"De-atatea nopti aud plouand, Aud materia plangand... Sunt singur, si ma duce-un gand Spre locuintele lacustre.	Un gol istoric se intinde, Pe-aceleasi vremuri ma gasesc. Si simt cum de atata ploaie Pilotii grei se prabusesc.
Si parca dorm pe scanduri ude, In spate ma izbeste-un val - Tresar prin somn, si mi se pare Ca n-am tras podul de la mal.	De-atatea nopti aud plouand, Tot tresarind, tot asteptand... Sunt singur si ma duce-un giind Spre locuintele lacustre."

    Poezia "Lacustra" face parte din volumul de debut, "Plumb", aparut in 1916 si este emblematica pentru atmosfera dezolanta specifica liricii lui George Bacovia (1881 - 1957) exprimand prin simboluri si sugestii trairile si starile sufletesti ale poetului.
    Semnificatia titlului. Simbolul "lacustra" are drept corespondent in natura o locuinta temporara si nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni, ceea ce sugereaza faptul ca eul poetic este supus pericolelor, de aceea se autoizoleaza, devenind un insingurat in societatea de care fuge.
    Tema poeziei ilustreaza conditia nefericita a poetului intr-o lume ostila, meschina, incapabila sa inteleaga arta adevarata, prin folosirea motivelor poetice specific bacoviene ca motivul singuratolii, al nevrozei, al golului sufletesc, motivul ploii, al terorii de apa, iar muzicalitatea versurilor, data de verbele la gerunziu, exprima sentimentul de claustrare a eului liric In aceasta lume sufocanta, apasatoare.
    Ideea poeziei o constituie starea de dezolare si disperare a poetului, data de imposibilitatea de adaptare si de supravietuire intr-o lume mediocra, superficiaia, supusa degradarii morale si materiale.
    Structure, semnificatii, limbaj poetic
    Poezia "Lacustra" de George Bacovia este alcatuita din patru catrene dispuse intr-o simetrie perfecta, prima strofa este reluata in finalul poeziei, schimbandu-se numai versul al doilea, pentru a accentua curgerea implacabila a timpului si solitudinea omului in societatea ostila si apasatoare.
Discursul liric este construit pe doua planuri suprapuse: unul exterior, al lumii materiale si al naturii, si planul interior, al vietii psihologice, al trairilor dezolante resimtite in profunzimea sufletului unui artist care nu se poate adapta realitatii ostile.
    Strofa intai. Incipitul exprima simbolic ideea de atemporalitate existentiala ca stare de permanenta sacaitoare a eului liric, "De-atatea nopti". Eul liric percepe direct -"aud"- ploaia care este atat de distrugatoare de materie, incat efectele sunt apocaliptice: "Aud materia plangand". Intregul Univers traieste un dramatism sfasietor, motivul solitudinii fiind ilustrat aici printr-o stare de singuratate dorita de eul liric, sintagma "sunt singur" simbolizeaza, aaadar, o existenta solitara asemanatoare cu imaginea locuintelor lacustre.
    Strofa a doua este dominata de simboluri psihologice exprimate prin verbe ce exprima incertitudinea, nesiguranta, spaima de dezagregare a materiei sub actiunea distrugatoare a apei: "parca dorm", "tresar", "mi se pare", iar scandurile ude sugereaza nevroza ca efect al pericolului de prabusire spiritualsa iminenta. Panica si spaima provocate de izbitura brutala si neasteptata a valului, "In spate ma izbeste-un val", sunt amplificate pana la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte amenintata de un eventual pericol: "Tresar prin somn si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal."
    Strofa a treia amplifica starea de neliniste, de angoasa si spleen a eului liric prin dimensiunile majore ale istoriei ca unic reper al existentei umane, "Un gol istoric se intinde". Lumea dispare, devine hau, neant, infinit, totul se destrama, singura certitudine, "simt", fiind prabusirea, dezagregarea iminenta a Universului sub actiunea dezintegratoare a apei: "Si simt cum de atata ploaie/ Pilotii grei se prabusesc."
    Ultima strofa este reluarea primei strofe, in care este schimbat numai versul al doilea, "Tot tresarind, tot asteptand", pentru a sugera atemporalitatea, vesnicia si eternizarea starii de coplesitoare dezolare, de disperare apoteotica a eului poetic din cauza permanentelor pericole ce pandesc continuu existenta spirituala a lumii.
    Poezia "Lacustra" de George Bacovia este simbolista prin sugestii, simboluri si starile sufletesti specifice liricii bacoviene: plictisul, dezolarea, nevroza, disperarea, spleen-ul, spaima, facand ca aceasta creatie sa fie o confesiune lirica. Prezenta persoanei I singular inclusa in marcile verbelor sporeste confesiunea eului liric implicat total si definitiv in starea dezolanta care pune stapanire decisiv si implacabil pe sufletul lui.
    Simbolul dominant in poezie este "lacustra", care are drept corespondent in natura o locuinta construita de om pe apa si sustinuta pe patru piloni, o constructie supusa iminent prabusirii, prin putrezirea stalpilor de sustinere. De asemenea, o astfel de locuinta este una provizorie, singuratatea este totala, dar in acelasi timp, omul este ferit aici de pericolele ce-l pandesc in pustietate (animale salbatice, intemperii etc.). Lacustra simbolizeaza, asadar, o solitudine dorita, o autoizolare totala, care va duce inevitabil la prabusirea spirituala a eului poetic. Motivul apei este un simbol al dezintegrarii materiei, spre deosebire de semnificatia pe care o are la Mihai Eminescu, unde izvoarele, lacul sunt datatoare de viata. Apa bacoviana actioneaza incet, dar sigur, dezagregand spiritualitatea creatoare, printr-o serie de simboluri din acelasi camp semantic: ploaia, malul, valul, scandurile ude.
    Muzicalitatea este data de verbele, numeroase In poezie, care se afla la prezent, "aud", "sunt", "ma duce", "dorm", "ma izbeste", "tresar", "mi se pare", "se intinde", "ma gasesc", "simt", "se prabusesc" si simbolizeaza eternizarea starii de dezagregare, moartea lenta, sfarsitul implacabil. Gerunziul verbelor auditive, "plouand", plangand" sugereaza tristetea profunda, disperarea si starea de nevroza, care constituie esenta simtirii poetice.                                    
    Limbajul artistic este ilustrat prin tonul elegiac al poeziei, ce reiese din starile de disperare, spaima, nevroza, solitudine ale poetului. Rima este data de cuvinte cu sonoritate surda, "plouand", "plangand", "gand", de cuvintele-simbol ce sugereaza apa ca principiu cosmic de dezintegrare: "ude", "val", "mal".
    Poezia lui George Bacovia se inscrie in estetica simbolista, sugerand o realitate a sufletului, a trairilor interioare prin intermediul simbolurilor, sugestiei, muzicalitatii versurilor, concentrand o puternica incarcatura emotionala.
    George Bacovia creeaza in intreaga sa lirica o "atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului, o descompunere a fiintei organice." (Eugen Lovinescu)