Lefter Popescu

- personaj principal de nuvela psihologica –
- personaj realist -

"Doua loturi",
de Ion Luca Caraglale
- nuvela psihologica –

    Ion Luca Caragiale (30 ianuarie 1852 - 9 iunie 1912) a ramas in literatura romana ca dramaturg si prozator remarcabil, operele artistice fiind rodul unei inteligente sclipitoare si al unui spirit de observatie iesit din comun, conectat in permanenta la realitatea sociala.
    Dimensiunea tragica a existentei umane, in care Ion Luca Caragiale se dovedeste acelasi artist desavarsit ca si in universul comicului, se manifesta mai ales in drama "Napasta" si in nuvele. Situate intre tragic si grotesc, intre comic si macabru, nuvelele lui Caragiale contureaza un impresionant spectacol al lumii prin creatii realiste, psihologice sau fantastice.
    Alaturi de loan Slavici, Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordata, ci mai ales prin capacitatea artistica de analiza atenta a celor mai variate si surprinzatoare stari sufletesti provocate de imprejurari inedite.Nuvela "Doua loturi" de I. L. Caragiale ilustreaza drama omului obisnuit, al carui destin este situat la granita dintre comic si tragic, prin jocul inexplicabil al norocului si ghinionului. Locul primordial il ocupa starile sufletesti ale eroului, aflat intr-un moment esential al vietii, cand sansa i-ar putea schimba anonimatul in care se zbate. In aceasta nuvela, Caragiale pune accent pe tragedia psihologica a protagonistului, zbuciumul launtric al eroului fiind construit cu o lucida ironie.
    Lefter Popescu, pe numele adevarat Eleutheriu Popescu, este personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) din nuvela "Doua  loturi" de I.L.Caragiale. Prin comicul de nume, eroul simbolizeaza, indirect, pe omul obisnuit, predestinat sa duca o viata modesta ca slujbas  marunt si  umil, fara nicio sansa de a iesi din anonimat, statut simbolizat si de numele atat de banal si oarecare, Popescu. Prenumele "Lefter" este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizand destinul sau de om fara noroc la bani, fiind condamnat la lipsuri financiare, neputincios sa-si schimbe in vreun fel soarta umila. Personajul este, asadar, un om obisnuit, aflat intr-o situatie neobisnuita.
    Caragiale urmaresje personajul in reactiile si starile lui interioare, nuvela fiind realista si psihologica. Asadar, Lefter Popescu nu este construit ca un personaj cu trasaturi caracteriale precise, traditionale, ci este introspectat psihologic, naratorul urmarind evolutia starilor sufletesti, fapt ce genereaza si situatia tragica din final.
   Inca de la inceputul nuvelei, Lefter Popescu este prezentat prin mijloacele caracterizarii indirecte si ale introspectiei psihologrce. Barbatul este agitat si obosit psihic, dupa ce "toata casa a fost rasturnata de zece ori", cautand biletele de loterie ratacite. Sleit de puteri, el se revigoreaza brusc atunci cand crede ca isi aduce aminte unde a pus biletele. Enervarea crescanda mocneste in sine, iar cand afla ca sotia sa daduse jacheta unei chivute in schimbul farfuriilor, le sparge, una cate una, cu un calm aparent, ca acela dinaintea furtunii.
    Si in relatia cu celelalte personaje, Lefter trece prin cele mai variate stari sufletesti, de la speranta la deprimare. La vederea mormanelor de vechituri din casa chivutelor, Lefter simte o emotie puternica, o nerabdare pe care si-o stapaneste cu greu. Disperarea care tl cuprinde atunci cand nu gaseste biletele in jacheta il face sa devina impulsiv si violent cu Taca, pe care o ia de piept, apoi ii trage cu sete o palma. Se simte confuz si deprimat cand chivuta "zbiara ca o nebuna" ca nu stie nimic despre "belete" si isi pierde definitiv controlul: "... te omor, ma-ntelegi? te omor!"."
Alte trairi interioare ale protagonistului reies in mod indirect din faptele si imprejurdrile narate, precum si din atitudinea celorlalte personaje fata de el. La berarie,  Lefter trece prin cele mai cumplite stari depresive, deoarece in gazeta scria ca in sase luni banii vor intra in fondurile loteriilor daca nu se prezinta nimeni cu biletele castigatoare, apoi cade intr-o stare de apatie cand vede privirea plina de repros si amenintari tacite ale sefului sau, care-l credea bolnav. De aceea, sentimentul de vinovatie il apasa, mai ales ca d. capitan Pandele il acuza direct "de neglijenta, de indiferenta, de imprudenta" pentru pierderea biletelor, iar seful il dispretuieste fatis pentru minciuna cu boala, ca scuza pentru absenta de la serviciu.
    Cand afla ca tigancile au fost eliberate de la politie, izbucneste manios si amenintator, revarsand "o cascada" de invective (jigniri - n.n.) la adresa autoritatilor. Toate aceste reactii reies din fapte, intamplari si stari ale personajului, asadar caracterizarea este indirecta.
    Gasirea neasteptata a biletelor, atunci si acolo unde nu mai spera, dupa atata zbucium inutil, ii da o stare de extaz si fericire deplina, se simte atotputernic si nemuritor, considerandu-se, pentru singura data in viata, cel mai norocos om de pe pamant: "Toti zeii! to|i au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el!... Sunt aci!... aci biletele!... aci era soarele stralucitor cautat atata timp orbeste pe-ntuneric!" (caracterizare directa). Lefter se simte cuprins de o liniste interioara profunda si totala: "D.Lefter e linistit - acea liniste a marii, care, inselenita in tine, vrea sa se odihneasca dupa zbuciumul unui naprasnic uragan".
    Din aceasta stare de fericire deplina este aruncat in ghearele unei depresii totale, atunci cand functionarul de la banca ii spune ca numerele de pe biletele de loterie sunt inversate: "Dumneata ai la una tocmai numarul care a castigat la cealalta [...] ... si vice-versa".    Lefter este cuprins mai intai de o revolta apoteotica impotriva sortii nemiloase, dar si impotriva lui insusi barbatul se autodispretuieste si se acuza de prostie fara margini deoarece se lasase furat de speranta desarta ca ar putea fi in aceasti viata  un invingator,   un  castigator.   Gesturile  sale   exprim disperarea  si razvratirea impotriva destinului si a propric neputinte: "a-nceput sa se jeleasca, sa se bata cu palmele peste ochi si cu pumnii in cap".
    Tot zbuciumul interior, penduland intre fericire si disperare, intre bucurie si deznadejde, duce inevitabil la prabusirea psihoiogica a personajului, care nu-si poate depasi conditia umila si banala a omului oarecare, sortit sa ramana un anonim in lumea asta. Intr-un eventual final patetic, naratorul il contureaza pe Lefter Popescu ajuns "un mosneag micut", plimbandu-se prin oras si soptind mereu, cu glas blajin, acelasi cuvant: "vice-versa", sugerand esecul personajului.
    Stilul lui Caragiale este si in aceasta nuvela inconfundabil si ilustrat cu maiestria inegalabila din schitele, comediile si tragediile sale. Nuvela "Doua loturi" combina elementele cornice cu cele tragice, din care reiese, de altfel, si drama psihoiogica a personajului, printr-o introspectie psihoiogica ce dovedeste o profunda cunoastere a firii umane.
    Starile lui Lefter Popescu penduleaza intre speranta si deznadejde, de la "sfaramat de oboseala", la "fata luminata de raza adevarului", de la "ganduri peste ganduri li clocotesc in cap" la linistea interioara deplina, apoi, in final, "se face vanat ca ficatul si se ridica izbucnind cu o volubilitate suprema".
    Ca mijloc artistic, comicul de nume se reflecta in denumirea strazii pe care locuia familia Popescu, "strada Pacientii" (pacienta=rabdare, ingaduinta - n.n.) sugerand ideea ca personajele erau impacate cu soarta, iar numarul casei, "numarul 13", trimite la ghinionul locatarilor.
    Numele personajului principal, Popescu, sugereaza conditia omului simplu, oarecare, slujbasul marunt, fara aspiratii si sperante deosebite, deprins cu o viata terna si banaia. Prenumele de "Lefter" este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizand destinul sau de om fara noroc la bani, fiind condamnat la lipsuri fmanciare, neputincios sa-si schimbe in vreun fel soarta umila.
Nuvela "Doua loturi" are valente cinematografice, de aitfel, a si fost ecranizata. Aceasta particularitate a prozei lui Caragiale demonstreaza talentul sau de dramaturg, de creator de viata si de oameni, patrunzand in sufletul si in constiinta personajelor.