Fanus Neagu (n.1932) s-a inspirat adesea din lumea fabuloasa a Baraganului si a meleagurilor natale ale Brailei, pe care a ilustrat-o in nuvele - "Cantonul parasit", "Vara buimaca" si romane - "Ingerul a strigat, "Frumosii nebuni ai marilor orase", "Scaunul singuratatii".
    In peisajul literaturii contemporane, Fanus Neagu ocupa un loc aparte, deoarece proza lui imbina realul cu miticul, scriitorul apeland la o metafora inedita, care-l individualizeaza stilistic.
    Nuvela "Dincolo de nisipuri" a fost publicata in volumul "Cantonul parasit" din 1964, fiind, asa cum o numea Eugen Simion, "o naratiune aproape fantastica, povestea, pe scurt, a unui miraj intr-un cadru de viata debordanta". In creatiile lui Fanus Neagu, faptele marunte ale vietii capata importanta si valoare, devenind adevarate evenimente care determina destinele eroilor, iar actiunile si obsesiile lor reliefeaza puternic trasaturile lor de caracter.
    In nuvela "Dincolo de nisipuri", Fanus Neagu sugereaza existenta unui ideal spre care tinde sa ajunga eroul principal, susteru, esecul fiind determinat de nesiguranta si de speranta iluzorie si sugerat prin metafora nisipurilor.
    In nuvela "Dincolo de nisipuri", Fanus Neagu fixeaza de la inceput timpul desfasurarii actiunii, in vara anului 1946, intr-o realitate dramaticala "Era in 1946, an de seceta cumplita". Absenta apei creeaza o atmosfera de cosmar, balucinanta, ca si starea sufleteasca a oamenilor din sat, care se constituie in personaj colectiv-simbol pentru o drama umana, o situatie limita din care nu exista iesire. Susteru nu este lamurit daca i se pare sau chiar zareste venind un calaret, care striga si arata cu mana in spatele lui, tipand disperat ca "vine garla": "A plouat la munte si vine garla. Vine Buzaul".
    Vestea este vitala pentru toata suflarea acestor meleaguri si se starneste o agitatie electrizanta intre sateni. Clopotele bisericii aduna satul intreg pe malul garlei, toti locuitorii sunt cuprinsi de frenezie: barbatii sapa, sparg movilele de pamant, femeile isi tin strans copiii, de teama sa nu fie luati de viitura, iar un batran isi pregateste carligele pentru pescuit si intra in conflict cu susteru, care-l acuza ca sperie pestele. Barbatii isi suflecasera pantalonii pana mai sus de genunchi, "ca sa nu li se ude mai tarziu imbracamintea", pentru ca "restul boarfelor le schimbasera pe malai la bogatanii si morarii din satele de sus".
    Agitatia care a cuprins tot satul devine absurda, reflectand letargia in care zacusera pana atunci oamenii din cauza secetei apasatoare si sufocante. Ei sunt energizati acum de un optimism exagerat din dorinta acumulata atata vreme, aceea ca albia raului sa se umple cu apa si natura sa-si reia cursul normal. Inserarea amplifica nerabdarea, din ce in ce mai greu de stapanit, a satenilor, iar cand susteru pune urechea la pamant sa auda venirea apei, inca cinci oameni se trantesc imediat pe burta, dornici sa ascutte sunetul apei. Sigur pe intuitiile sale, susteru emite ideea ca  "morarii din satele de sus ne-au taiat apa" si-i acuza de hotie. Agatandu-se de cea mai mica speranta, oamenii isi amintesc ca si in alti ani avusesera probleme cu morarii care furau apa si inclina sa-i dea dreptate. Revoltati, satenii se avanta pe cai si pornesc, cuprinsi de un fel de disperare a sperantei, "ca o unitate de cavalerie", spre satele dinspre munte, ca "sa aduca garla, altfel piereau". Lumina fantastica si ciudata a lunii amplifica imaginea halucinanta a grupului de sateni, pentru care drumul este anevoios si lung. Ajunsi cu greu la prima moara constata ca iazul era secat. La a doua moara, ceata se redusese la jumatate, iazul era gol, iar jgheaburile erau "pline pana la jumatate cu tarana. Niciun fir de apa nicaieri".
    Cand albia secata a raului incepe sa se zareasca dreapta, pana in departare, oamenii se intorc din drum, renuntand sa mai caute mirajul, numai susteru isi continua cursa de unul singur, stapanit de obsesia idealului de a trece "dincolo de nisipuri".
    Personajul colectiv este ilustrat - asadar - de toti locuitorii satului, care, la aflarea vestii ca "vine garla", reactioneaza ca un singur om, intr-o unitate de gandire si de actiune, asa cum impartasisera pana atunci aceeasi soarta nemiloasa. Cuprinsi de vitalitate, de energie si speranta, satenii se aduna pe malul garlei secate, facand aceleasi gesturi, intr-o unitate de miscare: "Barbatii au tabarat cu sapele si cu tarnacoapele sa sparga movilele de pamant care astupau intrarea in santuri"; "Femeile [...] tineau copiii langa ele, fiindca valurile puteau sa-i traga in valtoarea lor". Reactiile si gesturile lor sunt absurde, ilustrand profunda suferinta, drama omului aflat in situatie limita si ajuns la capdtul rabdarii. Apa este motivul central al nuvelei, ca simbol al vietii, in antiteza cu nisipul, care inseamna prabusire, inutilitate, esec.
    Tragismul nuvelei "Dincolo de nisipuri" reiese din maiestria lui Fanus Neagu de a contura - prin naratiune - imaginea terifianta, dezolanta a satului de pe malul Buzaului. Faptele marunte capata semnificatii majore, declanseaza evenimente care marcheaza viata eroilor. Monologul interior, dialogul, gesturile si atitudinile exteriaare ale personajelor, dar mai ales obsesia secetei scot in relief trasaturi caracteriale deosebite.