Lucian Blaga (1895-1961), s-a nascut in satul Lancram din judetul Alba, sat ce poarta-n nume "sunetele lacrimei". Copilaria sa a stat, dupa cum el insusi marturiseste, "sub semnul unei fabuloase absence a cuvantului", deoarece viitorul poet nu a vorbit pana la varsta de 4 ani, fiind "mut ca o lebada". Lucian Blaga este un poet interiorizat, cu sufletul prea plin de trairi profunde: "Eu cred ca sufeream de prea mult suflet".
    Idila "Izvorul noptii" de Lucian Blaga face parte din volumul de debut intitulat sugestiv "Poemele luminii", din 1919. In conceptia lui Lucian Blaga, iubirea este singura cale de patrundere in misterele lumii, de cunoastere a tainelor universului. Unul dintre principalele sinonime ale "luminii", metafora revelatorie centraia a volumului, este cunoasterea.
    Titlul poeziei sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti printr-o metafora revelatorie, "izvorul noptii", semnificand originea - "izvorul" - sentimentului de iubire, ce capata proportii cosmice, prin cuvantul "noapte".
    Poezia "Izvorul nopti" este un scurt, dar profund omagiu adus frumusetii iubitei, exprimat printr-o confesiune solemna si plina de fiori. Incipitul poeziei este reprezentat de vocativul emotionant si afectiv "frumoaso", adresat iubitei de intragostitul sensibil.
    Structure, compozitie, limbaj artistic
Poezia este alcatuita dintr-o fraza ampla, care contine o afirmatie constatativa" si admirativa pentru frumusetea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata, ca o concluzie emotionanta, inaltand dragostea la apogeu.
    Poezia incepe printr-o invocatie cu incarcatura afectiva, sugerand admiratia poetului fata de fiinta draga. Vocativul "Frumoaso" ilustreaza, concis si sintetic, perfectiunea fizica a iubitei, insumand toate trasaturile fizice si morale ale fetei dragi. Cuvantul "ochii" se constituie in cuvant-cheie al poeziei si apare de trei ori, sugerand intensitatea sentimentului de admirate si extazul poetic. Aceeasi semnificatie o au si metaforele "izvorul" si "o mare de-ntuneric". Cuplul este imaginat in momentul inserarii, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directa, constatativa si plina de admiratie: "Frumoaso, / ti-s ochii-asa de negri incat seara / cand stau culcat cu capu-n poala ta". Pozitia indragostitilor predispune la visare, la meditatia premergatoare starii de extaz de care este cuprins eul liric atunci cand priveste in ochii fermecatori ai iubitei.
    Negrul intens al ochilor iubitei semnifica unul din marile mistere ale universului, intrucat se identifica aici cu emotionantul cadru nocturn care acopera vaile, muntii, sesurile, intreg pamantul, ca o taina fascinanta: "ochii tai, adancii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste vai/ si peste munti si peste sesuri,/ acoperind pamantul/c-o mare de-ntuneric." Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbiala "asa de", alaturat adjectivului "negri" si de apozitia simpla "adancii", un adjectiv substantivizat, care amplifica profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial "tainic" care exprima trasatura verbului "curge", ca si metafora "o mare de-ntuneric" evidentiaza ideea ca dragostea este una din marile taine ale lumii. Formele pronominale de persoana fatal si a doua pun m evidenta armonia totala a cuplului de indragostiti, aflat sub vraja misterioasa a iubirii: "ti-", "ta", "imi", "tai".
Verbul dubitativ "imi pare", aflat in pozitie izolata si formand un singur vers, sugereaza cu mare forta emotia si nesiguranta indragostitului,
care niciodata nu poate avea certitudini depline in manifestarea reciproca a sentimentului de iubire.
    Ultimele doua versuri se constituie intr-o concluzie a versurilor declarative anterioare, care exprimasera o constatare plina de admirable. Se reia superlativul absolut din versul al doilea, pentru a exprima consecinta pe care o are asupra poetului vraja emanata de frumusetea ochilor iubitei: "Asa-s de negri ochii tai / lumina mea." Contrastul dintre negrul ochilor si lumina care aureoleaza iubirea este realizat printr-un oximoron, adica alaturarea a doua cuvinte cu sens contradictoriu, care formeaza insa un tot indestructibil, sentimentul profund de iubire: "asa de negri" in opozitie cu "lumina mea".
    Poezia contine si inversiunile "ti-s ochii", "tainic purge noaptea", "asa-s de negri ochii tai", care amplifica starea de extaz, de incantare a eului liric pentru misterul iubirii.
    Prozodia. Poezia nu este structural in strofe, metrica este variabilis, versurile de 3 silabe alternand cu cele de 12. Ritmul si rima lipsesc, iar muzicalitatea este data de pauze dirijate de emotia poetului.
Erosul in lirica lui Lucian Blaga este, asadar, calea fundamentala de patrundere in misterele universului, caci, asa cum nota poetul, "nu sufletul se orienteaza dupa natura, ci natura dupa suflet".