|
|
|
Publicat : January 25, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Nuvela | Vazut de
: 710 ori | Unrated
|
|
|
- Şi pe mine...
- Să cânt?
- Nu, la noapte, că ne-aud. începui să plâng, şi ea zise:
- Nu, câinele de împărat nu va fi tatăl nepotului şi bunicul fiului său!
Când vrusei să plec, îmi spuse la ureche că au început să găurească zidul, ca până în trei zile el să-i sărute mâna ei şi ea pe a lui, şi-apoi... Dumnezeu să ierte păcatele împăratului...
împăratul porunci o masă mare; la mijlocul mesei era să-i aducă, pe tipsie, mâna dreaptă şi capul ciobanului, cu fluierul în gură.
împăratul se puse la masă, împreună cu sfetnicii săi. Mă chemă. îmi dete o cheie şi o tipsie şi mă trimese, cu doi gealaţi, ca să aduc mâna dreaptă şi capul ciobanului cu fluierul în gură. împăratul îngălbenise, se uscase, râdea cu hohote, bea mereu, şi de pe barba sa zbârlită curgeau picături de vin roşu ca sângele.
Aiurită, mă coborâi cu gealaţii în beciul ciobanului. El, cum mă văzu, zise blând: „Ştiu de ce aţi venit". Şi îngenunche. Frumos şi blând, mai blând ca mieii lui, care jeleau pe marginea lacului.
Gealaţii traseră paloşele.
în zidul de la mijloc se auzi bătând de trei ori.
Gealaţii se opriră.
Domniţa începu să vorbească.
- Tu eşti bine?
- Da, răspunse ciobanul, dar tu?
- Şi eu.
- Ţie ţi-e dor?
- Da, dar ţie?
- Şi mie!
- Da' ce auz zăngănind?
- Nimic, ţi se pare.
- Nu e nimeni la tine? '
- Nimeni.
- Ah! ce vis frumos am visat ast-noapte! -Ce?
- Se făcea că împăratul ne iertase şi ne cununam...
- Drăguţa mea, ţi se izbândeşte visul...
- Când?
- Chiar acum...
Gealaţii ridicară paloşele şi îi cerură mâna dreaptă. Eu închisei ochii şi auzii un vâjâit.
Mâna îi căzu din umăr pe tipsie, şi tipsia răsună. Sângele ţâşni.
- Ce faci tu? întrebă domniţa de dincolo de zid.
- Bine, răspunse ciobanul şi se târî în genunchi pân' la zid. Cu stânga izbi de mai multe ori şi dăsfundă o gaură şi vârî mâna până-n umăr. într-o clipă, gealaţii îi tăiară şi mâna stângă, apoi capul i se rostogoli în tipsie bolborosind.
Căzusem în genunchi, şi-odată mi se păru că mâna stângă a ciobanului trece prin zid... şi auzii un ţipăt sfâşietor.
Domniţa săruta, săruta mereu şi striga:
- Spuneţi împăratului, spuneţi-i că vreau, vreau tot ce-o vrea el... să-i fiu tot, să-mi fie tot!
Alergai şi spusei împăratului ce zisese domniţa, împăratul porunci s-o gătesc ca pe-o mireasă şi s-o aduc la masă.
Fata nu vru să iasă din beci până nu s-o găti şi nu voi s-o ajute nimeni să se îmbrace. Eu aşteptam la uşă. Ea îmi ceru un fir lung şi gros de mătase. îi adusei firul şi rămăsei în uşa beciului.
Ieşi... luminoasă ca o sfântă...
Mâna dreaptă şi-o înfăşurase în cutele rochiii.
Mi se păru că ascunde ceva.
- Ce ai, o întrebai, ţi s-a umflat mâna?
- Da, ast-noapte am bătut prea tare în zid, căci el adormise mai greu ca acuma.
- Acuma doarme?
- Da, acuma doarme bine...
Când intrarăm în sala de mâncare, toţi se sculară în picioare şi ridicară paharele pline.
împăratul făcu un pas, aduse paharul spre gură şi zise:
- Dă-mi să-ţi sărut mâna, fericirea celui mai viteaz dintre împăraţi!
Fata se apropie de împărat, scoase mâna dreaptă din cutele rochiii, i-o întinse şi zise:
- Na! sărută şi fii fericit!
împăratul îi luă mâna, o aduse la gură, şi-odată începu să tremure.
- Sărută! strigă fata. împăratul scăpă paharul.
- Sărută!
împăratul căzu pe scaun.
- Sărută!
Ca prin minune, toţi pieriră, ca şi cum n-ar fi fost nimic.
De pe scaunul împăratului o umbră se ridică cu o coroană neagră în cap şi se făcu nevăzută, văietându-se.
Şi tot, din palatul de marmură şi dimprejurul lui, încremeni, aşa cum le apucă astă clipă din urmă, iar fata căzu jos.
Mă apropiai de ea.
Parcă era vie... cu ochii dăschişi... privea fericită prin două lacrimi, prinse de gene, ca două diamante.
Când vrusei s-o ridic, o scăpai din braţe... avea două mâni în umărul drept...
- Cum avea două mâni în umărul drept? Răsuflarea mi se oprise.
- Cu firul de mătase îşi legase de mâna ei mâna ciobanului, răspunse bătrâna.
- Şi ştii unde e acum?
- Unde?
- Nu-ţi aduci aminte de uşa cu lanţuri groase?
- Ba da... am auzit un oftat năbuşit... începui să tremur.
-Ei, da...
- Cine ofta? -Ea...
- Cine... ea?...
Capul îmi căzu pe pernă.
- Ea... n-a murit...
- N-a murit?
- Nu, doarme, doarme de-a pururi, gătită cu rochia albă de mireasă, întinsă pe o fâşie de catifea neagră. La cap îi ard două lumânări de ceară, adică nu ard, ci au împetrit aşa, cu două flăcări galbene. Şi din când în când se încearcă să ridice manele, şi nu poate, şi oftează prelung şi năbuşit.
- Brrr... ce frig e aici! mai e mult pân' să răsară soarele?
- Ţi-e frig? răspunse bătrâna, şi începu să mă mângâie pe obraji.
Manele ei erau ca nişte sloi de gheaţă.
Aş fi vrut să tac, dar gura mea, nu eu, o întrebă:
- Dar umbra împăratului? Ce face umbra pe care am văzut-o intrând aici?
- A... da... îi dăschiz. Cum intră, mă ia de mână şi ne ducem împreună până la poarta cu lanţuri. îndată ce s-apro-pie, lanţurile cad şi răsună tot palatul. Uşea se dăschide. Umbra îngenunche înaintea miresei şi se roagă, se roagă şi plânge, şi-i cere iertare. Fata doarme, uneori vrea să ridice manele, şi nu poate, şi oftează lung şi năbuşit. Când cântă cocoşii, despre ziuă, umbra se repede pe uşă afară, urlând. Uşea se închide, parc-ar trânti-o cineva, şi lanţurile se prind la loc.
- Mai e pân' la ziuă?
- S-a făcut ziuă, răspunse bătrâna. Vrei să ne plimbăm la soare?
Dăschisei ochii şi începui să mă închin. Era soare, lumină şi căldură.
Ce binecuvântată e lumina după o spaimă aşa de lungă!
Mă luă de mână şi plecarăm în grădina de portocali. Ce miros, ce căldură, ce lumină!
înviorat, începui să mă gândesc la ceva, dar mi-era frică s-o întreb.
- Ştiu la ce te gândeşti, zise ea uitându-se la mine.
- Eu? Nu mă gândesc la nimic.
- Ba da, te gândeşti cum de n-am pierit ca ceilalţi. -Aşa e...
- Dar de unde ştii că nu sunt o umbră?
- O umbră?
începu să-mi zvâcnească inima. Eram pe malul lacului. -Da, o umbră...
- Nu se poate... nu m-ai mângâiat... nu ţi-am sărutat mâna?
- Vrei să vezi?
Şi până să zic „nu", bătrâna mă luă în braţe şi sări cu mine drept în mijlocul lacului... Ah!... privii în sus... o mireasă, ca o nălucă albă, se înălţa la ceruri... lumină... îngeri... apoi adânc... întuneric... adânc...
Şi de-atunci nu m-am mai întors la palatul de marmură.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
A fost odată un împărat mare şi puternic. Abia la vremea cărunteţei dobândi şi el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu şi el tată, şi toată împărăţia lui fu veselă dimpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept şi temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Şi toţi într-un gând şi într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moştean al împărăţiei. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507752
|
| » Numar categorii |
26
|
|
