Lepadat Budulea

- personaj secundar de nuvela psihologica –
- personaj realist -

"Budulea Taichii",
de loan Slavici
- nuvela psihologica –

Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, inaintas al lui Liviu Rebreanu, este un autor realist si moralizator, un creator de tipologii si un fin psiholog. Dupa cum el insusi marturiseste, este adept  inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".
    Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: curajul, dreptatea, prudenfa, cumpdtarea, cinstea, vointa, buna-credinta, harnicia, omenia, iubirea de adevar etc. Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
    Nuvela "Budulea Taichii" de loan Slavici a aparut mai intai in revista "Convorbiri literare" (1880) si apoi in volumul de debut "Novele din popor", din 1881. Citita chiar de catre autor intr-una dintre sedintele "Junimii" (noiembrie 1879), nuvela a fost primita de Titu Maiorescu cu entuziasm, acesta notand in jurnalul sau cateva aprecieri despre "splendidul Budulea Taichii de loan Slavici".
Actiunea nuvelei se caracterizeaza printr-o constructie epica riguroasa, un singur plan narativ, care se refera la formarea personalitatii lui Hutu, devenit mai intai elevul Budulea Mihai, apoi ajuns protopop prin perseverenfd si tenacitate, prin tarie de caracter si prin sarguinta. Evolutia protagonistului constituie si intriga bine evidentiata a nuvelei, bazata pe valorile morale de prietenie si omenie, fara invidie si rautati. Personajele nu incalca, asadar, principiile etice, ba, dimpotriva, promoveaza virtuti morale esentiale pentru structura sufletului omenesc, idee ce se manifesta si in finalul nuvelei, cand vocea auctoriala malta multurniri evlavioase lui Dumnezeu, care a facut lumea atat de frumoasa si a daruit-o oamenilor ca "locas de vietuire".
    Lepadat Budulea, zis si Budulea cel batran este personaj secundar, insa foarte bine conturat in nuvela, fiind ratal lui Hutu. Muzicant, "nea Budulea" canta la vioara, la cimpoi si la fluier, pe care-l tinea totdeauna in serpar, naratorul afirmand ca nu-si putea inchipui "un Budulea far-de fluier". Este chemat la toate petrecerile din sat, fara el "nu se putea niciun fel de veselie", la care il lua cu el si pe Hutu ca sa-i tina instrumentele, dar si pentru a nu-l lasa singur acasa, deoarece nevasta lui il parasise.
    Cimpoierul din Cocorasti este conturat si printr-un succint portret fizic, naratorul descriind in mod direct, inca de la inceputul nuvelei "un om scurt, gros, rotund la fata", "schiop de piciorul stang". Bonomia si franchetea sunt ilustrate prin zambetul sau permanent, "zambea mereu cdnd vorbeai cu el", atitudine care mai poate sugera, indirect si volubilitatea (usurinta de a vorbi mult si fluent - n.n.) personajului. Infatisarea cimpoierului a ramas neschimbata nu numai in amintirea naratorului-personaj, ci si in memoria drumetilor cu care se intalnise mereu pe drumul spre oras si a domnului profesor Wondracek.
    PortretuI moral al cimpoierului este conturat in tuse viguroase, cu un umor sanatos si tonifiant. Nestiutor de carte, el este fascinat de slovele pe care le citea Hutu, si, sarguincios, isi scrie numele de zeci de ori, pana invata sa se iscaieasca. Cu greu accepta nea Budulea ideea ca un om poate sa citeasca ceea ce a scris altcineva, iar aceasta intelegere a fenomenului ii produce ameteala si i se pare "un lucru mai presus de inchipuirea omeneasca". Ca urmare, o logica de bun simt il conduce la concluzia ca, daca cel care scrie este un om foarte destept, atunci si cel care poate citi este la fel de "cu minte ca el". Dar si Budulea este un om "cu minte", intrucat se bucura atunci cand Hutu merge la scoala din Cocorasti si este mandru nevoie mare de feciorul lui care invata "la scolile cele mari" de la oras, precum si pentru ca "are sa iasa dascal".
Relatia cimpoierului cu celelalte personaje scoate in relief, in mod indirect, sentimente si trasaturi defmitorii, Slavici dovedindu-se un adevarat maestru in analiza iscoditoare a starilor sufletesti ale eroilor.
"Budulea cel cu fluierul in serpar" rezolva primirea lui Hutu la scoala ungureasca, pentru ca ii devine foarte simpatic profesorului Wondracek, un om vesel si cu simtul umorului. In timp ce Hutu citea ungureste, Budulea ii soptea impresionat profesorului ca baiatul stie sa si vorbeasca aceasta limba, desi atat Claita, cat Wondracek ii explica faptul ca Hutu nu stie decat sa citeasca", dar nu intelege si nici nu vorbeste ungureste. Cu toate acestea, profesorul Wondracek iI primeste la scoala ungureasca "fiindca e feciorul d-tale", iar Budulea cel batran, de bucurie, "schiopata sprinten si pe maruntite" spre Cocorasti si ar fi vrut sa intalneasca vreun drumet caruia "sa-i spuna cele petrecute".
    Cu toate satisfactiile care-i umpleau sufletul, Budulea "se facea trist" adesea, gandindu-se ca de succesele feciorului ar trebui sa se bucure si nevasta lui, Safta. Desi ea iI parasise pentru un alt barbat, Lepadat o cauta, o aduce acasa si, in ultimul timp, mergeau amandoi la oras "fiindca avem un fecior la scoala cea mare". Toate aceste izbanzi in plan sentimental ii aduc cimpoierului linistea interioara si el este din nou vesel si vorbaret.
    Titlul  iI caracterizeaza indirect pe Budulea cel batran, reliefand umorul cu care este construit personajul. Taica Budulea este prezent in titlul nuvelei prin nume si prin calitatea personajului, aceea de a fi tatal lui Hutu. Secventa narativa care a dat titlul operei este plina de umor: nea Budulea, venit la oras cu Safta si Claita ca sa-i faca o surpriza feciorului, este nerabdator sa-si vada baiatul, asa ca se duce la scoala, isi vara capul pe usa clasei chiar in timpul desfasurarii orei si striga tare, fara nicio sfiaia: "Mai Budulea taichii!". Toti   elevii izbucnesc in ras, chiar si severul profesor Wondracek se amuza, iar de atunci lui Hutu i-a ramas numele "Budulea Taichii".
    O alta stare sufleteasca a cimpoierului din Cocorasti, analizata cu maiestrie de narator, este permanenta dilema privind capacitatea lui Hutu de a face fata invataturii. La inceput, tatal este neincrezator ca feciorul lui poate deveni dascal in Cocorasti, considerand ca "Hutu e prost; il stiu eu: e copilul meu". Convins de narator ca baiatul poate sa invete, nea Budulea isi schimba total opinia, este "asezat si vesel", iar cand afla ca "Hutu are sa invete latineste, greceste, ba chiar si nemteste ii venea sa sara cu el de bucurie". Spirit practic, el compara orificiile fluierului sau, care fac sa sune mai multe cantece, cu omul care, cu cat stie mai multe limbi, cu atat este mai invatat: "cate limbi stie de atatea ori e om".
    Liniile umoristice prin care este creionat personajul l-au determinat, probabil, pe Mihai Eminescu sa afirme in articolul din ziarul "Timpul": "Scrisa cu umor (nuvela) e de-un gen necunoscut pan-acum la autorii romani... Se poate scrie umoristic si romaneste".