|
|
|
Publicat : February 29, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Comentarii | Vazut de
: 2084 ori | Unrated
|
|
|
Frunza verde magheran
(Plan)
1. Această creaţie face parte din colecţia de poezii populare publicata de Vasile Alecsandri, unde figurează cu titlul Mehedinţeanul.
2. Ea este o doina de haiducie, în care autorul anonim îşi exprimă direct admiraţia faţă de haiduc.
3. începe cu o expresie specific populară şi este structurată în două părţi.
4. Deşi este localizată, aceasta doină se referă la aspecte de viaţa generale - haiducia şi lupta pentru libertate.
5. In prima parte eul liric se confesează, îşi dezvăluie originea.
6. In legătura sa intimă cu natura îşi au originea haiducia şi împlinirea personalităţii şi a menirii sale.
7. In partea a doua este evidenţiata adeziunea totală a haiducului la mişcarea lui Tudor Vladimirescu.
8. Doina se încheie prin reluarea exclamaţiei retorice „aoleo" prezentă şi în finalul primei parţi, pentru a potenţa sentimentele exprimate.
9. Sentimentul predominant este dorinţa arzătoare de libertate a haiducului căruia i se alătură ataşamentul total faţă de cei ce luptă pentru independenţă şi dreptate şi o bucurie sinceră, nereţinuta.
10. Sunt evidenţiate şi mândria de a fi haiduc şi conştiinţa de sine a voinicului.
11. Sentimentele şi însuşirile haiducului sunt redate printr-o diversitate de procedee artistice: forme de superlativ, exclamaţii retorice, diminutive etc.
12. Pronunţatul caracter liric al textului se realizează şi prin folosirea verbelor şi a unor pronume la persoana I singular.
13. Se constata o împletire a diferitelor motive folclorice.
14. Această doină dovedeşte, alături de alte creaţii folclorice, originalitatea creaţiei populare româneşti.
* * *
Creaţia populară Frunza verde magheran... face parte din creaţia de poezii populare publicată de Vasile Alecsandri şi este inclusă în partea intitulată „Doine din Ţara Româneasca" sub titlul Mehedinţeanul, cu numărul LV.
Ea este o doină de haiducie în care poetul popular îşi exprima în mod direct admiraţia faţa de vitejia şi curajul haiducului, faţă de dorinţa acestuia de a se alătura celor care luptă pentru libertate socială şi naţionala.
Doina începe, în cea mai bună tradiţie a liricii noastre populare, prin expresia „frunză verde magheran", şi este structurată în două părţi, cea de-a doua parte fiind marcată tot de o construcţie specifică: „Frunză verde păducel".
Deşi doina este localizată prin câteva elemente lexicale („mehedinţean", „Oii."', „mehedinţi", „Tudor", „mehedinţel", „Dunărea"), aspectele de viaţă Ia care ea se refera sunt generale - haiducia văzută ca un fenomen social, ca o formă de rezistenţă şi luptă pentru libertate.
în prima parte, eul liric se confesează, îşi dezvăluie originea marcată de o latură reală, concretă a existenţei, dar şi de alta fabuloasă, izvorâta din legătura cu natura şi în care rezida calităţile lui deosebite: „Sunt născut pe frunzi de fag/ Ca să fiu la lume drag./ Şi-s scăldat de mic în Olt,/ Sa mă fac viteaz de tot/ Şi-s frecat cu busuioc,/ Sâ am zile cu noroc."
Urmarea fireasca a acestei legături intime cu natura este, mai târziu, haiducia, căci în mijlocul munţilor şi al codrilor voinicul îşi împlineşte şi îşi manifesta personalitatea şi menirea: „Apoi m-am lăsat în vale/ Cu trei rânduri de pistoale,/ Ş-am ajuns un voinicel/ Cu inima de oţel." .
Trecerea către partea a doua a doinei este realizată printr-o exclamaţie retorică („Aoleo! Ce foc de dor!) prin care eul liric îşi exprimă satisfacţia, bucuria şi speranţa că va avea posibilitatea sâ se alăture lui „badea Tu dor".
De aceea, în cea de-a doua parte, care începe cu expresia „Frunza verde pâducel", este evidenţiată adeziunea totală a haiducului faţă de mişcarea lui Tudor Vkidimirescu, în slujba căreia îşi va pune toate calităţile - curajul, priceperea în mânuirea puştii, rapiditatea în luptă, spiritul de sacrificiu: „Un şoiman mehedinţel,/ Care ştie să chitească/ Rândunica s-o lovească,/ Şi mai ştie de călare/ Să se lupte-n fuga mare./ Şi mai ştie sa înoate/ Vâslind Dunărea din coate."
Doina se încheie cu aceeaşi exclamaţie retorica prin care este marcat şi sfârşitul primei părţi („Aoleo!"), ea dobândind astfel, în primul rând, o perfectă unitate compoziţională.
De asemenea, reluarea exclamaţiei la finalul fiecărei părţi duce la creşterea dramatismului comunicării unor sentimente, la evidenţierea profunzimii acestora. Ideea de dramatism, de potenţare a trăirilor sufleteşti este accentuata şi de prezenţa expresiilor „ce foc de dor", „mă arde focul", „ţipă sufletul în mine", alăturate exclamaţiei „Aoleo!", care, în final, se şi repetă.
Sentimentul predominant este dorinţa arzătoare de libertate a haiducului, căruia i se alătură ataşamentul total şi necondiţionat faţă de cei care luptă pentru neatârnare naţională şi dreptate sociala, de aici izvorând şi un sentiment de bucurie sinceră, nereţinutâ. Pe lângă aceste sentimente sunt evidente şi mândria de a fi haiduc şi conştiinţa de sine a voinicului, care se autodefineşte prin raportare la natură şi la lumea înconjurătoare. Nu e nimic arogant în aceasta atitudine pentru câ însuşirile enumerate sunt, de fapt, ale fiecărui haiduc, şi astfel se conturează un portret tipic, care urmează unei interogaţii tot cu caracter general: „Cine-a merge dupâ el?/ Un şoiman mehedinţel,/ Care ştie sâ chitească/Rândunica s-o lovească [...]".
Toate sentimentele amintite şi însuşirile haiducului sunt exprimate cu o forţa impresionanta şi o diversitate de procedee artistice. Se întalnesc astfel forme de superlativ absolut realizate în mod expresiv („viteaz de tot", „ce foc de dor"), repetarea exclamaţiei retorice „Aoleo", epitetul metaforic „cu inima de otei", forma inversă a verbului la viitor, „veni-va", diminutivele „voinicel", „mehedinţel", precum şi substantivul comun „badea", asociat celui propriu - „Tudor", creandu-se astfel impresia unei atmosfere de comunicare intimă, de apropiere sufleteasca.
Se remarca pronunţatul caracter liric al textului poetic, nu numai prin mijloacele menţionate anterior, ci şi prin folosirea unor verbe la persoana I singular („surit", „să fiu", „să mă fac", „am crescut", „am ajuns" etc.) şi a pronumelor reflexive şi personale la aceleaşi categorii gramaticale („mă", „m-", „-mi", „în mine"), procedee prin care eul liric îşi dezvăluie trăirile.
Ca în orice creaţie populară, în această doină se constată o împletire a diferitelor motive folclorice (legătura om-natura, motivul codrului, motivul haiduciei, al dorului, al norocului, dezvoltate prin procedee specifice creaţiei populare literare -paralelismul sintactic, acumulările verbale, gradarea ascendentă a sentimentelor etc.
Prin valoarea ei estetică, prin simplitatea formei şi prin sinceritatea sentimentelor exprimate şi această doină dovedeşte, alături de alte creaţii folclorice romaneşti, valoarea şi originalitatea literaturii noastre populare.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Ascultă-mă ce-ţi spun eu: nu fi papă-lapte; du-te la conu Mitică Limbă-dulce, că altminteri mergi la puşcărie cu mâinile în buzunar... Du-te la el; ţi-o face el ce ţi-o face, şi-i scăpa. Dă, îi avocat mare, îi om cu trecere, şi-i d-ai noştri, din popor. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
81
|
| » Articole vazute |
2207004
|
| » Numar categorii |
26
|
|
