Orice face cel mai mare,
Direptate-n toate are.
Precum vom videa aice
Din o fabulă ce-oi zice.

Un miel foarte însetat
S-adăpa în rîu curat.
Unde lupul, cătînd pradă,
Incepu cu mielul sfadă,
Zicîndu-i cu rost turbat :
„Ori de ce mă înfruntezi
Şi să turburi cum cutezi
Limpedea me băutură ?"
I-au zis mielul : „Doamne, iartă ;
La mînie nu te-ntartă,
Mai ales dacă ai vra
Să-nţelegi măria-ta,
C-apa din sus cură-n vale
La şerbul măriei-tale ;
Şi s-o turbur eu nu pot
Cu piciorul, nici cu bot !
„Mi-o turburi şi-acum iară,
l-au zis cruda acea fiară ;
Ştiu că-n anul cel trecut
Tu de lupi ai zis bîrfele !"
 „Cum puteam să zic aceîe,
Cind n-am fost încă născut ?
Crede, doamne, că ş-acuma
Eu sug lapte de la muma."
„De n-ai fost tu, apoi, zău,
Au fost un frate al tău".
„Nici un frate eu nu am".
„Aşadar, ţ-au fost vrun neam,
Că toţi cîni, păstori şi oi
Bat din veci rezbel cu noi !"
Zicînd ceste, îl îmbrîncă
Şi îl duce la pădure,
Unde, fără să-l înjure,
Il despoaie şi-l mănîncă.