Emilia Rachitaru
- personaj secundar de roman modern de analiza psihologica,
subiectiv si realist-
- personaj realist modern -
- cocheta -
.
"Patul lui Procust",
de Camil Petrescu
- roman modern de analiza psihologica, subiectiv si realist-
Al doilea roman al lui Camil Petrescu (1894-1957), "Patul lui Procust", apare in 1933, la numai trei ani dupa "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si constituie, pentru literatura romana, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern.
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura, europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta", pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta.
Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitatepe care o pot povesti...[...] Din mine insumi, eu nu pot iesi... Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decat la persoanaintai...".
In "Patul lui Procust", perspectiva narativa este reprezentata de naratiunea la persoana I si de prezenta marcilor naratorului, care definesc subiectivismul acestui roman modern.
Emilia Rachitaru este cocota de lux si actrita fara talent care starneste o pasiune mistuitoare si inexplicabila in sufletul sensibil al intelectualului George Demetru Ladima, pentru care ea este frumoasa, pura si Candida. Vulgara actrita detinea toate scrisorile de dragoste in care Ladima pusese tot sufletul sau sensibil, toata puritatea si profunzimea simtirii, pe care le citeste, constemat, Fred Vasilescu. El decide sa subtilizeze aceste marturii ale unei iubiri sublime, care impietau memoria ziaristului Ladima.
Relativismul reflecta opiniile diferite ale personajelor despre eroina, fiecare percepand cu subiectivism trasaturile fizice si morale ale acesteia. Ladima o divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste nobile trasaturi. Pentru Fred, Emilia este proasta si insensibila ca femeie, total lipsita de talent ca actrita, pe scena fiind "dezastruoasa ca o bucatareasa patetica". Pentru Cibanoiu. Emilia este "o femeie fara suflet, o actrita, fire netrebnica, in carnea careia inflorea numai ochiul diavolului", care l-a si distrus pe intelectualul rasat si hipersensibil, Ladima, acesta neavand forta de a i se incredinta total lui Dumnezeu, singurul care l-ar fi putut salva.
Trasaturile fizice contureaza o femeie a carei frumusete "caligrafica e uneori jignitoare. Are capul rotund de tot, cu parul pieptanat lipit, cu o frunte ca un fragment de sfera [...] asa de limpede, de parca niciunul dintre milioanele ei de stramosi n-a incrept-o vreodata din cauza vreunui gand". Fred vede o blonda spalacita, grasuta si vulgara atat in gesturi, cat si in vocabular.
Emilia este de o gravitate prosteasca, mereu incruntata, solemna si impozanta, dandu-si o importanta specifica celor saraci cu duhul, neputinciosi sa inteleaga ceva in profunzime. De aceea, indiferent de rolul care i se dadea, ea interpreta la fel, cu un fel de dramatism ridicol, "un fel de suferinta, fara frunte, aproape fizica, pe care Emilia o crede totul pe lume".
Dragostea ei este pentru Fred penibil de dramatica, de serioasa si calculate, Emilia avand "constiinta valorii animalitatii ei...exploateaza totul la rece, cu randuiala si socoteala; gandeste vulgar si grijuliu despre sexul ei, ca un taran despre marfa si hambar". Cocota de lux este innobilatd de barbatul care o iubeste cu puritatea sufletului de copil, Ladima vazand in ea idealul de femeie, care n-are insa nicio legatura cu femeia reala. Dominata de interes, relatia ei cu Ladima se justifica prin eventualele servicii pe care acesta i le-ar fi putut face, fie favoarea unei notite laudative strecurate in vreun ziar, fie un bilet de favoare la spectacol ori chiar obtinerea unui rol, prin influenta pe care o exercita asupra dircctorului teatrului, mai ales cand era un director de temut la "Veacul".
Incapabila de ganduri profunde, Emilia nu-si da seama de raul pe care i-l face lui Ladima, considerandu-se miloasa pentru ca nu-l "arunca" afara" din casa, desi o plictisea cu grija lui exagerata, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale.
Fred mediteaza la structura sufleteasca a femeii, concluzionand ca "rautatea Emiliei nu e agresivil, ci probabil, crancen defensiva. Daca nu-i sunt interesele in joe, e desigur miloasa".
Insensibila la sentimente puternice, iubirea ei "jigneste, cum jigneste conversatia ei atunci cand vorbeste cu importanta si cu «radicale»", fapt ce-l face pe George Calinescu sa o numeasca ''bestie inculta", afirmand totodata ca Emilia intruchipeaza "femeia de toate zilele".
Camil Petrescu, romancier prin excelenta citadin, realizeaza o literatura intelectuala, situandu-se pe linia ideii ca actul scrisului este, in primul rand, "o experienta" spirituala, o forma de confesiune destinata" sa atinga suprema sinceritate si sa duca la o revelatie existentiaia" (Ov.S.Crohmalniceanu - "Literatura romana" intre cele doua razboaie mondiale").
|
Categorii principale
Visitor's Comments !
