"taranul de cand cu electrificarea
intelege cum stau lucrurile pe planeta
se indigneaza in mijlocul pogoanelor sale
de situatia din cipru si liban
pandeste satelitii si le smulge
aparatura electronics ba
plozilor nu uitati bateriile solare
sa ne-ncalzim la chindie conserva de fasole
cu carnaciori produsi la fetesti
ba dati in caini lumea e mica
ba cu gerovital se due ridurile ca-n palma
hai dati-i zor cu porumbul ca eu ma duc
putin pe lumea cealalta adica a treia
si ultima fetii mei
dragii mei copchiii mei ce sa-i faci
asa e jocul
arza-l-ar focul"

    Mircea Cartarescu (n.1956) creeaza o poezie postmoderna, care se inscrie in conceptia exprimata de Umberto Eco si anume ca trecutul "ne conditioneaza, ne apasa umerii, ne santajeaza" si de aceea acesta trebuie revizuit "cu ironie, cu candoare". Referindu-se la propria poezie, Cartarescu marturisea: "Ce simt, ce vad, ce gandesc in imprejurarile obisnuite ale vietii mele de om obisnuit formeaza continutul poeziei, care devine preponderent ca importanta fata de forma".
    "Georgica a IV-a" face parte din volumul de debut "Faruri, vitrine fotografii" (1980), titlu preluat de la Vergiliu, in care Mircea Cartarescu ilustreaza maniera lirica postmodernista, adica interesul artistului pentru cotidian.
    Poezia nu este structurata pe strofe, nu are rima, tot textul este scris cu litera mica, atat numele proprii, cat si inceputul propozitiilor a§i nu exista deloc semne de punctuatie.
    Tema poeziei o constituie imaginea societatii socialiste, ilustrata prin limbajul standardizat, sablonizat si prin mentalitatea epocii. Evenimentele care-l preocupau atunci pe taran erau diverse si paradoxale, deoarece acesta nu era interesat de lucrul pe ogor, ci mai ales de noutitile culturale sau ceie legate de civilizatie. Astfel, inceputul poeziei se refera la electrificarea tarii, actiune cu care comunistii s-au laudat multa vreme si la care eul liric se refera cu ironie. Taranul a putut astfel sa ia cunostinta despre evenimente petrecute in alte tari, cum ar fi razboiul civil din Cipru si Liban si chiar sa ia atitudine fata de aceasta situatie, sa comenteze si sa "se indigneze" in mijlocul ogorului sau.                 Interesat de satelitii artificiali care se lansau in jurul Pamantului si care constituiau in anii '80 o noutate, de noua aparatura electronica, taranul este implicat in mecanismul civilizatiei industriale, stie ce sunt "bateriile solare" si gerovitalul, care face ridurile sa dispara: "ba cu gerovital se duc ridurile ca-n palma". Traiul zilnic al taranului nu se ridica insa la nivelul acestei civilizatii, ci ramane la stadiul de teorie, omul hranindu-se "la chindie" cu fasole din conserva si "cu carnaciori produsi la fetesti".
    Universul taranesc este ilustrat numai prin doua elemente exprimate prin expresii populare tipice: "dati in caini" si "dati-i zor cu porumbul", care constituie un fel de ramas-bun, o plecare "pe lumea cealalta adica a treia/ Si ultima fetii mei".
    Finalul poeziei ilustreaza intertextualitatea, deoarece Cartarescu  preia un citat din poezia lui Tudor Arghezi intitulata "De-a v-ati ascuns...", care exprima viziunea taraneasca despre moarte. Tonul lui Cartarescu este ironic, el parodiind, prin tenta ostentativ populara a cuvintelor, sensul conceptiei lui Tudor Arghezi: "dragii mei copchiii mei ce sa-i faci/ asa e jocul/ arza-l-ar focul".
    Limbajul poetic se caracterizeaza prin lipsa indicilor de persoana in primele sase versuri, construind imaginea unui taran fara nici o legatura cu traditia si spiritualitatea acestuia. Marcarea persoanei I plural contureaza conditia taranului in societatea ce numai aparent are nivel inalt de civilizatie, iar persoana a II-a plural impreuna cu imperativul verbului "dati" creeaza impresia ca se munceste, sugerandu-se chiar o responsabilitate pentru munca: "dati-i zor cu porumbul". Ultimele versuri introduc persoana I singular, eul liric fiind cuprins de o amara ironie fata de sfarsitul vietii, parodiat ca un joc preluat din alta parte.
    Lexicul poeziei este alcatuit din cuvinte si expresii curente, vocabularul fiind prozaic, preluat din cotidian.
Mircea Cartarescu, afirmat si ca prozator si recunoscut de generatia lui ca sef al optzecistilor, este considerat un "poet vizionar, facand din vizionarism un exercitiu si o profesiune" (Cornel Ungureanu).