Balada populara "Miorita" a fost culeasa de Alecu Russo de la niste pastori din muntii Vrancei, pe cand se afla in exil la Soveja si publicata in 1852 In prima culegere de "Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri", al carei motto a devenit celebru: "Romanul e nascut poet".
    Personajele, reale ori fabuloase, au atitudini specifice in naratiunea baladei, in functie de rolul pe care il atribuie autorul anonim fiecaruia in parte: cei doi ciobani pun la cale un omor, oita nazdravana este ingrijorata pentru viata stapanului, ciobanasul moldovean priveste moartea cu seninatate, iar maicuta batrana isi cauta cu infrigurare fiul.
    Miorita este un personaj secundar si fabulos, deoarece apare numai intr-o secventa poetica si este inzestrata cu puteri miraculoase, semnificand, in plan mitic, comuniunea desavarsita intre om si animal, iar in plan real, armonia perfecta dintre cioban si meseria sa. Oita este un simbol miraculos in balada si argumenteaza esenta mitologica a creatiei populare, constituind "elementul oracular", adica prevestitor al mortii, ca pe un final de neevitat al vietii. Conceptia mitica este reprezentata de miorita inzestrata cu puteri fabuloase pentru a ilustra - in acelasi timp -tema folclohca a comuniunii ancestrale dintre om si natura, simbolizata aici de animal.
    Miorita este si eponimul (care da numele operei - n.n.) baladei populare, iar principala figura de stil prin care se defineste oita este personificarea. Ea este umanizata, deoarece intelege complotul pus la cale de ciobanul ardelean si de cel muntean si poate sa-l comunice stapanului. Inainte de a-i demasca pe cei doi, oita se framanta, are o stare launtrica de neliniste, fapt ce denota, indirect, preocuparea pentru a gasi solutia prin care sa-si salveze stapanul: "De trei zile-ncoace/ Gura nu-i mai tace/ larba nu-i mai place". Ea ii marturiseste, ingrijorata, ciobanasului ca "l-apus de soare/ Vreau sa mi te-omoare/ Baciul Ungurean/ Si cu cel Vrancean", sfatuindu-l sa-si duca oile intr-un loc ascuns, tainic -"La negru zavoi"- si sa se protejeze cu ajutorul cainilor: "Iti cheama s-un cane/ Cel mai barbatesc/ Si cel mai fratesc". Mioara isi iubeste nespus de mult stapanul, caruia ii este devotata, simtaminte ce reies, indirect, din prezenta dativului etic -"mi te-omoare" - care argumenteaza si el loialitatea oitei si comuniunea ancestrala dintre om si animal. Mioara nazdravana este iubitoare si credincioasa ciobanului, trasaturi ce reies, indirect, din menirea acesteia de a duce la indeplinire testamentul, ea fiind cea mai apropiata si de incredere fiinta pentru tanarul cioban aflat in situatie limita.
    Alt argument care vine in sprijinul increderii ciobanului in "cea miorita" este si folosirea diminutivelor cu valoare afectiva: "draguta mioara", "miorita laie", "oita barsana", "draguta".
    Oita nazdravana ilustreaza motivul popular al unei teme foarte adesea manifestate in folclor, comuniunea spirituals ancestrala dintre om si animal, ca simbol al naturii inconjuratoare.
    Limbajul artistic ilustreaza profunda sensibilitate a "romanului nascut poet", prin varietatea figurilor de stil: metafore
-  "picior de plai",. "gura de rai", "lacrimi de sange", epitete - oi "mandre si cornute", "negru zavoi", "miorita laie, bucalaie"-, personificari - "soarele si luna/ mi-au tinut cununa", "preoti, muntii mari", "paseri, lautari", diminutive populare -"ciobanel", "miorita", "bolnavioara", "fluieras", "maicuta", "fetisoara", "mustetioara", "perisor", cuvinte populare cu iz arhaic -"ortoman", "plavita", "barsana", "strunga", precum si formele populare ale verbelor la viitor -"de-o fi", "s-ar strange", "daca-i intalni".
    Considerata de Mihail Sadoveanu "drept cea mai nobila manifestare poetica a neamului nostru", "Miorita" concentreaza profunda spiritualitate romaneasca si da nastere marilor creatori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stanescu, Mircea Eliade.