|
|
|
Publicat : November 23, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Caracterizari | Vazut de
: 40522 ori | Rating :  
|
|
|
Gavrilescu simte o emotie
puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar".
I se face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, oboseala provocate
de caldura insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite catre profan.
Fetele il acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa parcurga o initiere
spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual, ca
a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune
nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara
de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea,
el nu poate ghici tiganca, nu poate trece prima proba initiatica, asadar
el nu poate transcende (a transcende= a depasi limita cunoasterii
experimentale, a realitatii perceptibile -n.n.) cu usurinta pragul
spiritual.
Se simte confuz si derutat, fetele
il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi
pierde constienta de sine, . intra intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima
treapta spre initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si
dezorientat, intr-o lume ciudata, total necunoscuta, o incapere cu paravane
multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie",
obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi.
Simte o fericire totala, "o
nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi
aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita- cu amintirile din
tinerete si se refugiaza in arta. Gavrilescu este impiedicat in
initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea
profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca.
Barbatul nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a
pierdut, s-a ratacit in trecut". Daca el ar fi reusit sa ghiceasca
tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate
odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se repede la pian si
incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai
adanc intr-o stare artistica superioara.
Se simte singur in aceasta lume
total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire, devine
nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se
simte ratacit in lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte
neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din
nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu
oasele iesindu-i prin piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se
simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege
ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare,
"sunetele pareau inecate in pasla".
Semnificatiile acestor secvente
sugereaza manifestarea sacrului in profan (hierofania): bordeiul
semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viata spre
moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama
la intrarea in bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poarta
Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le
vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele
antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, are puteri magice
asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul
este o frana, el se agata mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul
este o prima treapta a initierii, iar zbuciumul lui de a
scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul
traversarii materiel de catre spirit.
Personajul este un modest
profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa,
decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la
iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul
lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de pian
"pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual:
"eu nu sunt oricine [...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice
om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!".
Gavrilescu este impresionat de
ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-am
vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...]
ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi
oboseala sugerata de "caldura"si de "colonelul Lawrence".
Profesorul reintra in lumea
reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata
ca "era mai cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu palaria,
se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat
servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu,
pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru
asta...". Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr.
18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu,
care sta aici de patru ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in
tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, da
taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia
despre "tiganci" starneste reactii pseudoscandalizate ("e o
rusine"), Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa
la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in Germania dupa ce disparuse
Gavriiescu, "la toamna se implinesc 12 ani".
Extenuat, Gavrilescu se urca
intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de
fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul,
"fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si
florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l
prin locuri impuse de traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se
"in dreptul bisericii", sunt "fel de fel de flori" si-l
consoleaza "n-o sa va para rau...".
Baba continua initierea lui
Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu
sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. si
cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". El se incurca in
numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la
intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui
Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii explica ce se intamplase in
tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea materiala "daca
as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici casa, nu
mai am nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu
ii "e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah,
paiaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu
intelege ce i se intampla, ca revelatia nu s-a produs inca, desi ea ii
sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce ti s-a intamplat, acum de
curand, de foarte curand?". Lui Gavriiescu ii este greu sa accepte
trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit",
dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura
si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul
nu se mai masoara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne
grabim..."). Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as
crede ca visez"), singura cale de transcendere in lumea spirituala:
"Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...".
Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul
sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul prin propria menire: "Pentru
pacatele mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta pura".
Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este
asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana: "iata o ocazie
ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu atunci cand
intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta
apriga, deci trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie
sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fii incarcat
de iubire si el nu se implinise erotic.
Nuvela exprima drama unui ratat,
a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona si
marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura sufocanta.
Fantasticul
nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care
traiesc experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru
Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela «sacrul». Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a
fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din
«iluzie», din «insignifiant», din «profan» si ii transports pe celalalt taram,
al permanentelor".
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
A fost odată un împărat şi o împărăteasă. în căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. împăratul o iubea, nevoie mare. Şi nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg-întreguleţ o plânse după înmormântarea ei. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507823
|
| » Numar categorii |
26
|
|
