|
|
|
Publicat : November 23, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Caracterizari | Vazut de
: 32500 ori | Rating :  
|
|
|
In plan real, tanarul
incaleca si pleaca de la han, iar ca sa-i treaca de urat fluiera "un
cantec de lume ca pentru mine singur". Cand isi face cruce pentru drum,
caiaretul aude usa hanului trantindu-se si "un vaet de cotoi", dar se
gandeste ca Marghioala il apucase pe pisoi cu usa. Viscolul se dezlantuise cu
putere si frigul il patrundea nemilos, inghetandu-i mainile si picioarele.
Intampiarile care urmeaza intra
intr-un cadru fabulos, caiaretul incepe sa simta "durere la cerbice
(ceafa - n.n.), la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in
urechi" si se gandeste ca bause prea mult. Dar starea lui se inrautatea
vertiginos, il ardea sub coaste, "un junghi m-a fulgerat pan tot cosul
pieptului de colo pana colo" si, cu toate ca era viscol, isi scoate
caciula, care ii strangea capul "ca o menghinea". Calatorul regreta
ca parasise hanul, deoarece se gandeste ca la polcovnic toata lumea se culcase,
crezand - pe buna dreptate - ca n-o fi fost prost sa piece pe o vreme ca asta.
Calul se impleticea, de parca ar fi baut si el.
Vremea se mai domoleste, "s-a
luminat a ploaie" si tanarul isi pune din nou caciula pe cap, dar brusc
"sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului". Zareste pe drum "o
mogandeata mica sarind si topaind" si cand scoate pistolul aude "un
glas de caprita". Calul se sperie, se-ntoarce si porneste inapoi, spre
han. Tanarul il struneste si vede uimit o caprita neagra care "aci merge, aci
se-ntoarce; arunca din copite; pe urma se ridica-n doua picioare, se repede
cu barbita in piept si cu fruntea inainte sa-mpunga, si face sarituri de
necrezut si mehaie si fel-de-fel de nebunii". Calatorul descaleca, vrand
sa dea capritei tarate si vede ca este "un ied negru, foarte dragut",
pe care il ia si il pune in desaga din dreapta, peste niste haine. Se sugereaza
ca diavolul luase, de data aceasta, infatisarca atragatoare a unei caprite
negre.
Secventa urmatoare imbina magistral planul
real cu eel fabulos. Calatorul incaleca si calul porneste
nauc, sarind bezmetic peste gropi, peste musuroaie, fara sa mai poata fi
oprit. Cu trupul inghetat, cu capul fierbinte, caiaretul regreta
inca o data ca parasise hanul ca un prost, gandindu-se ca primitoarea
gazda i-ar fi dat odaia ei pentru o noapte. In acest timp, iedul "se misca
in desaga sa se aseze mai bine" si scosese afara capul, privindu-l
cuminte. Uitandu-se la cer, tanarul isi da seama ca, in loc sa mearga la deal,
o luase la vale si ca se ratacise intr-o "porumbiste cu cocenii netaiati".
Calul cade in genunchi si drumetui, speriat, isi face cruce. Imediat
simte "o zvacneala puternica langa piciorul drept", se gandeste ca o
fi strivit iedul si, cand baga mana in desaga, constata ca il pierduse
probabil, pentru ca acesta nu mai era acolo. Calul se ridica buimac in doua
picioare, se smuceste si, dupa ce-si tranteste stapanul la pamant, o ia la
goana peste camp ca apucat de streche, disparand in intuneric.
De la Gheorghe Natrut, care era
paznic la coceni, afla cu stupoare ca era in Haculesti, deci foarte aproape de
hanul lui Manjoala, desi mersese prin viscol mai bine de patru ceasuri. Vede
lumina la odaia cocoanii Marghioala si se teme ca ea sa nu aiba "alt
drumet mai intelept" pe care sa-l fi gazduit in patul curat, iar el sa fie
nevoit sa doarma pe "vreo lavita langa cuptor". Cand sa intre,
tanarul se impiedica in prag de ied, "tot ala", care se duse
sa se culce cuminte sub pat. Bucuros ca patul era nedesfacut si obosit de drum,
calatorul duce mana la frunte sa se inchine si sa-i multumeasca lui
Dumnezeu ca scapase cu bine, dar cocoana i-a apucat repede mana si
1-a imbratisat strans. El se simte din nou incantat de odaia alba si nu mai
stie cat ar fi ramas ca vrajit la hanul Manjoloaii daca n-ar fi venit
pocovnicul Iordache, care 1-a scos de acolo cu scandal si mare taraboi.
De trei ori a fugit tanarul inainte
de logodna si s-a intors la han, dar viitorul socru, hotarat "sa ma
ginereasca", a pus oameni de 1-au prins si l-au dus "legat cobza la
un schit in munte", unde a tinut post, a batut matanii si i s-au facut
molitve timp de patruzeci de zile, dupa care s-a pocait si s-a insurat cu
fata lui Iordache.
Numai credinta in Dumnezeu si
pocainta pot salva sufletul omului de la capcanele pe care i le intinde Satana
prin tentatii amagitoare, atractive, deturnandu-1 de la calea cea dreapta, de
la fagasul firesc al vietii.
Dupa o vreme de la aceasta
intamplare, "intr-o noapte limpede de iarna", cand tanarul sedea la
taifas cu socrul sau, aflara ca hanul lui Manjoala "arsese pana in
pamant", ingropand "pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt
un morman urias de jaratic". Bucuros ca "a bagat-o in sfarsit la
jaratic pe matracuca", Iordache il pune pe ginere-sau sa-i povesteasca
"pentru a nu stiu catea oara" intamplarea ciudata prin care trecuse
la hanul lui Manjoala. Socrul crede ca in fundul caciulii pusese cocoana
Marghioala farmecele, iar iedul si cotoiul erau tot una cu dracul.
Finalul nuvelei se manifesta in
planul real si este aluziv, personajul-narator concluzioneaza ca, daca
iedul si cotoiul erau diavolul, atunci inseamna ca si "dracul te duce, se
vede si la bune", facand trimitere la perioada de placed petrecuta de el
la han cu Marghioala. Socrul sau, pocovnicul Iordache, devine moralizator, sustinand
ca mai intai raul te tenteaza, ca sa prinzi gustul, apoi te spurca si
"stie el unde te duce...". Intrebat de unde ar putea el cunoaste
aceste lucruri, socrul ti raspunde, mucalit, "asta-i alta
caciula", lasand sa se inteleaga faptul ca si el in tinerete avusese o
astfel de experienfa amoroasa dracoasa, care-l tentase candva, dar isi
venise in fire, isi intemeiase o familie si era acum un om respectat si un bun
crestin. De aceea stiuse el cum sa procedeze cu viitorul ginere pentru ca sa-l
aduca pe calea cea buna.
Autorul este acelasi cu naratorul si
cu personajul principal, relatand in timp subiectiv intamplarile petrecute candva,
intr-un timp obiectiv. Planul real foloseste motivul calatoriei ca mijloc al
cunoasterii miturilor si credintelor stravechi, ca taram fascinant al
fabulosului. In credintele mitice autohtone, farmecele, vrajile care apeleaza
la fortele raului au efect nefast asupra oamenilor, ii deturneaza de la
esentele vietii. Tanarul este vrajit prin farmecele pe care le facuse cocoana
Marghioala caciulii sale, sugerand faptul ca el isi pierde mintile, iese din
zona logicii si a ratiunii umane, obiectul fiind propriu capului: "Caciula
parca ma strangea de cap ca o menghinea". Cand isi scoate caciula,
drumetul incepe sa gandeasca logic, dandu-si seama ca nu trebuia sa piece de la
han pe viscol. Punand-o la obrancul seii, calul "se-mpletecea parca bause
si el...". Cand isi pune, din nou, caciula pe cap, simte cum "sangele
incepe iar sa-mi arza peretii capului" si calareste bezmetic, nu mai stie
unde se afla, rataceste drumul.
Faptul ca vrajitoarea apeleaza la
forte malefice este sugerat de amestecul Satanei in farmecele pe care le face
ea, prin racnetul si vaietul de cotoi, prin zburdalnicia nebuna a
capritei negre, care-1 intruchipeaza pe diavol. Farmecele au efect asupra
omului, il zapacesc, il deturneaza de la firescul vietii. Tanarul ramane la han
vrajit de nurii cocoanii si, dupa ce viitorul socru ii sileste, energic, sa
paraseasca acest loc al pacatului, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei
ori, inainte sa-1 lege si sa-l duca la un schit ca sa-1 scape de farmece prin
credinta in Dumnezeu. Credinta strabuna pledeaza pentru ideea ca fortele
diavolesti pot fi invinse numai prin rugaciuni, matanii si molitve, prin
pocainta, prin forta divina.
Ca in orice proza fantastica, in
nuvela se manifesta arta echivocului, a ambiguitatii prin care "se
transfera in real un fapt de magie vrajitoreasca pana la a-l crede o intamplare
banala" (Mihai Ungheanu).
Arta narativa ilustreaza aici un
singur fir fabulativ, urmarind un conflict concentrat. De remarcat
sunt detaliile sugestive care compun portretele celor doua personaje,
precum si cele folosite In descrierea amanuntita a odaii, a mancarii. Detaliul
este semnificativ in descrierea naturii dezlantuite, care ar
infricosa pe oricine s-ar incumeta s-o infrunte.
"Geniu bilateral, ca tehnica,
I.L.Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata
vietii. Satira lui izvoraste din strafundurile ancestrale,
dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o
accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bun-simt si respect al
traditiilor arhaice. Povestitorul de duh oriental, mai just de nuanta
balcanica, este savuros in pitorescul lui moral si de o arta minutioasa, in
felul cum stie sa remvieze, prin limbaj si viziune, o lume in care visul si
realitatea se-mbina, coordonate de o lucida ironie". (Pompiliu
Constantinescu)
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Definitie: Povestirea in rama (povestirea in povestire sau ancadrament sau povestire cu cadru) apartine genului epic si este procedeul prin care una sau mai multe naratiuni de sine statatoare se incadreazd intr-o alta naratiune mai ampla, care sa le cuprinda in aceeasi atmosfera epica, iar interesul se centreaza asupra situatiei neobisnuile povestite si nu in jurul personaje lor. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507793
|
| » Numar categorii |
26
|
|
