"HARALAMBIE" este o povestire in rama s face parte din volumul "Hanu-Ancutei" de Mihail Sadoveanu (1880-1961). Intamplarea este relatata de un narator-martor, calugarul Gherman, care este oaspete la Hanu-Ancutei si totodata personaj pentru volumul de povestiri. El coborase pentru prima oara de la schitul din munte si se ducea la Iasi. Rama povestirii este ilustrata de musteriii aflati la han, care se uitau cu uimire cum s-a ridicat "parintele Gherman din barba sa", de intamplarile evocate care se petrecusera pe vremea celeilalte Ancute, "intr-o indepartata vreme, demult". Se degaja o atmosfera plina de emotie si de fiori creata de infatisarea calugarului, care are ambitia sa spuna o poveste infricosatoare si sa impresioneze auditoriul, deoarece asistase la cele intamplate, asadar perspectiva narativa este aceea de narator-martor, iar naratiunea este la persoana a III-a. Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului, spatiul narativ este un topos, iar relatarea imbraca forma evocarii.
Actiunea povestirii scoate in evidenta interesul ce se manifests nu atat fata de personaje, cat mai ales fata de situatia narata. Gherman se nascuse in satul Bozieni si nu-si cunoscuse tatal, fusese crescut doar de mama lui, iar cand aceasta murise, fusese trimis la manastirea Durauiui ca "sa rascumpar pacate trecute". Gherman se ducea acum la biserica Sf. Haralambie din lasi, ca sa se roage pentru iertarea pacatelor parintilor. Haralambie fusese "un arnaut (slujitor inarmat) domnesc" care se facuse haiduc si "multi boieri si negustori si norod" avusesera de suferit din cauza cruzimilor lui. Voda Ipsilant a dat porunca sa fie prins, dar mereu biruia Haralambie, care "se tragea pe poteci si prin munti" numai de el stiute. Atunci, Domnitorul a luat hotararea sa-l trimita pe Gheorghie Leondari, fratele haiducului, care era tufecci-basa (comandantul garzii domnesti), "om cinstit si viteaz", singurul care ar putea sa-l prinda, pentru ca ii cunostea obiceiurile si salasurile. Dupa o haituire de opt zile, Haralambie s-a refugiat acasa la Gherman, care era copil si-l cunostea, pentru ca venea deseori pe la ei si-l mangaia pe crestet. Abia acum si-a dat seama copilul ca acesta era tatal lui. Casa este inconjurata de oamenii lui Voda, condusi de Gheorghie, care, dupa ce si-a somat fratele sa se dea prins, "l-a palit cu hamgerul si l-a doborat".
    Gheorghie s-a infatisat la Divan si a pus capul fratelui sau "pe naframa rosa, la picioarele lui Voda", apoi a cerut sa fie eliberat din armata domneasca si lasat sa se retraga pe "pamanturiie lui". Apoi, "pentru durerea si ispasirea sa si pentru iertarea sufletului celui ratacit", a construit o biserica in Iasi, cu hramul Sfantului Haralambie, la care se ducea calugarul Gherman sa se inchine pentru iertarea pacatelor parintilor sai.
    Dupa ce isi revine din tulburarea produsa de istorisirea monahului, comisul Ionita, personaj comun tuturor povestirilor (persona) care exprimii adesea punctul de vedere auctorial), le spune oaspetilor ca o sa le povesteasca ceva "cu mult mai minunat si mai infricosator".
    Limbajul artistic de narator al lui Mihail Sadoveanu consta in imbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma George Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura, in care se impleteste graiul popular al taranilor cufraza vechilor cronici, o limba capabila sa redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.
    Arhaismele (tufecci-basa, arnaut) si regionalismele (testemel, tipsie, scurteica) sunt folosite cu naturalete de catre personajele povestirilor, creand o limba literara usor accesibila, scriitorul ramanand fidel declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea ca "taranul roman a fost principalul meu erou".
    Figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizand trasaturi ale personajelor. Prin eufonie, muzicalitatea frazelor si oralitatea exprimarii Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare in sufletele ascultatorilor.
    Fiind o specie a genului epic, o naratiune de mica dimenshine, in care se povesteste, cu subiectivism, o singura intamplare de sine statatoare incadrata intr-o naratiune mai ampia ("Hanu-Ancutei") si la care participa personaje putine palid conlurate, opera "Haralambie" de Mihail Sadoveanu este o povestire in rama.
"Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata: ci pentru a se sustrage vietii si mortii" (Nicolae Manolescu - "Imaginarul sadovenian").