Gelu Ruscanu
- personaj principal de drama psihologica moderna -
- personaj dramatic modern -
- intelectual insetat de absolut -
"Jocul ielelor",
de Camil Petrescu
- drama psihologica moderna -
Camil Petrescu (1894 - 1957) este un scriitor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie (utopice), intelectuali lucizi traind in lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat in realitatea concreta. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personality plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata" luciditate, atata existenta si deci atata drama ."
Crezul literar al lui Camil Petrescu este sintetizat de el insusi intr-un motto sugestiv - "Jocul ideilor e jocul ielelor" - asezat in deschiderea volumului de "Versuri. Ideea. Ciclul mortii".
Titlul dramei psihologice "Jocul ielelor" ilustreaza, asadar, crezul artistic al lui Camil Petrescu, exprimand conceptia literara, conform careia omul care vede idei absolute este mistuit launtric de jocul lor halucinant si pedepsit, intocmai cum cel care are curajul sa priveasca dansul ielelor moare sau innebuneste, oricum devine neom. Setea de absolut si lumea ideilor pure care au pus stapanire pe protagonist, atat in ceea ce priveste dreptatea cat si iubirea, sunt ilustrate de replica lui Penciulescu, singurul care descifreaza conceptia idealists a lui Gelu Ruscanu, care "nu vede lucruri", ci "vede numai idei": "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, oh cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele... pedepsesc... Nu leplace sa fie vazute goale de muritori".
Prima forma artistica a dramei "Jocul ielelor" dateaza din 1916, dupa care Camil Petrescu a realizat mai multe variante, piesa fiind publicata abia in 1947, in volumul "Teatru". Dramaturgul insusi, fiind adept convins al absolutului, nu a fost de acord cu nicio viziune regizorala de punere in scena a spectacolului, aspiratia sa de perfectiune impiedicand reprezentarea acestei piese atata timp cat a trait.
Gelu Ruscanu, personajul principal al dramei, este simpatizant al ideilor socialiste si directorului ziarului de stariga, "Dreptatea sociala". Fiu de magistrat, insetat de dreptatea absoluta, de o echitate umana perfecta, Gelu Ruscanu, pledeaza cauza proletariatului supus nedreptatilor sociale si politice exercitate de un capitalism imperfect.
In mod cu totul surprinzator, portretul fizic este realizat in mod direct de Camil Petrescu in didascalii, acesta fiind un mijloc artistic modern, rareori utilizat intr-o piesa de teatru: "Gelu e un barbat ca de 27-28 de ani de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume", infatisarea personajului sugereaza indirect si cateva trasaturi morale: nobletea genetica a tatalui sau, inclinatia spre meditatie, de unde venea si acea "melancolie in privire", onestitatea si franchetea cu care privea in ochi pe interlocutor, ceea ce ii confera o autoritate de lider de opinie asupra celorlalti.
Portretul etic al protagonistului reiese indirect din trairile interioare si zbuciumul sufletesc, reliefate prin analiza psihologica a starilor traite in profunzime de intelectualul insetat de absolut, chinuit de incertitudini si de carentele societatii, toate aceste modalitati inscriindu-se in formula artistica de construire a personajului modern.
Ca toti eroii camilpetrescieni, intelectuali lucizi insetati de absolut, infiexibili si inadaptati superior, orgoliosi in aspiratii, Gelu Ruscanu este un invins, fiind devorat spiritual de propriile idealuri ce nu puteau fi concretizate in realitatea sociala. Traind in lumea ideilor pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa ramana nepasator la imperfectiunile vietii pline de compromisuri, fiind dominat de un hybris (mandrie nemasurata a unui individ, supraapreciere a fortelor si libertatii sale in confruntarea cu destinul - considerate ca surse ale tragicului in teatrul antic - n.n.) cu totul iesit din comun. Acest orgoliu excesiv ii conduce destinul catre iluzii, pe care le susfine cu obstinatie (incapatanare - n.n.), facandu-l opac la orice solutie reala: "A avut trufia sa judece totul. [...] Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nicio minte omeneasca n-a fost suficienta pana astazi..." (Praida).
Conceptia literara a lui Camil Petrescu, reflectata atat in proza cat si in dramaturgie, poate fi concentrata in replica lui Gelu Ruscanu, referitoare la drama intelectualului lucid: "Cata luciditate, atata existenta si deci, atata drama...".
Asadar, intelectual lucid, analitic, Gelu Ruscanu intruchipeaza personajul modern inclinat catre idealizarea valorilor umanitatii, cum ar fi dreptatea si iubirea, pe care le percepe in mod absolut, din care cauza traieste drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe. Conflictul dintre idealul de justitie/iubire si neputinta aplicarii in viata reala pricinuieste drama de constiinta a lui Gelu Ruscanu. insetat de absolut, eroul doreste cu patima sa concretizeze in existenta obiectiva ideile pure, dar nu se detaseaza de lume ca geniul eminescian, ci incearca sa creeze o societate perfecta din care sa dispara compromisurile, printr-o lupta continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea si superficialitatea sentimentelor. Ca formula artistica moderna specifica lui Camil Petrescu, se manifesta aici autenticitatea, care constituie esenta noului in creatia lui literara: perceperea realitatii numai prin propria constiinta.
Chinuit de framantari, dominat de scepticism si tensiune intelectuala, Gelu Ruscanu este asemenea tatalui sau, obsedat de "aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a absolutului". Mostenind de la el un suflet tulburat si chinuit din
cauza imperfectiunilor vietii reale, Gelu traieste in lumea ideilor pure, dorind totul cu sete si patima si, patrunzator ca si acesta pana la esente, "vedea parca prin lucruri...".
Dezamagit de ordinea sociala nedreapta, totul in jurul sau "ii aparea marunt si ridicol". Atunci cand matusa lui, Irena, ii face o vizita la redactie si se plange ca este sufocata de mirosul pestilential din tipografie, la subsol nefiind ferestre si neputandu-se aerisi, Gelu ii raspunde. revoltat ca pe patronul tipografiei nu-l intereseaza conditiile mizerabile in care lucreaza oamenii, ci "vrea sa castige csit mai mult, ca toti patronii tipografi". Femeia il dojeneste aspru pentru aceasta conceptie, explicandu-i ca el nu poate salndrepte lumea, ca nu este "mai cu mot decat toti ceilalti" si nu va putea lupta de unul singur pentru "ca sa fie putina dreptate pe lumea asta". Ruscanu este dezamagit de incapacitatea matusii lui de a vibra la binele omenirii, la un ideal atat de inalt, ca dreptatea absoluta.
Personaj modern, Gelu este spirit absolutizant si traieste drame de constiinta, intrucat "naiucirile" lui nu se pot aplica in viata reala, asa cum constata Maria: "Vrei sa strangi totul in camasa de forta a ideilor tale". Ideea justitiei supreme sta sub semnul principiului absolut al dreptului roman, exprimat prin dictonul latin "Pereat mundus, fiat justitia!"("Sa piara lumea, dar sa se faca dreptate"). Conceptia este periculoasa prin asumarea sibilica (profetica) a consecintelor fatale ce decurg din aplicarea acestui ideal, care este evident utopic, intrucal daca piere lumea, exercitarea dreptatii devine inutila, nemaiavand asupra cui sa se manifeste. Gelu Ruscanu constientizeaza Utopia dreptatii absolute, pe care o doreste viabila si incearca o aplicare a acesteia prin presiunea tenace facuta asupra lui Sinesti de a demisiona din functia de ministru al Justitiei. Acesta era suspectat de sotia lui ca ar fi ucis-o pe batrana Manitti, care locuia la ei si al carei testament nu fusese gasit. Numai faptul ca Serban Saru-Sinesti putea fi suspectat de crima era un motiv suficient de concludent ca sa nu mai poata ocupa cel mai inalt fotoliu in ministerul Justitiei. Ruscanu ameninta cu publicarea in gazeta a scrisorii m care Maria dezvaluia banuielile sale si imprejurarile privind posibila crima comisa de sotul ei.
Intelectual incatusat al absolutului, protagonistul se inscrie in modernismul epocii interbelice. Intransigent si obstinat
(indaratnic, refractar - n.n.), el nu se lasa induplecat de niciuna dintre rugamintile adresate de celelalte personaje si nu vrea sa renunte la demascarea ministrului Justijiei. Matusa sa, Irena, care-l crescuse ca o mama, ii dezvaluie ca tatal sau s-a sinucis pentru o delapidare, iar Sinesti fiisese cel care-l ajutase sa puna banii la loc si care, apoi, a pastrat secretul douazeci de ani. Venit la redactie, Sinesti insusi ii povesteste lui Gelu despre Grigore Ruscanu, care-i fusese mentor in profesia de avocat, pe care-l admirase pentru "inspaimantatoarea inteligenta", avand "aceeasi nebunie a absolutului" ca si fiul sau. Sinesti ii inapoiaza lui Gelu, cu generozitate, scrisoarea tataiui, motivand ca o pastrase douazeci de ani pentru ca ea fusese scrisa cu cateva ceasuri inainte de sinucidere. Gelu Ruscanu ramane perplex afland ca tatal sau nu murise intr-un accident stupid de vanatoare, ci s-a sinucis. Sinesti ti relateaza ca aceasta este versiunea asupra carora cazusera de acord sa se faca publica, adica aceea a accidentului "cu o pusca pe care o cerceta in birou". Numai el, procurorul, medicul legist si matusa lui stiau adevarul si anume ca se impuscase cu pistolul pe care i-l trimisese iubita lui, cu scopul de a se sinucide. Afland ca amanta tataiui sau era Nora Ionescu, "actrita aceea vulgara si fara talent", Gelu este sfasiat de durere. Sinesti ti povesteste ca in urma cu douazeci de ani actrita era frumoasa si in plina glorie, iar Grigore Ruscanu o iubea cu patima. Ea isi comandase niste rochii, dar el nu avea bani sa le plateasca, asa ca femeia nu mai voia sa-l primeasca. Pentru a face rost de bani, Ruscanu jucase carti, la care pierduse si cei douazeci de mii de lei luati de la Societate. Voind cu ardoare sa o vada, i-a scris ca se sinucide "daca nu-l primeste cateva clipe". Actrita i-a trimis "un biietel batjocoritor" si revolverul, ca dar de adio. In noaptea aceea el s-a sinucis. Camil Petrescu utilizeaza in aceasta scena intruziunea narativa, mod de expunere mai putin folosit tn piesele de teatru, pentru care sunt specifice dialogul si monologuL in finalul discutiei, Sinesti promite sa-l elibereze pe Boruga, un militant socialist aflat in inchisoare, in schimbul renuntarii la campania de presa impotriva sa.
|
Categorii principale
Visitor's Comments !
