|
|
|
Publicat : December 28, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Dramaturgia | Vazut de
: 881 ori | Rating :  
|
|
|
CAII LA FEREASTRĂ
de Matei Vişniec
- teatrul absurd postmodern -
Teatrul lui Matei Vişniec (n. 29 ianuarie 1956) are vizibile similitudini cu teatrul absurd creat de Eugen Ionescu sau Samuel Beckett. Unele piese de teatru sunt parabole, dar altele, ca nişte jocuri ale imaginaţiei, pun în mişcare personaje energice, care fac mereu câte ceva important, fără ca să existe însă un subiect sau o acţiune anume. Alex. Ştefănescu, într-un articol publicat în revista "România literară", considera că lumea ilustrată de piesele lui Vişniec se constituie într-o adevărată "comedie a îndeletnicirilor omeneşti şi îndeosebi a comunicării".
în piesa într-un act "Caii la fereastră", Matei Vişniec aduce în atenţie tema războiului care distruge omul atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic, nejustificat şi nemotivat. Războiul nu selectează victimele, el ucide fără să aleagă: "nu sunt identificaţi drepţii sau nedrepţii, ci doar oameni care pier dintr-un motiv ignorat" (Valentin Silvestru).
Personajele au nume generice: Mesagerul, Mama, Fiul, Fiica, Tatăl, Soţia, Soţul. Deoarece eroii nu sunt personalizaţi, nu au o identitate caracterială, autorul precizează într-o notă că cele trei personaje feminine (Mama, Fiica, Soţia) pot fi interpretate de aceeaşi actriţă, iar cele masculine (Fiul, Tatăl, Soţul) de un singur actor. Personajele sunt aşadar numai simboluri care întruchipează Femeia şi Bărbatul. Subiectul piesei
Piesa începe cu bătăi de tobă, prin care Mesagerul anunţă evenimentele istorice ale anului 1699: ca urmare a încheierii păcii de la Carlowitz, mai multe teritorii au revenit ţărilor învingătoare în război.
Decorul prezintă interiorul unei camere sărăcăcioase, în care fotoliul şi valiza jerpelite, precum şi robinetul care curge continuu emană o atmosferă deprimantă. Acţiunea acestei secvenţe din piesă se derulează în spaţiul domestic, în care dialogul este incoerent, replicile sunt adesea clişee de limbaj şi de gândire, sugerând astfel imposibilitatea de comunicare a oamenilor, precum şi incapacitatea lor de a înţelege evenimente, fenomene profunde care determină existenţa umană. Mama se zbate într-o vizibilă neputinţă de a înţelege esenţa războiului, care nu înseamnă altceva decât iminenţa morţii băiatului ei. Ea îşi pregăteşte fiul, care urmează să plece pe front, mai ales cu sfaturi banale, inutile, adesea absurde. Poveţele materne constituie o adevărată comedie prin zădărnicia lor, replicile Mamei, rostite pe un ton sentenţios şi patetic, referindu-se fie la banalul casnic - "Nasturii nu trebuie cusuţi prea strâns. [...] Zahărul nu trebuie ţinut niciodată în pungi de hârtie" -, fie sfaturi materne etice - "Ai grijă că nu faci firimituri. [...] Nu arăta cu degetul în sus, nu lovi cu pumnul în masă..." - fie referiri absurde de genul: "Parcă am auzit căzând nişte firimituri. [...] Este apă fiartă în frigider. [...] Bocancii nu trebuie lăsaţi murdari peste noapte că altfel îţi cad în cap". în timpul acesta, Fiul, îmbrăcat în uniformă militară, stă la fereastră şi priveşte fascinat "un cal roşu cu o pată neagră". El receptează absent sfaturile Mamei, fiind din ce în ce mai mult obsedat de calul misterios care "dă târcoale prin faţa ferestrei", de parcă ar aştepta o trăsură şi care se uită ţintă spre Fiu: "Oare cine se uită la mine mă vede?". Pe măsură ce momentul plecării Fiului la război se apropie, Mama devine mai agitată, replicile ei apropiindu-se de structura unei tirade, accelerând ritmul, vorbind din ce în ce mai tare, intrând parcă "într-o transă verbală". Mama îi oferă Fiului o cascadă de sfaturi incoerente şi bizare, între care ideea că apa este un mediu periculos, sfârşind cu povaţa să se ferească de cai şi să nu se gândească la calul roşu cu pata neagră. Constată panicată că Fiul a uitat să-şi pună bocancii şi îi aruncă unul câte unul pe fereastră.
Mesagerul intră cu un buchet de garoafe şi cu bocancii atârnaţi de gât, prezentându-se concis: "Sunt omu' cu calu'". El este vesel şi jovial, fiind convins că ştie totdeauna cum să comunice veştile tragice şi că are tact şi fineţe, de aceea "Au fost economisite, dacă mă pot exprima aşa, mii de lacrimi...". Garoafele, ca simbol al consolării familiei pentru tragedia războiului, o deprimă pe Mamă, de aceea Mesagerul pune florile într-o valiză care era "deja ticsită de garoafe", după care "închide valiza - clap! clap!". Acest gest este prezent în toate cele trei secvenţe ale piesei, ca un laitmotiv ce ar putea semnifica faptul că războiul provoacă numeroase victime şi multă suferinţă. Vestea că Fiul a murit în război o aruncă pe Mamă în culmea disperării şi doreşte să afle amănunte dacă a murit ca un viteaz în focul luptei. Piesa este însă o pledoarie despre antieroism, aşa cum însuşi Vişniec a mărturisit în caietul-program al spectacolului.
Aşadar, Fiul nu este un erou, el nu se bătuse "ca un leu", ba mai mult, nici nu ştia să mânuiască o armă. Mesagerul afirmă că ceea ce ştiuse cel mai bine să facă Fiul era "să stea în poziţia de drepţi", pentru el un prilej de odihnă, de viaţă relaxată. La robinet curge "apă neagră", pe care Mama o ascultă ca să se liniştească. Printr-un monolog, Mama rememorează copilăria Fiului, "un copil ciudat şi exemplar".
Inainte de a muri Fiul spusese numai "au", de aceea Mama presupune că l-a sfârtecat "vreun obuz rătăcit". Mesagerul neagă, mai ales
că era în timp de pace şi îi relatează că Fiul murise lovit "simplu, scurt, cu piciorul" de calul roşu "într-o însorită dimineaţă de duminică". în urma lui lăsase numai "cinci pachete de biscuiţi" cazoni şi nu avea mormânt, deoarece nu rămăsese nici un cadavru. Fiul fusese o fire blândă "ca o
adiere de vânt" şi pur şi simplu dispăruse din univers.
A doua parte a piesei este anunţată de Mesager care, luminat de un spot, bate toba anunţând evenimentele istorice ale anului 1745: ca urmare a încheierii păcii de la Breslau, mai multe teritorii au revenit ţărilor învingătoare în război.
Dramaturgul precizează că personajul feminin este Fiica, iar cel masculin este Tatăl. Acesta din urmă, aflat într-un cărucior cu rotile, este foarte agitat şi iritat, dorind să afle cine fusese la ei şi de ce trântise uşa la plecare. Fiica încearcă să-1 liniştească, explicându-i că nu-1 poate scoate la plimbare pentru că plouă şi "rugineşte căruţul". Pentru Tatăl, Fiica are identitate, o cheamă Isabel, iar dialogul dintre cele două personaje conţine replici scurte, majoritatea fiind alcătuite din enunţuri interogative şi exclamative, în care se manifestă absurdul discuţiei. Tatăl remarcase faptul că limba mică (orară) de la ceas este vizibil subţiată de minutar, semn că timpul pentru el nu mai are aceleaşi dimensiuni, se reduce considerabil. Amintindu-şi de război, Tatăl se întristează că valorile se degradează, că meritele importante şi apreciate cândva, lucrurile câştigate cu efort şi sacrificiu deveniseră banale şi nesemnificative pentru oameni: "Ştii tu cât de greu se primea pe vremea aceea crucea cu.două colţuri? Astăzi toată lumea primeşte crucea cu două colţuri. [...] Ştii tu cât de greu se primea pe vremea aceea crucea cu trei colţuri? Azi toată lumea primeşte crucea cu trei colţuri. [...] Ştii tu cât de greu se primea pe vremea aceea crucea cu patru colţuri? La Trapezunt n-au scăpat decât vreo zece oameni şi numai unul a primit crucea cu patru colţuri. Astăzi toată lumea primeşte crucea cu două colţuri." Motivul apei revine, ca metaforă pentru viaţă.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Literatura populara este o componenta esentiala a folclorului romanesc, deoarece insumeaza totalitatea productiilor intelepciunii poporului nostru, (artistice, literare, muzicale, plastice, coregrafice, dramatice), create si transmise prin cuvant si practici din generatie in generatie. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
81
|
| » Articole vazute |
2206970
|
| » Numar categorii |
26
|
|
