lea (1814 - 1830) si un roman obiectiv, intrucat perspectiva narativa se defmeste prin naratiunea la persoana a III-a. Pentru realizarea romanului, Nicolae Filimon a depus o munca de arhivar, cercetand si conspectand documentele epocii cuprinse intre 1814 - 1830, perioada pe care scriitorul o ilustreaza in opera, in calitate de functionar la Arhivele Statului, unde activa inca de la infiintare (1862), Filimon are acces la tot felul de texte si inscrisuri care contribuie la cunoasterea si adeverirea faptelor istorice si sociale prezente in roman. Compozitia de factura romantica a operei este data de antiteza, ca modalitate artistica in evolutia faptelor si realizarea personajelor, acestea fiind construite la alb si negru. In cel mai pur stil romantic, cu o antiteza desavarsita, personajele malefice, Dinu Paturica, Chera Duduca, Chir Costea Chiorul au trasaturi exclusiv negative, iar cele angelice, Banul C, Maria si Gheorghe au numai trasaturi pozitive, o generozitate si o noblete sufleteasca iesite din comun.
    Andronache Tuzluc este personaj secundar, realist si negativ (antierou), intruchipand ciocoiul venetic si parvenit, "putrajunea si mucegaiul" ce distrug din  temelii orice societate. Acest grec venise in Tara Romaneasca odata cu suita domnitorului fanariot Caragea si, prin viclesug si lingusire, stiuse sa-si asigure in scurt timp protectia domnitei Ralu.    Tuzluc este initiatorul metodelor de imbogatire grabnica, pe care le pune in aplicare cativa ani buni si pe care le preia Dinu Paturica pentru a le duce la perfectiune. Parvenitismul personajului este ilustrat indirect de catre narator prin ascensiunea rapida pe care o parcurge Tuzluc de la munca de ciohodar (slujbas, la curtea domneasca ce avea sarcina sa se ingrijeasca de incaltaminte -n.n.) la vel-camaras (slujbas care avea in grija sa odaile domnitorului - n.n.), apoi de la functiile de calemgiu (logofat de vistierie - n.n.) si spatar (inalt demnitar la curtea domneasca - n.n.), pana aproape de varful piramidei sociale, la atributiile de mare postelnic (mare boier, membru al sfatului domnesc -n.n.)si sfetnic preferatal domnitorului Georgie Caragea. Priceput in uneltiri si vorbe magulitoare pentru cei puternici, Tuzluc este caracterizat direct de catre narator, ca fiind inzestrat cu un "mare talent in intriga si lingusire". Indirect, aceste insusiri atesta iscusinta si lacomia cu care Tuzluc reuseste sa stranga averi prin exploatarea taranilor, iar prin cardasie cu hotii si talharii, jecmaneste "tara in toate modurile mai mult de trei ani, pana ce isi cumpara vreo zece mosii, cateva familii de tigani, case, vii".
    Arivistul Andronache, acelasi care pana nu demult era doar "un ticaios ciohodar", cum il  aracterizeaza direct naratorul omniscient, ajunge sa traiasca in lux si bogatie, deoarece "fura ca un talhar de codru si cheltuia ca un nebun". Aceste trasaturi  reies, indirect, din faptele personajului, petrecerile desfranate pe care le organiza la "curtea" lui fiind reprezentative pentru decaderea morala care-l caracterizeaza, mai ales ca la aceste orgii participau infamii lui prieteni, avand nume sugestive pentru particularitatea definitorie: Maturica, Mana-Lunga, Pingelescu, Birlic. Dominat de un snobism triumfal si necunoscand valoarea banului muncit, Tuzluc isi permite sa piarda la stos (joc de carti - n.n) 10.000 de lei o data, cu nepasare. Pe Dinu Paturica i1 invata cum sa vanda, pe bani multi, posturile din administrate, sa obtina de la tarani si arendasi venituri din ce in ce mai mari, in scopul mavutirii, de unde reiese aviditatea exagerata a lui Andronache Tuzluc.
    Intoarea lui Chera Duduca, este intretinuta intr-un lux desantat, il stoarce de bani prin cele mai inventive metode, coalizandu-se cu Dinu Paturica si Chir Costea Chiorul pentru a-1 saraci total pe postelnic. Paturica si Chera Duduca il incarca la socoteli pe Tuzluc: ea-i cere saluri si matasuri, el il insala in administrarea mosiilor si astfel, "unind jafurile la un loc", reusesc sa-l ruineze. Pentru izbanda acestui plan diabolic, il iau complice pe Chir Costea Chiorul, care joaca un rol foarte important in aceasta talharie. Din relatia protagonistului cu aceste personaje ale romanului reies, in mod indirect, alte insusiri negative ale lui Andronache. Credul si plin de ingamfare, avand o naiva siguranta de sine, Tuzluc isi da seama de tradarea lor abia cand este ruinat si izbucnieste cu furie in biserica unde avea loc nunta lui Dinu cu Duduca: "nelegiuitii care mi-au mancat starea si si-au batut joc de cinstea mea". Episodul evidentiaza enervarea paroxistica a personajului, care "cazu jos fara simtire" apoi este lovit de dambla si-si pierde mintile.
    Andronache Tuzluc, "ciocoiul marsav", avid de imbogatire si de ascensiune rapida, dispus sa "jupoaie pe vaduva si pe sarac", este domic sa patrunda si in casa boierimii autohtone, cerand - in acest scop - pe fiica Banului C, Maria, de sotie, fapt din care reies, indirect, impertinenta, infatuarea si parvenitismul grecului. El este refuzat cu fermitate de boierul de vita romaneasca, care, chemat de voda pentru a-l convinge sa-si dea fiica lui Tuzluc, are curajul de a respinge cu demnitate propunerea fanariotului, Banul C. caracterizandu-l direct pe ticalosul postelnic: "Maria-ta, porunceste mai bine sa-mi taie capul sau surghiuneste-ma, ca pe alti boieri pamanteni ai tarii, dar nu cere de la mine sa dau de bunavoie pe fiica mea, in mana celui neomenos, care prada pe vaduva si pe sarac, fara cea mai mica mustrare de cuget". "Depravat pana la extremitate", cum il califica direct vocea auctoriala, orbit in dragostea pasionala pentru Duduca, victima a perfidiei lui Dinu Paturica, Andronache Tuzluc este atras tot de infami si desfranati ca si el. Postelnicul ajunge vlaguit fizic si psihic, fiind privit cu oarecare compasiune de catre naratorul omniscient, deoarece este capabil de o pasiune pentru Duduca, regreta atitudinea sa fata de Gheorghe, caruia-i cere iertare si varsa lacrimi de recunostinta cand acesta il ajuta, are asadar o anumita constiinta a vinovatiei sale. Tot prin generozitatea lui Gheorghe, Tuzluc are parte de o inmormantare fastuoasa, semn ca scriitorul il iarta pentru nelegiuirile sale, deoarece ispasise inca din timpul vietii o mare parte dintre pacate: saracise, ajunsese cersetor si dusese o viata chinuitoare dupa ce ii luase Paturica toata agoniseala.
    Personajele negative argumenteaza totodata si caracterul etic al romanului, in sensul ca fiecare este pedepsit in raport cu greselile si pacatele savarsite. Finalul romanului este moralizator si indeamna la meditatie, deoarece Nicolae Filimon intalneste in mod sugestiv, intr-o rascruce de drumuri, cosciugele lui Dinu Paturica si al lui Andronache Tuzluc cu Chir Costea Chiorul, "negutatorul cel tintuit", pentru a sugera ca intre ei "exista o legatura fatala" si ca "intamplarea voise sa se mai intalneasca inca o data, inainte de a se prezenta lui Dumnezeu, spre a-si da seama de relele ce la savarsisera pe acest pamant".
    Nicolae Filimon exprima in mod transparent dorinta de a insanatosi moral societatea romaneasca din prima jumatate a secolului al XlX-lea, prin rasplatirea virtutilor si sanctionarea nelegiuirilor, oferind, astfel, cititorului "satis'factia de restabilirea dreptatii" (G.Caiinescu).