|
|
|
Publicat : December 28, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Dramaturgia | Vazut de
: 4070 ori | Rating :  
|
|
|
IONA
de Marin Sorescu
- dramă neomodernistă -
- dramă parabolă -
- dramă contemporană -
"Iona", subintitulată de Marin Sorescu (1936-1996) "tragedie în patru tablouri", a fost publicată în 1968 în revista "Luceafărul" şi face parte, alături de "Paracliserul" şi "Matca", dintr-o trilogie dramatică, intitulată sugestiv "Setea muntelui de sare". Titlul trilogiei este o ' metaforă care sugerează ideea că setea de adevăr, de cunoaştere şi de comunicare sunt căile de care omul are nevoie pentru a ieşi din absurdul vieţii, din automatismul istovitor al existenţei, iar cele trei drame care o compun sunt meditaţii-parabole, realizate prin ironie. Simbolice pentru titlu' volumului din care fac parte,* dramele "Iona", "Paracliserul" şi "Matca" sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazând trei mituri fundamentale: mitul biblic ("Iona"), mitul meşterului Manole ("Paracliserul") şi mitul potopului ("Matca").
"Iona" foloseşte tehnica monologului dialogat sau solilocviul (monolog rostit în prezenţr sau absenţa altui personaj, de care se face abstracţie), ce pune în valoare numeroase idei privind existenţa şi destinul uman, prin exprimarea propriilor reflecţii, opinii sau concepţii. însuşi autorul precizează în deschiderea piesei această modalitate artistică, menţionând: "ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi răspunde". într-un interviu privind semnificaţia dramei, Marin Sorescu afirma: "îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu... Cel care trăieşte în Ţara de Foc este tot Iona, omenirea întreagă este Iona, dacă-mi permite. Iona este omul în condiţia lui umană, în faţa vieţii şi în faţa morţii".
Geneza. Drama "Iona" are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai. Iona primeşte în taină misiunea de a propovădui cuvântul Domnului în cetatea Ninive, căci păcatele omenirii ajunseseră până la cer. Iona acceptă misiunea, dar după aceea se răzgândeşte şi se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere, trimiţând un vânt ceresc care provoacă o furtună pe mare. Corăbierii îşi dau seama că Iona este cel care a atras mânia cerească, aşa că îl aruncă în valuri. Din poruncă divină, Iona este înghiţit de un monstru marin şi, după trei zile şi trei nopţi petrecute în burta chitului în pocăinţă, "Domnul a poruncit peştelui şi peştele a vărsat pe Iona pe uscat". Subiectul acestei fabule biblice se întâlneşte în piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea că acesta din urmă este înghiţit de chit pentru că voia să fugă de o misiune, pe când eroul lui Sorescu nu săvârşise nici un păcat, se află încă de la început "în gura peştelui" şi nici nu are posibilitatea eliberării în fapt.
Tithil ar putea fi interpretat ca fiind format din particula "io" (domnul, stăpânul) şi "na", cu sensul familiar al lui "ia", denumind personajul piesei care apare într-o triplă ipostază: pescar, călător şi auditoriu.
Structura dramei. Piesa este alcătuită din patru tablouri, într-o alternare de afară (I şi IV) şi de înăuntru (II şi III). în mod cu totul aparte, relaţiile spaţiale se definesc prin imaginar, plaja şi burţile peştilor fiind metafore ale existenţei umane, precum şi prin spaţiul închis, psihologic al protagonistului, care îşi pune întrebări şi îşi răspunde. Relaţiile temporale reliefează, în principal, perspectiva discontinuă a timpului psihologic, cel cronologic fiind numai un mijloc artistic de amplificare a stărilor interioare ale protagonistului.
Tema ilustrează conflictul interior, strigătul tragic al individului însingurat, care face eforturi disperate de a-şi regăsi identitatea, neputinţa eroului de a înainta pe calea libertăţii şi a asumării propriului destin, raportul dintre individ şi societate, dintre libertate şi necesitate, dintre sens şi nonsens, ca problematică filozofică existenţială.
Construcţia subiectului
Tabloul I. Iona este pescar, este omul aflat în faţa întinderii imense de apă, marea, care sugerează viaţa, libertatea, aspiraţia, iluzia şi chiar deschiderea spre un orizont nelimitat.
Iona este un pescar ghinionist, care, deşi îşi doreşte să prindă peştele cel mare, prinde numai "fâţe" şi, pentru a rezolva neputinţa impusă de destin atunci când vede "că e lată rău", îşi ia totdeauna cu el un acvariu ca să pescuiască peştii care "au mai fost prinşi o dată", semnificând faptul că se refugiază în micile bucurii şi satisfacţii pe care le mai trăise şi alte daţi. Din pricina neputinţei, Iona se simte un ratat, un damnat.
Incipitul piesei îl prezintă pe Iona care încearcă, strigându-se, să se regăsească, să se identifice pe sine, cugetând asupra relaţiei dintre viaţă şi moarte.
Marea e plină "de nade [...] frumos colorate", care sugerează capcanele sau tentaţiile vieţii, atrăgătoare, fascinante, pericolele acestora asupra existentei umane. Iona îşi asumă această existenţă, deoarece "noi, peştii, înotăm printre ele (nade), atât de repede, încât părem gălăgioşi".
Visul omului este să "înghită" una, pe cea mai mare, dar totul rămâne la nivel de speranţă, pentru că "ni s-a terminat apa".
Finalul tabloului îl prezintă pe Iona înghiţit de un peşte uriaş, cu care încearcă să se lupte şi strigă după ajutor - "Eh, de-ar fi măcar ecoul!", sugerând pornirea personajului într-o aventură a cunoaşterii.
Tabloul al II-lea se petrece în "interiorul Peştelui I", în întuneric, ceea ce îl determină pe Iona să constate deprimat că "începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei". Iona vorbeşte mult, logosul fiind expresia supravieţuirii, "şi-am lăsat vorbă în amintirea mea" ca "universul întreg să fie dat lumii de pomană ", el având aici ipostaza de călător, explorator pe drumul cunoaşterii.
Monologul dialogat continuă cu puternice accente filozofice, exprimând cele mai variate Idei existenţiale, "de ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii", ori cugetări cu nuanţă sentenţioasă "de ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?".
Iona doreşte să se simtă liber, "fac ce vreau, vorbesc. Să vedem dacă pot să şi tac. Să-mi ţin gura. Nu mi-e frică". Prin Intruziune narativă şi flash-back, eroul îşi aminteşte povestea chitului, dar aceasta nu-1 interesează decât în măsura în care ar fi ancorată în real, dacă ar putea şti reţeta soluţiei de ieşire din situaţia limită, reprezentată de "veşnica mistuire" a pântecului de peşte. Iona găseşte un cuţit, semn al libertăţii de acţiune şi constată lipsa de vigilenţă a chitului, apoi recomandă că "ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet", de unde reiese ideea că este necesară o selecţie lucidă a lucrurilor importante în viaţă. Exprimă un şantaj sentimental ("dacă mă sinucid?") cu jovialitate şi înţelegere pentru imprudenţa chitului, care e tânăr, "fără experienţă", cuţitul sugerând o variantă, o cale de ieşire din această situaţie anormală, "sunt primul pescar pescuit de el".
In finalul tabloului, Iona devine visător şi se simte ispitit să construiască "o bancă de lemn în mijlocul mării", pe care să se odihnească "pescăruşii mai laşi" şi vântul. "Construcţia grandioasă", singurul lucru bun pe care l-ar fi făcut în viaţa lui, ar fi "această bancă de lemn" având "de jur împrejur marea", comparabilă cu "un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului".
Tabloul al III-lea se desfăşoară în "interiorul Peştelui II", care înghiţise, la rândul său, Peştele I şi în care se află o "mică moară de vânt", care poate să se învârtească sau să nu se învârtească, simbol al zădărniciei, al donquijotismului. Ideile asupra căruia meditează Iona în acest tablou se referă la viaţă, la condiţia omului în lume, la ciclicitatea existenţială a vieţii cu moartea: "dacă într-adevăr sunt mort şi-acum se pune problema să vin iar pe lume?". Oamenii sunt copleşiţi de viaţă şi-şi uită "fraţii", pierd din vedere faptul că sunt semeni şi sunt supuşi aceleiaşi condiţii de muritori, "neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ţi mai vezi fratele".
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Poezia "Testament" de Tudor Arghezi (1880 - 1967), aflata in fruntea primului volum, "Cuvinte potrivite" (1927), reflecta lirismul subiectiv si constituie, poate, cea mai cunoscuta arta poetica din lirica romaneasca. Alte poezii programatice sunt "Portret", "Ruga de seam", "la aminte". |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
78
|
| » Articole vazute |
2188854
|
| » Numar categorii |
26
|
|
