Poezia face parte din volumul "In dulcele stil clasic", caruia i-a dat si titlul, publicat in 1970. In poeziile acestui volum, Nichita Stanescu (1933 - 1983) se intoarce cu veselie spre lirismul clasic, creand adevarate parodii ale stilurilor sau temelor din poeziile traditionale, imbracand formele bine cunoscute de romanta, balada, poem eroic ori madrigal.
    Poezia "In dulcele stil clasic" este o creatie "lirica galanta -sinteza intre elegantul stil trubaduresc si lamentatiile amoroase din timpul lui Ienachita Vacarescu - supusa de Nichita Stanescu unui [...] tratament de regenerare-caricaturizare". (Al.Steianescu)
Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezia "Leoaica tanara, iubirea", unde dragostea este devoratoare, agresiva si bulversanta, in poezia "In dulcele stil clasic", iubirea este caricaturizata, persiflata, minimalizata dupa modelul liricii siropoase a poetilor Vacaresti.

Dintr-un bolovan coboara pasul tau de domnisoara. Dintr-o frunza verde, pala pasul tau de domnisoara.	Mai ramai cu mersul tau parca pe timpanul meu blestemat si semizeu caci imi este foarte rau.
Dintr-o inserare-n seara pasul tau de domnisoara. Dintr-o pasare amara pasul tau de domnisoara.	Stau intins si lung si zic, Domnisoara, mai nimic  pe sub soarele pitic aurit si mozaic.
O secunda, o secunda eu l-am fost zarit in unda. El avea roscata funda. Inima incet mi-afunda	Pasul trece eu raman.

    Tema poeziei este erotica, dar iubirea nu mai este o "leoaica tanara", o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire intamplatoare, trecatoare si nesemnificativa, metafora iubirii fiind aici la fel de sugestiva: "Pasul tau de domnisoara".
    Ideea poetica exprima nepasarea, indiferenta joviala a eului liric pentru iubirea efemera si conventionala.
    Structura, compozitie, limbaj poetic
Poezia este alcatuita din patru catrene si un vers liber, ce se constituie intr-o concluzie referitoare la efemeritatea timpului in relatie directa cu sentimentul de iubire, la fel de trecator, "Pasul trece, eu raman".
    Prima strofa ilustreaza lirismul obiectiv si exprima ideea conform careia iubirea suava este o galanterie a naturii, care a nascut-o din mineral, "Dintr-un bolovan coboara", ori din vegetal, "Dintr-o frunza verde, pala", sentimentul fiind exprimat printr-o metafora care sugereaza efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tau de domnisoara". Aici viziunea despre iubire este aceea de sentiment trecator, sinele poetic nu mai este un "centrum mundi" capabil sa reordoneze lumea dupa legi proprii, ca in "Leoaica tanara, iubirea", ci contemplativ, privind ivirea iubirii ca pe ceva exterior eului liric.
    Strofa a doua sugereaza, prin lirism obiectiv, plasarea iubirii intr-o "inserare-n seara", sentimentui fiind perceput superficial si efemer ca un "pas de domnisoara", care trece la fel de repede cum a venit, "dintr-o pasare amara". Versui "Pasul tau de domnisoara", care este o metafora pentru a exprima sentimentui de dragoste, este aproape un laitmotiv, fiind repetat de patru ori in primele doua strofe.
    In ultimele trei strofe atitudinea poetica este dominata de lirism subiectiv.
    Strofa a treia exprima aceeasi idee a unui sentiment superficial, care dureaza putin, numai "o secunda, o secunda", din care cauza eul liric are un ton persiflant, "inima incet mi-afunda". Ca si in "Leoaica tanara, iubirea", sentimentui are conotatii cromatice, "el avea roscata funda", in cealalta poezie iubirea fiind o "leoaica aramie".
    Strofa a patra asaza eul liric in ipostaza unui suflet impovarat parca de un blestem, "blestemat si semizeu", deoarece el inregistreaza, "parca pe timpanul meu", trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund, "mai ramai cu mersul tau" si de aceea nu simte emofie si nici bucurie, "caci imi este foarte rau", cu trimitere discreta catre starile de chinuri sj lesinuri provocate de dragostea din poeziile Vacarestilor.
    In ultima strofa, eul poetic afiseaza o atitudine contemplativa -"Stau intins si lung si zic"-, viziunea iubirii este una exterioara si nu o stare interioara, profunda, generatoare de energii. Atat sentimentui de dragoste, cat si iubita sunt minimalizate, persiflate, "Domnisoara, mai nimic/ pe sub soarele pitic", intocmai ca in poezia clasica pe care o parodiaza.
    Versui liber din finalul poeziei sugereaza curgerea timpului tot prin miscare, "Pasul trece eu raman", la fel ca in poezia "Leoaica tanara, iubirea" -"inca-o vreme,/Si-nca-o vreme...", cu deosebirea ca daca in aceasta ultima poezie iubirea, ca forta esentiaia a spiritului, invinge timpul, in aceasta creatie lirica dragostea este pasagera, atitudinea poetica ramane impasibila, deloc marcata de acest sentiment, alta data atat de bulversant.
    Limbajul artistic este voit conventional, sugestiv pentru o parodie a liricii galante, in care poetul se lamenteaza si se vaicareste.
Nichita Stanescu confera insa modernitate stilului, prin metafora sugestiva a iubirii, "pasul tau de domnisoara", prin epitetele inedite "frunza verde, paia", "roscata funda") si prin ritmul si muzicalitatea de tip folcloric a versurilor.