Universul taranesc
    Mihail Sadoveanu, "Ceahlaul literaturii romane", cum l-a numit Geo Bogza, "stefan cel Mare al literaturii romane" cum i-a spus G.Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala.
    Viata satului romanesc (tema spiritualitatii satului romanesc) este principala tema a epicii sadoveniene, intrucat "taranul roman a fost principalul meu erou", marturisea Sadoveanu intr-un discurs tinut la Academia Romana. Taranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu viata aspra ca si meleagurile prapastioase pe care este sortit sa traiasca (asa cum ilustreaza prozatorul in legenda de la inceputui romanului "Baltagul"). Puternic individualizat in literatura romana, taranul lui Sadoveanu se particularizeaza prin cateva trasaturi specifice:
    - taranul, ca pastrator al lumii vechi, arhaice si patriarhale;
    - taranii moldoveni sunt oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii si al libertatii, aparatori ai unor principii de viata fundamentale statornicite din vremi imemoriabile;
    -  rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri nestinse, se retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu violenta, implinindu-si dreptatea, mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane;

    -  universul sufletului taranesc se compune din adevar, dreptate, demnitate si iubire patimasa: "Fa-te si tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade sa te faci! Sa nu rapesti munca saracului [...], sa nu-ti bati joc de nevoiasul care varsa lacrimi pe brazda" ("La noi in Viisoara");
    -  inclinatia lor catre confesiune, placerea de a povesti intamplari din "vreme adanca".
 
      Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari" (George Calinescu). Versul moto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane", argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea existentiala" de la viata la moarte si din nou la viata.
    Romanul "Baltagul" a fost scris in numai 17 zile si publicat in noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu implinea 50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de catre exegetii vremii. Romanul are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: "Saiga" (setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroinei), "Dolca" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), "Miorita" (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia asupra mortii sunt numai cateva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in roman).
    Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de viata fundamentale, statornicite din vremuri imemoriabile.

    Semniflcatia titlului. Mit si traditie

    Titlul este simbolic, intrucat in mitologia autohtona baltagul este arma magica si simbolica menita sa implineasca dreptatea, este o unealta justitiara. Ea este, in basmele populare, furata de fortele malefice (zmei) si redobandita de personajul pozitiv. Principala trasatura a baltagului este ca, atunci cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se pateaza de sange: "...unealta raului se dovedeste a fi, intoarsa, arma binelui [...]. Baltagul da prilej Vitoriei Lipan ca, prin abile intrebari, sa-l ispiteasca pe Calistrat Bogza afara din tacerea sa pentru a vorbi si a se demasca; in sensul basmului arhaic, baltagul este unealta magica, insusita de raufacator si recucerita de erou. Obiectul pare investit cu puteri uimitoare: atata vreme cat se afla in posesia lui, raufacatorul se pastreaza ascuns; pierzandu-l, el apare cu adevarata sa infatisare. Cartea lui Sadoveanu se cheama «Baltagul» asa cum se cheama unele basme «Nuielusa fermecata» sau «Palosul nazdravan»". (Petru Mihai Gorcea - "Nesomnul capodoperelor - Basmul eternei repetitii. Insemnari sadoveniene")
    Cuvantul "baltag" poate veni si de la grecescul "labrys", care inseamna secure cu doua taisuri, dar si labirint. In roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul serpuit pe care il parcurge Vitoria Lipan in cautarea sotului, atat un labirint interior, al framantarilor sale de la neliniste la banuiala apoi la certitudine, cat si un labirint exterior, al drumului sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale serpuite, aminteste curgerea continua a vietii spre moarte si a mortii spre viata: Vitoria porneste in cautarea sotului din interior, din intuneric pentru a putea ajunge in exterior, la lumina.
    In mitologia universale, labirintul este casa securii duble, sugerand dualitatea existentiala, adica un simbol al vietii si al mortii. Centrul acestui labirint este rapa dintre Suha si Sabasa, unde zac osemintele lui Nechifor Lipan.
    Structura romanului evidentiaza doua componente: una simbolica-mitica si cealalta epica-realista, care se interfereaza pe parcursul intregului roman.
    Romanul "Baltagul" este o opera epica, deoarece naratorul omniscient isi exprima indirect sentimentele si conceptiile prin intermediul personajelor si al actiunii. Modalitatea narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului si relatarea la persoana a III-a, fapt ce argumenteaza detasarea acestuia de evenimente.
    Timpul in care are loc actiunea este limitat si cronologic, intamplarile se petrec din toamna pana in primavara, dar nu este precizata perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste intr-un timp mitic romanesc, un timp spiritual al credintelor si datinilor stravechi, care au valabilitate in orice epoca. Perspectiva spatiala este reprezentata de meleagurile accidentate si stancoase ale muntilor din Moldova, ilustrand viata aspra a muntenilor.
    Actiunea este complexa, iar structura este mai complicate decat la povestire sau la nuvela. In cele saisprezece capitole, precedate de o legenda fascinanta, sunt povestite, in principal, actiunile Vitoriei Lipan de a afla adevarul despre absenta sotului ei si de a implini dreptatea, prin pedepsirea raufacatorilor. Specific romanului este si conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit de incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la neliniste