Ilie Moromete
- personaj principal de roman realist obiectiv -- personaj de roman contemporan -
(dupa al doilea razboi mondial)
- personaj realist -
- taranul -
"Morometii",
de Marin Preda
- roman realist obiectiv contemporan -
(dupa al doilea razboi mondial)
Romanul "Morometii", de Marin Preda (1922-1980) a fost precedat de un lung sir de experiente, marturisite ulterior in romanul autobiografic "Viata ca o prada" (1977), de unde razbate stradania ferventa depusa de scriitor in procesul de elaborare a acestei opere cu adancimi nesperate in perioada creatiei. Atmosiera din povestirile volumului de debut "Intalnirea din Pamantun" (1948), din nuvela "O adunare linistita" ori din schita "Salcamul" se regaseste in "Morometii" prin intamplari si personaje, prin motivele si tehnicile de reconstituire a satului romanesc din Campia Dunarii, asa cum vietuia in perioada interbelica.
Romanul Morometii este alcatuit din doua volume, aparute la distanta de 12 ani unul de altul: volumul i a aparut in 1955, iar ai doilea in 1967, inscriindu-se, asadar, in literatura contemporana, perioada ce se situcaza dupa ai doilea razboi mondial.
Tema predilecta a operei lui Marin Preda este cea rurala, reprezentata de satul romanesc din Campia Dunarii, ilustrat prin familie, taranime si drama ei istorica, satul supus zguduitoarelor prefaceri sociale si politice, relatia individului cu istoria, dragostea, comunicarea umana, demnitatea. De la "Ion" al lui Rebreanu nu se mai scrisese un roman atat de puternic despre lumea tanineasca. Valoarea de exceptie a "Morometilor" consta m densitatea epica, in profunzimea psihologica si in problematica inedita a satului romanesc ante si postbelic, surprins la raspantia dintre doua oranduiri sociale.
Perspectiva narativa se defineste prin naratiunea la persoana a III-a si naratorul omniscient si omniprezent, care relateaza intamplarile si evenimentele "din spate", adica stie tot ceea ce fac, gandesc sau intentioneaza sa intreprinda personajele, se afla mereu la fata locului si comunica aceste fapte cititorului fictiv (naratarului).
Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului Silistea-Gumesti si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.
Ilie Moromete, personajul principal si eponim (care da numele operei - n.n.) din romanul "Morometii", de Marin Preda este un erou realist de referinta in literatura romana, concentrand tragicul destin al taranului agresat de istorie intr-o perioada de schimbari ideologice profunde, cu efecte dramatice asupra satului traditional, interval cuprins intre anii 1937-1950. Definit de Nicolae Manolescu "cel din urma taran", Hie Moromete este un personaj realist si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se manifests meditativ si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului. Un alt argument pentru situarea lui Ilie Moromete intre personajele realiste este valenta autobiografica in realizarea personajului, pentru care, dupa cum marturiseste Marin Preda, l-a avut ca model pe tatal sau, Tudor Calarasu: "Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci si maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu. Acest sentiment a ramas stabil si profund pentru toata. viata".
In romanul autobiografic "Viata ca oprada", Marin Preda relateaza aduceri-aminte in centrul carora se afla tatal sau. intamplari pe care le-a inclus in romanul "Morometii". Astfel, aflat la Sinaia, in singuratetea vilei ii intr-un peisaj feeric, "am pus mana pe stilou si am inceput sa scriu: Ilie Moromete...". Un alt element veridic prezent in romanul "Morometii" este si porecla "Patanghele" pe care satenii i-o dadusera lui Hie Moromete, precum si personajul Cocosila, singurul care indraznea sa-i spuna porecla in fata lui Moromete: "Cocosila ii spunea si el tatalui meu, adesea, Patanghele, si nu intelegeam de ce tata sta de vorba cu el si parea ca nu aude porecla".
Ilie Moromete este un personaj realist, tipic pentru patura sociala a taranimii legate vital de pamantul care asigura existenta familiei si respectul colectivitatii, iar portretul moral este construit din trasaturi puternice si complexe, ce reies din comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile si framantarile protagonistului care-i si determina destinul. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale, idee marturisita de el in finalul romanului: "Domnule, eu am dus totdeauna o viata independenta".
Caracterizat direct de catre naratorul omniscient, Ilie Moromete este "contingent '911" si se afla intre "tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva". Ilie Moromete este considerat de unii critici singurul taran-filozof din literatura romana, framantarile.sale despre soarta taranilor dependenti de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu fiind relevante pentru firea reflexive si atitudinea contemplative.
Meditand asupra prbpriei vieti, cand, parasit de fiii cei mari iar familia se afla in pragul destramarii, Ilie Moromete se gandeste ca gresise considered ca "lumea era asa cum si-o tnchipuia el" si ca nenorocirile sunt "numai ale altora". Simtindu-se singur, isi cauta linistea pe camp, in afara satului, unde poate vorbi cu sine insusi, deoarece "cum sa traiesti daca nu esti linistit?". Moromete se asezase pe o piatra alba de hotar, "cu capul in maini", punandu-si un sir nesfarsit de intrebari, ca si cand ar fi vorbit cu altcineva, cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa. Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte, a conflictului dintre generatii si se consoleaza: "Am facut tot ce trebuia [...] le-am dat [...] fiecaruia ce-a vrut [...]. I-am iertat mereu". (volumul I) Relevanta pentru spiritul contemplativ este si scena ploii, cand Moromete, udat pana la piele de o "ploaie repede si calda", cugeta si exprima o adevarata filozofle de viata printr-un monolog interior, analizeaza conditia taranului in lume, precum si relatia dintre tata si copii. El se intreaba "ce-o sa mananci, ma, tampitule?" cu un glas plin de amaraciune si compasiune. Dezamagit in etica sa paterna, ranit de fiii sai mai mari in autoritatea de tata, se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria de parinte: "tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am timut pamantul pana in momentul de fata", desi ei au fugit ca niste tradatori si "n-au vrut sa-l munceasca". Grija lui pentru educatia copiilor rabufneste cu tristete la suprafata, si, desi niciodata nu s-a aratat iubitor cu ei, este limpede ca le-a dorit totdeauna binele: "toata viata le-am spus si i-am invatat [...] dar pe tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata [...] ca de mancare e lesne, dar ce le spui? [...] si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani. O sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni" (volumul al doilea).
Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete, reiesita, indirect, din majoritatea episoadelor narative. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru "firea sucita" a eroului. La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul, Moromete se gandeste ca e posibil sa i-l vanda, dar se poate si sa nu-1 vanda, insa raspunde cu voce tare: "Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau", subintelegand ca s-ar putea sa scape si altfel de datorii, decat taind salcamul. Starneste deseori reactii uluitoare celor din jur, din cauza logicii sale "sucite", cum ii spune Catrina. Dupa plecarea lui Jupuitu, Moromete este cuprins de o "ciudata voiosie" si-i marturiseste lui Balosu "1-am pacalit cu doua sute de lei [...] i-am dat numai o mie [...]. Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca. Nu intelegea! [...] Glumea Moromete? Isi batea joc de el?".
Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus, felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane, stand mai aproape de realitate decat de fictiune. Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru Moromete, discutiile purtate aici au rolul de a clanfica si disocia ideile din articolele publicate, de a descifra sensuri nuantate ale politicii vremii, fara a urmari prezentarea unor fapte de senzatie. El este categoric, in viata colectivitatii, o autoritate care-i domina prin replici bine gandite, pline de umor si ironie: "Lasa-l, ma, Dumitre, zise Moromete blajin. E si el legionar, ce-ai cu el?". Moromete citeste apoi ziarul "cu glas schimbat si necunoscut, [...] cu grosimi si subtirimi ciudate, cu opriri care scormoneau intelesuri nemarturisite [...] care trebuiau sa zdrobeasca de convingere pe cei care ascultau", concluzionand fara drept de apel: "trei chestiuni se desprind de fapt din aceasta situatie".
Mucalit si ironic, cand se hotaraste sa taie salcamul nu spune nimanui, il scoala pe Nila in zorii zilei, care este naucit de decizia tatalui sau: "De ce sa-l taiem? Cum o sa-l taiem?", dar cu totul uluit de raspuns: "Asa, ca sa se mire prostii!". Dupa aceea, la aceeasi intrebare a lui Paraschiv, Moromete il pune pe Nila sa-i raspunda, care, citandu-l pe tatal sau, ii spune cu bucurie: "Ca sa se mire prostii". Trimitand pe Nila sa vina cu caii pentru a cam salcamul taiat pe trei sferturi, acesta ii asaza chiar in directia in care urma sa se prabuseasca pomul, iar Moromete exclama cu un umor batjocoritor: "Adica da!... Treci cu ei incoa sa cada salcamul pe ei". Exemplele sunt numeroase, "a face haz de necaz" fiind o adevarata filozofie de viata a lui Moromete. Lui Niculae, care intarzia sa vina la masa, li spune "Te dusesi in gradina sa te odihnesti, ca pana acum statusi!" sau certand fetele, care plecasera la scaldat, in loc sa-si ajute mama sa pregateasca masa: "Daca va iau de par si matur batatura cu voi, va scutesc de-o treaba maine dimineata".
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, ca tip reprezentativ pentru taranul care face eforturi sa supravietuiasca in conditii financiare severe, care cauta solutii pentru a onora plata darilor catre stat, a imprumuturilor la banca etc. Tehnica amanarii este solutia salvatoare in mental itatea lui Moromete, prin care incearca sa taraganeze o scadenta, o decizie sau un punct de vedere care nu-i convenea. Scena "foncierii" este magistral construita de naratorul omniscient, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalti fiind inadins provocate de Moromete pentru a se razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile bietului taran. Mai intai, Moromete intra in curte, trece grabit pe langa prispa fara sa se uite la cei doi, se intoarce "cu spatele la agent", striga la Catrina, care era la biserica, se rasteste la Paraschiv, care nu se vedea nicaieri, apoi se rasuceste brusc pe calcaie si racneste: "-N-am!". Totul se desfasoara sub privirile uluite, naucite ale agentilor care-l urmaresc descumpaniti cum se cauta, apoi, calm, prin buzunarele flanelei, de unde scoate praf de tutun, se uita urat la omul care-l insotea pe Jupuitu si "i se adresa suparat si poruncitor: - Da-mi, ma, o tigara!". Dupa ce Jupuitu e gata sa-i ia lucrurile din casa, devine impaciuitor, ii da o mie de lei, urmand sa-i mai plateasca ceva "peste o saptamana, doua" si-i explica indulgent: "De ce nu vrei sa intelegi ca n-am? Ia ici o mie de lei si mai incolo asa, mai discutam noi! Ce crezi ca noi fatam bani?".
Fire autoritara, Ilie Moromete este "capul familiei" numeroase si hibride, greu de tinut in frau, avand in vedere si conflictele ce mocneau, fiind gata sa explodeze, intre membrii familiei. Naratorul omniscient il prezinta inca de la inceputul romanului "stand deasupra tuturor" si stapanind "cu privirea pe fiecare". Ironia ascutita adresata copiilor sau Catrinei, cuvintele deseori jignitoare ("ca sa se mire prostii"), educatia dura in spiritul muncii si harniciei ("ma, se vede ca nu sunteti munciti, ma") se dovedesc ineficiente, deoarece, cu toata stradania tatalui de a pastra pamantul intreg ca sa le asigure traiul, nu poate salva familia de la destramare.
Relatia lui Moromete cu celelalte personaje ale romanului scoate la iveala, indirect, alte trasaturi considerabile. Placerea vorbei este o pasiune pentru jaranul mucalit si dornic de a comunica permanent cu oamenii, care profita de orice intalnire cu, cate cineva pentru a sta la taclale, desi singurul cu care putea vorbi cu adevarat era prietenul sau, Cocosila, in tovarasia caruia pierdea ceasuri intregi, spre supararea Catrinei: "Esti mort dupa sedere si dupa tutun [...] lovi-o-ar moartea de vorba, de care nu te mai saturi!". La inceputul romanului, lui Moromete ii placea sa stea pe stanoaga podistei, gandindu-se ca "n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva [...] oamenii insa aveau treaba prin curti, nu era acum timpul de iesit in drum". Auzindu-se strigat, se bucura: "iata ca se ivise totusi cineva". Necazurile, dezamagirile, tradarea copiilor, neputinta de a plati darile, destramarea familiei il coplesesc pe Moromete, dovedind ca intr-adevar numai "nenorocirile mari" pot schimba firea puternica a lui Moromete. In finalul volumului intai, Moromete, aparent nepasator, "nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa sau la drum pe stanoaga. Nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind". Niculae Moromete observa cu surprindere schimbarile produse in comportamentul si atitudinea tatalui: "il vezi cum ii ia altul vorba din gura fara nici un respect si el lasa fruntea in jos si nu mai zice nimic". Ilie Moromete, cel de altadata, abia se mai ghicea, ramasese numai "capul de huma arsa", pe care i-1 modelase candva din lut Din Vasilescu si nu mai participa la adunarile din Poiana lui Iocan, care "lipsite insa de omul lor [...] aveau sa-si piarda si ele curlnd orice interes". Schimbarile profunde survenite in firea lui Moromete prevestesc prefacerile dezastruoase extinse asupra intregului sat: "trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Timpul nu mai avea rabdare".
Ultimele capitole ale cartii constituie cele mai frumoase pagini care ilustreaza moartea unui taran din toata literatura noastra. Parasit de Catrina si de fiii lui, ramane la batranete cu fata cea mica, Ilinca. Apropiindu-se de varsta de 80 de ani, slabit si imputinat la trup, Moromete, cu ciomagul in mana, rataceste in nestire pe langa garduri, pe camp, pana cand, tntr-o zi, fu adus acasa in roaba. Pe patul de moarte, Ilie Moromete esentializeaza intreaga filozofie de viata in cateva cuvinte pe care le adreseaza, cu mandrie si satisfactie, doctoralui: "Domnule, [...] eu totdeauna am dus o viata independenta".
Personajul principal al romanului "Morometii" de Marin Preda, Ilie Moromete, este "un contemplativ inteligent, temperat, un «filozof» iubind «linistea» (fara de care nu se poate trai si nu se poate face nimic durabil) si mai ales iubind libertatea, independenta de gandire si exprimare a opiniilor". (Ion Rotaru)
Particularitatile stilistice se contureaza din stilul narativ lent si rabdator, cu accente pe amanunte descriptive, pe detaliile sugestive ale gesturilor si mimicii personajelor. Taranii lui Marin Preda au independenta de miscare, de gandire si exprimare, vocea auctoriala nefiind prezenta in determinarea reactiilor acestora, de aceea eroii sunt personaje-reflector.
Prozatorul utilizeaza o gama narativa si psihologica larga, de la dialog la monolog adresat si monolog interior, autointrospectie, conferind romanului virtuti ale prozei de creatie si ale prozei de analiza psihologica.
Natura inconjuratoare ofera cadrul propice starii reflexive a lui Ilie Moromete, procedeul fiind propriu naturalismului, formula estetica moderna prin care taranul-filozof mediteaza asupra conditiei taranului in lume, asupra vietii in general, fie in fundul gradinii, fie pe lotul lui de pamtnt, cautandu-si linistea in singuratatea familiara a peisajului rural. Protagonistul este un personaj dramatic in lupta cu ordinea sociala, aparand cu inversunare o traditie ancestraia.
Stilul exceleaza prin oralitate, ironia subtila sau ascutita creand uneori o atmosfera tragi-comica, iar expresivitatea verbelor actualizeaza intampiarile, desi timpul, privit in relatie cu omul si cu istoria, ameninta linistea interioara a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile milenare ale satului romanesc.
"Morometii" lui Marin Preda este un roman realist, caruia stilul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, ii confera precizie, concizie si claritate.
"Prin "Morometii", Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se credea, doar de instinct, ca, dimpotriva, e capabila de reactii sufletesti nebanuite". (Al.Piru)
|
Categorii principale
Visitor's Comments !
