|
|
|
Publicat : October 18, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Nuvela fantastica | Vazut de
: 42579 ori | Rating :  
|
|
|
vajnica", iar in vazduh, "urla vantul nebun". Desi cocoana Marghioaia incearca sa-l convinga sa nu piece pe asa un "vifor mare", tanarul se duce singur la grajd, trezeste un argat ca sa-i inseueze calul, apoi, intorcandu-se in odaie sa-si ia ramas bun, o gaseste pe femeie "cu caciula mea in mana", pe care "o tot invartea s-o rasucea". Intreband de plata, gazda ii spune, "uitandu-se adanc in fundul caciulii", ca are sa achite atunci cand va trece inapoi, sugerand noi elemente ale colaborarii femeii cu fortele malefice si farmecele pe care aceasta le face calatorului.
Tanarul incaleca si pleaca de la han "fluierand un cantec de lume ca pentru mine singur". Cand isi face cruce pentru drum, calaretul aude usa hanului trantindu-se si un puternic mieunat de cotoi si se gandeste ca Marghioaia il apucase cu usa. In spirit naturalist si prin pauza descriptiva, este infatisata natura dezlantuita: viscolul izbucnise cu putere, "nori dupa nori zburau opaciti (zapaciti) ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal" iar frigul il patrundea nemilos, inghetandu-i mainile si picioarele.
Intamplarile care urmeaza intra intr-un cadru fabulos, tanarul incepe sa simta "durere la cerbice (ceafa), la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi" si se gandeste ca bause prea mult. Starea lui se inrautateste si, cu toate ca era viscol, isi scoate caciula, care ii strangea capul "ca o menghinea". Tanarul regreta ca parasise hanul, deoarece se gandeste ca la pocovnic toata lumea s-o fi culcat, crezand - pe buna dreptate - ca n-o fi fost prost sa piece pe o vreme ca asta. Calul se impleticea, de parca ar fi baut si el.
Vremea se mai domoleste, "s-a luminat a ploaie" si tanarul isi pune din nou caciula pe cap, dar brusc "sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului". Calul gafaia obosit, pana cand se opreste brusc, iar el zareste pe drum "o mogandeata mica sarind si topaind" si aude "un glas de caprita". Calul se sperie, se-ntoarce si porneste inapoi, spre han. Tanarul il struneste si vede uimit "un ied negru, foarte dragut", pe care il ia si il pune in desaga din dreapta, peste nisje haine. Se sugereaza ca diavolul luase, de data aceasta, infatisarea atragatoare a unei caprite negre. Calul sforaie s,i se smuceste, pornind nebun si sarind bezmetic peste gropi, peste musuroaie, fara sa mai poata fi oprit. Cu trupul inghetat, cu capul infierbantat, calaretul regreta inca o data ca parasise hanul ca un prost, gandindu-se ca primitoarea gazda i-ar fi dat odaia ei pentru o noapte (monolog interior). Uitandu-se la cer, tanarul isi da seama ca, in loc sa mearga la deal, o luase la vale si ca se ratacise intr-o "porumbiste cu cocenii netaiati". Calul cade in genunchi si drumetul, speriat, isi face cruce. Imediat simte "o zvacneala puternica langa piciorul drept", se gandeste ca o fi strivit iedul si, cand baga mana in desaga, constata ca il pierduse probabil, pentru ca acesta nu mai era acolo. Calul se ridica buimac in doua picioare, se smuceste si, dupa ce-si tranteste stapanul la pamant, o ia la goana peste camp ca apucat de streche, disparand in intuneric. De la Gheorghe Natrut, paznic la coceni, afla cu stupoare ca era in Haculesti, deci foarte aproape de hanul lui Manjoala, desi mersese prin viscol mai bine de patru ceasuri. Vede lumina la odaia cocoanii Marghioala si se teme ca ea sa nu aiba "alt drumet mai intelept" pe care sa-l fi gazduit in patul curat, iar el sa fie nevoit sa doarma pe "vreo lavita langa cuptor". Cand sa intre, tanarul se impiedica in prag de ied, "tot ala", care se culca linistit sub pat. Calatorul duce mana la frunte sa se inchine si sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca scapase cu bine, dar cocoana i-a apucat repede mana si l-a imbratisat strans. El se simte din nou fericit in odaia alba si nu stie cat ar fi ramas ca vrajit la hanul Manjoloaii daca n-ar fi venit pocovnicul Iordache, care l-a scos de acolo cu scandal si mare taraboi.
De trei ori a fugit tanarul inainte de logodna si s-a intors la han, dar batranul, hotarat "sa ma ginereasca", a pus oameni de l-au prins si l-au dus "legat cobza la un schit in munte", unde a tinut post, a batut matanii si i s-au facut molitve timp de patruzeci de zile, dupa care s-a pocait si s-a insurat cu fata lui lordache. Numai credinta in Dumnezeu si pocainta pot salva sufletul omului de la capcanele pe care i le intinde Satana prin tentatii amagitoare, atractive, deturnandu-l de la calea cea dreapta, de la fagasul firesc al vietii.
Dupa o vreme de la aceasta intamplare, "intr-o noapte limpede de iarna", cand tanarul sedea la taifas cu socrul sau, aflara ca hanul lui Manjoala "arsese pana in pamant", ingropand "pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt un morman urias de jaratic". Bucuros ca "a bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca", Iordache il pune pe ginere-sau sa-i povesteasca "pentru a nu stiu catea oara" intamplarea ciudata prin care trecuse la hanul lui Manjoala. Socrul credea ca in fundul caciulii pusese cocoana Marghioala farmecele, iar iedul si cotoiul erau tot una cu dracul.
Finalul nuvelei se manifests in planul real si este aluziv, naratorul concluzionand ca, daca iedul si cotoiul erau diavolul, atunci inseamna ca si "dracul te duce, se vede si la bune", facand trimitere la placerile petrecute de el la han cu cocoana Marghioala. Socrul sau, pocovnicul Iordache, ii raspunde moralizator ca mai intai raul te tenteaza, ca sa prinzi gustul, apoi te spurca si "stie el unde te duce...". Intrebat de unde ar putea el cunoaste aceste lucruri, socrul ii raspunde, mucalit, "asta-i alta caciula", lasand sa se inteleaga faptul ca si el in tinerete avusese o astfel de experienta amoroasa care-l tentase candva, apoi isi venise in fire, isi intemeiase o familie si era acum un om respectat si un bun crestin. De aceea stiuse el cum sa procedeze cu viitorul ginere pentru ca sa-l aduca pe calea cea buna.
Semnificatiile fantasticului
Autorul este acelasi cu naratorul si cu personajul principal, relatand in timp subiectiv intamplarile petrecute candva, intr-un timp obiectiv. Planul real foloseste motivul calatoriei ca mijloc al cunoasterii miturilor si credintelor stravechi, ca taram fascinant al fabulosului. In credintele mitice autohtone, farmecele, vrajile care apeleaza la fortele raului au efect nefast asupra oamenilor, ii deturneaza de la esentele vietii. Tanarul este vrajit prin farmecele pe care le facuse cocoana Marghioala caciulii sale, sugerand faptul ca el isi pierduse mintile, iesise din zona logicii si a ratiunii umane, obiectul fiind propriu capului: "Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea". Cand isi scoate caciula, drumetul incepe sa gandeasca logic, dandu-si seama ca nu trebuia sa plece de la han pe viscol. Punand-o la obrancul seii, calul "se-mpletecea parca bause si el...". Cand isi pune, din nou, caciula pe cap, simte cum "sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului" si caiareste bezmetic, nu mai stie unde se afla, rataceste drumul.
Faptul ca vrajitoarea apeleaza la forte malefice este sugerat de amestecul Satanei in farmecele pe care le face ea, prin racnetul si vaietul de cotoi, prin zburdainicia nebuna a capritei negre, care-l intruchipeaza pe diavol. Farmecele au efect asupra omului, il zapacesc, il deviaza de la firescul vietii. Tanarul ramane la han vrajit de nurii cocoanii si, dupa ce viitorul socru il sileste energic sa paraseasca acest loc al pacatului, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei ori, inainte sa-l lege si sa-l duca la un schit ca sa-l scape de farmece prin puterea credintei in Dumnezeu. Fortele diavolesti pot fi invinse numai prin rugaciuni, matanii si molitve, prin pocainta, prin forta divina.
Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict concentrat si personaje puternic conturate, opera literara "La hanul lui Manjoaia" de I.L.Caragiale este o nuvela. Ca in orice nuvela fantastica, in aceasta creatie literara se manifesto arta echivocului, a ambiguitatii, realizata din imbinarea realului cu fabulosul, adica "se transfera in real un fapt de magie vrajitoreasca pana la a-l crede o intamplare banala" (Mihai Ungheanu).
Arta narativa ilustreaza aici un singur fir fabulativ, urmarind un conflict concentrat. Cele doua personaje principale, autorul si vrajitoarea, sunt caracterizate succint, prin cateva detalii semnificative. Tanarul este "curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel", este curtenitor si
indraznet cu femeile frumoase, "am apucat-o peste mijloc; ajungand cu mana la bratul ei drept, tare ca piatra, m-a-mpins dracul s-o ciupesc". Cocoana Marghioala are niste ochi strasnici, este "frumoasa, voinica si ochioasa", trasaturile fiind tentante pentru barbatii dornici de aventuri amoroase, care sa-i farmece si sa-i scoata din minti.
Detaliul este semnificativ pentru pauzele descriptive, in care natura dezlantuita, ar infricosa pe oricine s-ar incumete s-o infrunte: "Vitorul crestea [...] s-a luminat a ploaie; lumina cetoasa; incepe sa cearna marunt si-ntepos...".
Amanuntit, pentru a construi cat mai convingator cadrul real in care urmeaza sa se manifeste fabulosul, este descris si meniul cinei: "paine calda, rata fripta pe varza, carnati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca! si ras si vorba...". Ca sa sugereze atmosfera de vraja care il cuprinde pe oaspete, Caragiale descrie detaliat odaia curata si "odihnita", care-l fascineaza: "Ce pat! ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglifa in fel-de-fel de fete... [...] si un miros de mere si de gutui".
"Geniu bilateral, ca tehnica, I.L.Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata vietii. Satira lui izvoraste din strafundurile ancestrale, dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bun-simt si respect al traditiilor arhaice. Povestitorul de duh oriental, mai just de nuanta balcanica, este savuros in pitorescul lui moral si de o arta minutioasa, in felul cum stie sa reinvieze, prin limbaj si viziune, o lume in care visul si realitatea se-mbina, coordonate de o lucida ironie". (Pompiliu Constantinescu)
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
"Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creanga, fiind publicat la 1 august 1877 in revista "Convorbiri literare", reprodus apoi de Mihai Eminescu in ziarul "Timpul". Harap-Alb, personajul principal si eponim (care da numele operei - n.n.), este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramas in zona umanului pentru ca este prietenos, cuminte si ascultator ca un flacau din Humulesti. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507876
|
| » Numar categorii |
26
|
|
