Hanu-Ancutei

de Mihai Sadoveanu

    "Hanu-Ancutei", opera de maturitate, a aparut in 1928, este un volum de noua povestiri si, poate, cea mai stralucita creatie lirico-epica a lui Mihail Sadoveanu (1880-1961). Valoarea incontestabila a acestei creatii sadoveniene consta in frumusetea deosebita a limbii si vraja stilistica, observatia realista si patrunzatoare de a surprinde destinele omenesti, candoarea romantica in dezvaluirea sentimentelor si tainelor sufletesti, cadrul de legenda si atmosfera poetica in care se petrec faptele povestite.
    In volumul "Hanu-Ancutei", Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literara numita poveste in poveste sau povestire in rama sau naratiune in naratiune ori ancadrament, deoarece in cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare data de catre unul dintre oaspetii ce poposeau la han pentru odihna si petrecere. Povestitorii sunt ei insisi participanti direct sau martori ai evenimentelor narate si mai rar doar mesageri ai intamplarilor povestite. Timpul narativ este amplasat intr-un plan al trecutului, faptele se petrec in vreme veche, in timp mitic romanesc, posibile oricand in spatiul spiritualitatii si al credintelor stravechi si nu numai intr-o anumita epoca istorico-sociala. Povestirile au o structura epico-lirica, ilustrand participarea afectiva a povestitoriior la intamplarile relatate, avand deci un grad inalt de subiectivism, iar spatiul actiunii este un topos: hanul Ancutei sau imprejurimile lui.
    Toate cele noua povestiri sunt construite ca "naratiune in rama" sau "povestire in povestire" sau "ancadrament", rama care incadreaza fiecare povestire constand in cateva elemente comune.