|
|
|
Publicat : January 06, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Constanin Stamati | Vazut de
: 524 ori | Unrated
|
|
|
Frunzele si radacina
Intr-o zi de primavara frumoasa si seninata,
Frunzele verzi a padurei, umbrind o costisa toata,
Au inceput cu zefirii intr-acest chip sa sopteasca,
Si sa faleasca
A lor desime tufoasa
Si umbroasa,
Zicind : �Au nu noi sintem podoaba a vailor ce umbrim,
Au nu cu noi si copacul ii falnic si invascut
Ii rasfatat si placut ?
Apoi de ne laudam noi, nici ca pacatuim,
Caci arborul far' de noi gol, nimic nu insemneaza;
Si tot noi umbrim pastoral.
Si sub ale noastre poale odihneste calatorul,
Si a fecioarelor hora sub noi cinta si salteaza.
Iar dimineata si seara fragide privighitori,
La noi vin de desfateaza,
Si primavara serbeaza.
Pan' si insusi voi zefirii usori si nestatatori,
Suguiti cu noi neincetat..."
Atunci glas cu umilint-a de sub pamint le-au raspuns:
�Voi frunzilor ati uitat
Noua sa ne multumiti ca va aflati colo sus."
Deci frunzele fosnind groaznic au intrebat cu glas mare
�Cine este acolo, oare,
Cu noi de se potriveste,
Si cu obraznicie graieste ?"
�Noi sintem aceia care in intunerec traim;
Si scurmam pamintul negru, pentru ca sa va hranim.
Au voi pe noi nu ne stiti,
Ca noi sintem radacina copacilor rasfatati,
Si inalti
Pe care voi inverziti ?
Deci sa va fie de bine al vostru trai cu trufie,
Ca natura au vrut sa ne osebeasca.
Ca frunza in toata vara alta din nou s-inverzeasca
Spre trecatoarea podoaba.
Perind insa radacina va uscati si voi pe loc,
Si tot arborul atuncea nu este de alta treaba,
Decit numai pentru foc."
Fabula de la sine,
S-intelege bine,
Far-a fi talcuita de mine.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Copiii cutreierau voioşi via părăginită. Un şir, ţinân-du-se cu amândouă manele de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhaţe „mama-gaia". Fetele începuseră „de-a ulciorul". |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507820
|
| » Numar categorii |
26
|
|
