Definitie: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza.
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
Si tot ce-i ne-nteles
se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari
sub ochii mei -
caci eu iubesc
Si flori si ochi si buze si morminte."

    Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" asezata in deschiderea volumului de debut al lui Lucian Blaga (1895 - 1961), "Poemele luminii" (1919), reflects Hrismul subiectiv si constituie "ars poetica" ce va anticipa sistemul filozofic pe care il va realiza 15 ani mai tarziu.
    "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o meditatie filozofica, avand profunde accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii, care poate fi paradisiaca, misterul fiind partial redus cu ajutorui logicii, al intelectului, al ratiunii si luciferica, ce potenteaza misterul, il reveleaza prin trairile interioare, prin imaginatie si stare poetica. Aceste idei poetice le exprimase Blaga anterior in volumul "Pietre pentru templul meu" din 1919 -"Cateodata, datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult, incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare"- si ulterior in "Cunoasterea luciferica" din 1933, volum ce a fost apoi integrat in lucrarea "Trilogia cunoasterii". In esenta, atitudinea filozofului Lucian Blaga este exprimata intr-o alta cugetare: "Veacuri de-a randul, filozofii au sperat ca vor putea odata patrunde secretele lumii. Astazi filozofii n-o mai cred, si ei se plang neputinta lor. Eu insa ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai asa pot sa proiectez in misterul lumii un inteles, un rost si valori, care izvorasc din cele mai intime necesitati ale vietii si duhului meu. Omul trebuie sa fie un creator, de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului."
    Structura poetica si semnificatiile Hrico-filozofice
Tema poeziei: cunoasterea lumii este posibila numai prin iubire.
Ideea poetica exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [...] Caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.", ilustrata de Blaga prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefeaza nu atat diferenta filozofica intre rational si irational, cat relatiile de opozitie dintre gandirea rafionaia si gandirea poetica.
Titlul poeziei, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice, exprimand crezul ca datoria poetului este sa potenteze misterele universului ("corola de minuni a lumii"), ci nu sa le lamureasca, sa le reduca ("nu strivesc"), accentul punandu-se pe confesiunea lirica ("eu"). Reluarea titlului ca prim vers al poeziei reprezinta incipitul.
    Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga sustinandu-si conceptia cu metafore revelatorii si nu cu argumente rationale. Confesiunea lui se organizeaza in jurul unor relatii de opozitie cu sens figurat: "lumina mea" - "lumina altora", pronumele personal "eu", fiind cuvaintul-cheie al intregii poezii, exprimand metaforic conceptul de "cunoastere".
    Metafora revelatorie "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" exprima conceptia eului liric despre cunoastere, continutul sau bogat in sensuri fiind dat de semnificatia cuvintelor care o compun: marca morfosintactica a eului liric ("eu"), verbul cu tenta de agresivitate la forma negativa ("nu strivesc"), sugerarea perfectiunii ("corola") misterelor universului ("de minuni a lumii"). Eul liric pledeaza pentru potentarea misterelor universului, pe care nu doreste sa le lamureasca pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia.
    Prima secventa poetica defineste conceptia filozofica privind cunoasterea luciferica prin verbele care resping ferm agresivitatea atitudinii de lamurire a misterelor lumii - "nu strivesc", "nu ucid cu mintea/ tainele ce le-ntalnesc/ in calea mea". In ultimul vers al secventei se reveleaza, prin enumeratie, simboluri esentializate ale misterelor universului: natura inconjuratoare, viata, existenta insasi a universului ("flori"); perceperea extazianta, simtirea si emotia umana ("ochii" sunt oglinda sufletului); comunicarea prin cuvant si iubirea prin sarut ("buze") si moartea ca o components structural a existentei duale si ciclice (viata-moarte), care la Blaga nu este sfarsitul dramatic, ci constituie "marea trecere" intr-o lume superioara ("morminte").
    Urmatoacea secventa lirica exprima notiunea filozofica de cunoastere paradisiaca. "Lumina altora" este cunoasterea de care eul liric se detaseaza cu fermitate, violenta verbului "sugruma" fiind sugestiva pentru consecintele pe care le-ar avea lamurirea misterelor care ar distruge "vraja nepatrunsului ascuns/ in adancimi de intuneric". In relate de opozitie cu acest tip de cunoastere este atitudinea eului liric relevata prin conjunctia adversativa ("dar"), repetitia pronumelui de persoana I singular ("eu, eu") si mai ales opozitia dintre "lumina altora"si "lumina mea", din care reiese conceptul de cunoastere luciferica,poetica.
    Pentru valenta persuasiva (convingatoare) a acestei conceptii, eul liric apeleaza la comparatia cu astrul noptii, "luna", ale carei raze albe plasmuiesc difuz contururi tainice, misterioase: "si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii".
    Secventa poetica urmatoare revine la definirea cunoasterii luciferice, proprie eului liric, care se confeseaza in privinta conceptiei sale despre ocrotirea misterelor lumii: "asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister/ si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari/ sub ocbii mei". Marca morfosintactica a verbului la persoana I singular - "imbogatesc" - accentueaza atitudinea sensibila, iubitoare de perfectiune a eului liric,
    Finalul poeziei se constituie intr-o concluzie ideatica de factura filozofica, eul liric argumenteaza din nou atitudinea de adancire si de amplificare a misterelor lumii, "caci eu iubesc/ si ochi si flori si buze si morminte".
De altfel, ideea filozofica centrala a poeziei - cunoasterea inseamna iubire - se poate restrange la primul si ultimele doua versuri: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/1...] caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte".
    Conceptul de mister este ilustrat in textul poeziei printr-o varietate de metafore revelatorii: "corola de minuni", "tainele", "flori", "ochi", "buze", "morminte", "nepatrunsul ascuns", "adancimi de intuneric", "a lumii taina", "intunecata zare", "sfant mister", "ne-nteles", "ne-ntelesuri si mai mari".
    Verbele care sugereaza atitudinea iubitoare de taine universale a eului liric - "nu strivesc", "nu ucid", "sporesc", "imbogatesc", "iubesc" -se afla in relatii de opozitie cu dorinta altora de a descifra misterele lumii, care "sugruma" in acest fel desavarsitul echilibru al universului.
    Limbajul metaforic este tmbogaait cu procedee artistice si figuri de stil. Comparatia "si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ sporeste si mai tare taina noptii/ asa imbogatesc si eu intunecata zare" evidentiaza pregnant emotia puternica provocate eului liric de magia tainelor universale. Epitetele in inversiune: "sfant mister", "nepatrunsului ascuns", "largi fiori" au rolul de a potenta incarcatura emotionala si revelatiain fata misterelor universului.
    Ineditul modern este realizat prin aspectul versificatiei, Blaga cultivand versul liber, cu metrica variabila si ritmul interior determinat de gandirea sa profund metafizica. Exprimarea ideii intr-o fraza cu aspect sintactic, dar structurata in versuri albe se numeste ingambament. Blaga organizeaza versurile avand in vedere accentele ideatice pe cuvinte, esenta continutului fiind exprimata in intreaga fraza.
Referindu-se la stilul innoitor al lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu afirma ca poetul din Lancram este "unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre".