|
|
|
Publicat : January 23, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Autori | Vazut de
: 4171 ori | Rating :  
|
|
|
EMIL GÂRLEANU-ALTE POSIBILITĂŢI
DE RECEPTARE
DINCOLO DE REZISTENŢA TIMPULUI
Este interesant de urmărit cum cariera în postumitate a unui scriitor, important, dar fără amplitudine, precum Emil Gârleanu, se fragmentează în două perioade distincte, şi capătă accelerări nebănuite şi o selectivitate contrastantă în ceea ce priveşte operele de mare lectură. Până în anii '50, proza importantă a lui Emil Gârleanu era considerată ca aparţinând unei prime perioade de creaţie: Bătrânii - 1905, Cea dintâi durere - 1907, Amintiri şi schiţe - 1910, Nucul lui Odobac -1910, dar şi volumul postum O lacrimă pe-o geană - 1915. Cu tematică separată pot fi considerate volumele: 1877 - Schiţe din război - 1908 şi Privelişti din ţară -1915.
Fără mare ecou a fost primit volumul Din lumea celor care nu cuvântă- 1910 care constituie astăzi gloria scriitorului şi o extraordinară circulaţie didactică.
Până la data admisă proza lui Emil Gârleanu se socotea un ecou textual al lumii boiereşti conservatoare, al unei pături sociale condamnate la dispariţie, care trăia după un model mental părăsit după 1848.
Paseism nostalgic, patriarhalitate ca mod de existenţă, spirit retractil şi reacţionar, patetism şi sentimentalitate, naivitate şi idilism - sunt conceptele definitorii ale acestei lumi care trebuie să dispară, dar a supravieţuit cu voluptate arhaică "primului val" al civilizaţiei modeme.
Emil Gârleanu este perfect contemporan cu Mihail Sadoveanu şi creează un univers de naraţi vi tate concurenţial. G. Călinescu zice că "l-a umbrit fără dreptate" şi că toată proza sa e "un ecou sintetic din N. Gane, M. Sadoveanu, Brătescu - Voineşti şi I. Bassarabescu". Tema era a epocii şi are un suport ideologic, prin marile transformări ale societăţii româneşti la sfârşitul secolului XIX.
Că lucrurile nu stau aşa este tocmai faptul că Emil Gârleanu îşi depăşeşte acea perioadă de creativitate, că este capabil să ajungă la o altă formă narativă, pe când ceilalţi scriitori - în afară de acelaşi M. Sadoveanu - nu. Tudor Vianu spune în Arta Prozatorilor români că "dacă nu ar fi fost autorul Baltagului, Emil Gârleanu ar fi rămas peisagistul cel mai înzestrat al prozei româneşti mai noi". Adevărul rămâne că toţi aceşti scriitori sunt complementari în cristalizarea unei umanităţi pe cale de dispariţie. Boierimea regresivă a rămas într-o stare de patriarhalitate melancolică, în automatismele unui model secular de conservatorism (O zi ca altele, Furtuna, Un sfârşit, Alte vremuri). Scriitorul conturează o tipologie {Boierul Furtună, Boierul IorguBurhtea), o familie devitali-zată de "ruginiţi" care se ciocneşte cu tânăra generaţie liberală si non-conformistă.
Nucul lui Odobac reface atmosfera din Ciclul Comăneştenilor, si chiar cu o mai pregnantă poezie a disolutei genetice a unei Clase, care nu ar putea exista fără o motivaţie de compasiune. Deşi socotit când un scriitor semănătorist, când un romantic întârziat, reactivat de ideile poporaniste - pentru simpatici arată lumii satului şi claselor agrariene (boierimea şi ţărănimea) -este evident că Emil Gârleanu clasicizează în toată diversitatea operei sale, altminteri nu foarte întinsă, pornind de la fabula morală şi miniaturizând zoologic.
Este greu de spus ce modele a avut scriitorul. Numai în ceea ce priveşte Lumea necuvântătoarelor se pot numi Jules Renard (Histories naturalles) sau chiar un Alfons Borelli (De motu animalium, din secolul al XVII-lea).
Din lumea celor care nu cuvântă cuprinde o sută şi ceva de texte din platforma biologică miniaturală a gâzelor, florilor, insectelor, umanizate integral. Tudor Vianu îl citează pe Anatol France care ar fi vrut să privească o singură dată lumea prin ochiul cu faţete al muştei sau cu creierul frust al urangutanului. Evident, Emil Gârleanu porneşte de la fabula clasică dar acordă moralei (care de obicei era un singur vers concluziv) tot atâta importanţă cât şi scurtei narativităţi, sau ceea ce Tudor Vianu numea "apologul zoologic miniaturist".
întâmplările propun situaţii-limită, experienţe iniţiatice sau exemplificarea unor adevăruri ştiute de toată lumea, demonstrate încă o dată printr-o succintă şi rapidă mişcare narativă.
Umanizarea integrală ţine de un proiect de "animation", fără podoabe stilistice care evoluează spre o sentinţă concluzivă, de mare rezoluţie.
Astăzi când literatura pentru copii este partea cea mai profitabilă a producţiei editoriale, Emil Gârleanu tradus într-o limbă de mare circulaţie ar avea un succes mondial. Prin precizie, conciziune şi impactul direct al "învăţăturii", el pare a satisface un model anglo-american de zoo-story venită din universul desenelor animate.
Emil Gârleanu a devenit, cu trecerea timpului, un mare scriitor al universului miniatural. Am spune că lumea post-modernă a comunicării globale şi informaţiei generalizate 1-a proiectat pe Emil Gârleanu dintr-un oarecare scriitor semănătorist într-un filosof al copilăriei. Televiziunea, industria desenelor animate au descoperit un "scenarist" neaşteptat care ar putea susţine un serial impozant de episoade despre lumea celor pare nu cuvântă.
Emil Gârleanu descoperă mai întâi că gâzele, insectele, florile, constituie mai întâi o "lume", care are toate distincţiile lumii umane, fără o singură trăsătură "absenţa" cuvântului. Dar nu şi a comunicării, pentru că, gestual, extra-senzorial, "se vorbeşte" în schiţele, său mai exact, "momentele", ca să reluăm, o formulă destinată speciei caragialeşti, în textele atât de concentrate ale prozatorului.
După ultime descoperiri bio-zoologice, animalele deţin un limbaj coerent şi unitar structurat - ceea ce confirmă intuiţiile scriitoriceşti ale lui Emil Gârleanu, autor de pagini geniale despre "lumea celor care nu cuvântă".
Emil Gârleanu nu a scris o "capodoperă" ca Al. Brătescu-Voineşti (Puiul), ci o sută de texte care construiesc împreună o "lume" armonioasă, perfect articulată şi coerentă. Poate nicăieri în proza noastră cuvântul "lume" din textul volumului nu a fost folosit mai adecvat, cu respectarea semnificaţiei secundare de "univers imaginar", care presupune şi include o percepţie microscopică a naturii imediate, o pasiune de botanist şi entomolog, şi, cum spune acelaşi Tudor Vianu, o "percepţie antropomorfă".
Dar Emil Gârleanu propune un insectar viu, delicat, şi un ierbar care ar aşeza în pagină şi rădăcinile puternice. Pe o singură pagină - cel mai frecvent - se cuprinde cu intensitate o singură reacţie.
în nara unui cal intră o gâză, dar senzaţia neplăcută e depăşită de faptul că mica zburătoare a păstrat pe aripi mirosul viu al câmpului (Gâză). Părăsită rememorează senzaţiile unei iepe oarbe. Duman şi Joian sunt Tovarăşii de plug. O căprioară se sacrifică pentru iedul său. Un purice muşcă măgarul ţintă şi crede că el a dus tot samarul (Voinicul!). Fricosul e, bineînţeles, un iepure care se sperie de propria umbră.
Flash-urile sau, mai exact, diapozitivele lui Gârleanu surprind numai un moment dintr-o viaţă sufletească - e de bănuit - foarte bogată.
In natură nu există compasiune sau garanţi de justiţie. Viaţa se subordonează perpetuării speciei şi se desfăşoară permanent sub steaua norocului. Moartea induce doar fertilitatea şi perpetuarea speciei într-o lume ostilă.
Au fiinţele de sidef şi catifea momente emoţionale. Emil Gârleanu le umanizează descoperind o viaţă (inclusiv interioară) frenetică, cu bucurii şi drame şi chiar palpitante evoluţii de destin.
In această civilizaţie biologică, fiinţele necuvântătoare devin personaje credibile, pentru care instinctul supravieţuirii e universal iar după el abia urmează talentul de transmitere al moştenirii genetice.
In Lumea celor care nu cuvântă, mai ales prin noile ei forme de receptare din epoca post-tehnologică, Emil Gârleanu îşi depăşeşte încă o dată condiţia de scriitor aproape minor.
Cu acest ANIMAL PLANET, cu aceste ZOO-STORIES, el revine pe primul plan al lecturii şi, mai mult, lasă deschisă posibilitatea unei noi transscrieri prin seriale TV şi CARTOONS NETWORK.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
La 1857, pe cînd se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi cîţiva ţărani fruntaşi, cîte unul de fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional. Cum au ajuns ţăranii în Iaşi, boierii au pus mînă de la mînă, de i-au ferchezuit frumos şi i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
81
|
| » Articole vazute |
2207032
|
| » Numar categorii |
26
|
|
