Literatura romana
Proza, poezia si dramaturgia pentru elevii de liceu


Buna vizitatorule !
te poti autentifica sau te poti inregistra gratis.


Home | Archives | Submit Article | Top Rated | Advance Search | Contacts Us | Rss Feeds

    Categorii principale
» Autori
» Basme
» Caracterizari
» Comentarii
» Dramaturgia
» Fabule
» Momente si schite
» Nuvela
» Poezia
» Povesti
» Proza
» Roman
» Termeni
» Versuri si proza

  Mai Multe Optiuni
» Cele mai citite articole
» Cele mai votate articole

   Abonament articol
Aboneazate acuma si vezi primi articole gratuite.
» Nume » Email

dupa titlu dupa descriere    Cautare avansata

Publicat : February 29, 2008 | Autor : Mihai T. Categoria : Comentarii | Vazut de : 27457 ori | Rating :

  


Miorita

a) Aspecte generale despre opera

1. Aprecien asupra, baladei
  • Mioriţa a fost considerată „cea mai frumoasa epopee pastorală din lume", „acea inspiratiune fără seamăn
  •  Ea este „cea mai nobilă manifestare poetica a neamului nostru", rămanand o dovadă a geniului creator al poporului roman.
2. Descoperirea, publicarea şi circulaţia baladă
  • A fost descoperită şi notata de Alecu Russo (1847) la Soveja în Munţii Vrancei
  • A fost publicată de Vasile Alecsandri m m. 3 al revistei ..Bucovina" (1850) şi inclusa în colecta „Balade (cantece bătraneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri" (1852) şi în culegerea definitivă din 1866, Poezii populare ale romanilor. Mioriţa a circulat în toate teritoriile locuite de romani, în peste o mie de variante.
3. Geneza baladei Mioriţa
  • Este rezultatul împletirii diferitelor teme şi motive folclorice în procesul de transmitere pe cale orală.
  • Se consideră că ar pomi de la um fapt real petrecut între păstori, de la un cantec liric ciobănesc sau de la un bocet
  • Datorită lirismului sau pronunţat, cea de-a doua ipoteză pare mai plauzibilă.
  • Chiar titlul, constituit dintr-un diminutiv, anticipează încărcătura afectivă a textului, lirismul său.
4. Tema baladei
  • Are ea punct de plecare fenomenul de transhumantă, dar reprezintă o întreagă fîlosofie a vieţii şi a morţii,' devenind un adevărat poem filosofic.
  • Reprezintă unul dintre măturile fundamentale ale romanilor, simbolizand existenţa pastorală a poporului roman.
b) Continutul baladei

    Simplitatea subiectului îmbinarea, părţilor epice, brice şi dramatice:
    a) Conţine patru teme fundamentale (cadrul epic iniţial, mioara năzdrăvană, testamentul ciobanului moldovean şi presupusa apariţie a măicuţei bătrane) şi şase- motive (motivul transhumantei, motivul complotului, motivul mioarei năzdrăvane, motivul testamentului, al alegoriei moarte — nuntă şi al măicuţei bătrane) structurate în trei părţi.
    b) Prima parte cuprinde primele două motive (al transhumantei şi al complotului), este prin excelenţă epică şi conţine expoziţiunea şi intriga.
Expozitiunea
— Se fixează prin două metafore semnificand locul acţiunii, un peisaj uimitor prin frumuseţea sa.
— Autorul introduce apoi în scenă progatoniştii: trei ciobani provenind din regiuni diferite ale ţarii.
— Acţiunea este situată şi m timp: întamplările se petrec toamna, în momentul coborarii turmelor la iernat
Intriga
— Cei doi ciobani (cel ungurean şi cu cel vrancean) hotărăsc sa-l omoare pe baciul moldovean.
— Conflictul este determinat de rivalitatea materială, care duce la invidie.
    c) Partea a doua a baladei corespunde celui de-al treilea motiv (cel al mioarei năzdrăvane) şi este realizata prin dialog; avand un caracter dramatic, reprezintă prima parte a desfăşurării acţiunii.
Desfasurarea actiunii
— Ciobanul moldovean este intrigat de comportamentul ciudat al mioarei 
—  Ea îi dezvăluie complotul şi îl sfătuieşte sa-şi ia unele măsuri de apărare.
    d) Partea a treia a baladei cuprinde celelalte motive (al testamentului, al alegoriei şi al măicuţei bătrane), fiind cea mai întinsa, cea mai bogata în semnificaţii şi caracterizată printr-un lirism profund, răscolitor. Ea conţine celelalte momente ale desfăşurării acţiunii şi punctul culminant; totul se transformă într-un sfaşietor monolog liric prin care sunt exprimate dorinţele testamentare:
—  Baciul moldovean o roagă pe mioară sa le transmită prezumtivilor asasini dorinţa lui de a fi înmormantat „în strunga de oi", „în dosul stanii".
—  El doreşte sa aibă la cap fluierele dragi prin care sa veşniceasca în timp şi să determine ritualul bocirii.
—  Tanărul păstor vrea ca mioara năzdrăvana sa ascundă oilor moartea sa, pe care sa le-o înfăţişeze ca pe o nuntă de proporţii cosmice, impresionante, cu participarea tuturor elementelor naturii.
Punctul culminant (nu ca acţiune, ci ca intensitate a sentimentului).
—  Ciobanul moldovean presupune ca va fi căutat de mama sa. -Aceasta îl descrie cu sufletul ei de mamă iubitoare şi
îndurerată, realizandu-i un portret cuceritor prin frumuseţe (liricul se îmbina cu dramaticul, prezent atat ca intensitate a sentimentelor, cat şi ca tehnică de compoziţie - un presupus dialog).
—  Baciul o roagă pe mioară sa-i ascundă şi mamei moartea lui, spunandu-i ca s-a însurat, dar fără a-i aminti de căderea stelei şi de participarea naturii la ceremonie.
Deznodămantul lipseşte, sentimentele şl zbuciumul sufletesc rămanand la aceeaşi intensitate.

C. Trăsăturile textului

1. Subiectul baladei impresionează prin gradarea acţiunii şi a zbuciumului sufletesc al eroului.
2. Elemente de basm în balada Mioriţa:
a) Portretul baciului şi al mamei sunt adevărate apariţii de basm.
b) Atmosfera de basm este sugerată de peisajul mirific, realizat în primele doua versuri, precum şi de personificarea mioarei năzdrăvane şi a fluierelor.
c) Personificarea oilor, care-l vor plange cu „lacrimi de sange", sporeşte, de asemenea, atmosfera de basm.
d) Mai presus de acestea se află însă alegoria morţii, prezentate ca o nunta de proporţii cosmice, fantastice.
e) Ca şi în basme, mireasa este o mandră crăiasă, iar nunii sunt soarele şi luna, personificate apărand şi celelalte elemente ale naturii.
f) Toate aceste elemente scot acţiunea din real şi o plasează în plin fantastic.
3. Balada impresionează şi prin simplitatea mijloacelor artistice folosite:
a) Este utilizat frecvent şi cu deosebită măiestrie epitetul.
b) De o rară frumuseţe sunt şi comparaţiile metaforice din portretul ciobanului moldovean.
c) Metaforele utilizate fac din baladă o creaţie de excepţie.
d) Personificarea este prezenta în umanizarea mioarei, în cantecul fluierelor sau în inegalabila alegorie.
e) Se remarca folosirea din abundenţă a unor diminutive, multe dintre ele în vocativ, care subliniază încărcătura emoţională a textului.
f) Se întalnesc formulele specifice dativului etic, interjecţiile, enumeraţiile, repetiţiile şi reluările.
g) Versificaţia este cea specific populară, rimă împerecheata sau monorima, ritm trohaic şi măsură de cinci - şase silabe.
4. Construcţia modurilor şi a timpurilor verbale:
a) Folosirea prezentului şi a perfectului simplu indicativ contribuie la derularea rapidă a acţiunii.
b) Formele de viitor sugerează posibilitatea acţiunii, realizabilă numai în cazul înfăptuirii omorului.
c) Perfectul compus exprimă cu certitudine, un fapt devenit etern prin îndepărtarea sa în timp.
d) Imperativele propriu-zise adresează îndemnul direct la acţiune, iar cele provenite din forme de conjunctiv pun în evidenţa discreţia dorinţelor şi a sentimentelor exprimate.
5. Mioriţa este o capodoperă a literaturii noastre (populare).
a) Aceste elemente de formă fac din balada Mioriţa o adevărată capodoperă.
b) în acest „poem aşa de armonic şi aşa de artistic", fondul se armonizează perfect cu forma.
c) Poezia cultă n-a putut ajunge la înălţimea artistică a Mioriţei, decat poate cu Luceafărul marelui Eminescu.

*     *     *

    Pe drept cuvant, balada Mioriţa a fost considerată „cea mai frumoasa epopee pastorală din lume", o adevărată „minune poetică" (Alecu Russo), „acea inspiraţiune fără seamăn, acel suspin al brazilor şi al izvoarelor de pe Carpaţi" (M. Eminescu). Fiind „cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru" (Mihail Sadoveanu), ea este totodată o mărturie prin timp a geniului creator al poporului roman, deoarece fascinează prin bogăţia de idei şi sentimente, ca şi prin gama, la fel de bogata de procedee artistice.
    Această adevărată capodoperă a literaturii populare romaneşti a fost descoperită şi notată de Alecu Russo în anul 1847, cand se afla în exil la Soveja, în Munţii Vrancei şi publicată de Vasile Alecsandri în nr. 3 al revistei „Bucovina", în anul 1850, fiind reprodusa apoi în colecţia de poezii populare intitulată „Balade (cantece bătraneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri" (partea I, 1852). Ea figurează şi în colecţia definitiva din anul 1866, apărută sub titlul Poezii populare ale romanilor.
    De-a lungul timpului, balada Mioriţa a cunoscut o largă răspandire în toate teritoriile locuite de romani, în nordul şi în sudul Dunării, circuland în peste o mie de variante.
    Geneza ei se pierde în negura timpului şi este rezultatul procesului de transmitere pe cale orală, al împletirii diferitelor teme şi motive folclorice. Dintre toate ipotezele referitoare la originea baladei, potrivit cărora ar avea la bază (a) un fapt real petrecut între păstori pornind de la rivalitatea economica dintre ei, (b) un cantec liric ciobănesc sau (c) un bocet, cea mai plauzibilă pare cea de-a doua, avand în vedere lirismul pronunţat al textului. De fapt, şi bocetul presupune un puternic lirism, o covarşitoare tensiune sufletească, iar balada, sau diferite motive din componenţa ei, circula sub forma unor specii folclorice diverse - balada, legendă, colind, cantec liric, bocet.
    Titlul format din diminutivul „mioriţă", sugerează şi el gingăşia, delicateţea sufletească a personajului principal şi duioşia sentimentelor şi anticipează încărcătura afectivă a textului, lirismul sau sfaşietor în anumite momente.
    Deşi balada are ca punct de plecare o practică veche a oierilor, aceea a deplasării turmelor de la munte la şes şi invers, în funcţie de ciclul anotimpurilor, cunoscută sub numele de transhumantă, ea prezintă cu mijloacele cele mai simple, într-o formă cristalină, o întreagă filosofie a vieţii şi a morţii, a eternelor întrebări legate de sensul existenţei în lume, devenind un adevărat poem filosofic.
George Călinescu consideră că balada Mioriţa reprezintă u unul din cele patru mituri fundamentale ale romanilor, simbolizand „existenţa pastorală a poporului roman", alături de mitul etnogenezei (Traian şiDochia), mitul estetic sau al creaţiei (Meşterul Manole), mitul erotic (Zburătorul).
    Balada Mioriţa impresionează prin cateva aspecte uimitoare prin originalitatea şi aria lor de cuprindere: 1) simplitatea subiectului care nu exclude bogăţia şi profunzimea ideilor, a sentimentelor şi a mesajului; 2) alegoria moarte-nunta; 3) atitudinea ciobanului moldovean în faţa morţii; 4) frumuseţea şi autenticitatea portretului păstorului şi al măicuţei bătrane.
    Compoaţional, subiectul baladei este redus la patru teme fundamentale care decurg una din alta, se completează şi se articulează într-un tot armonios, perfect: (1) cadrul epic iniţial; (2) mioara năzdrăvană; (3) testamentul ciobanului moldovean; (4) presupusa apariţie a măicuţei bătrane. Tema fundamentală care le însumează pe toate patru este cea a raportului fiinţei umane cu sine însăşi şi cu lumea care o înconjoară.
Acestor teme li se subordonează mai multe motive: motivul transhumantei, motivul complotului, motivul mioarei năzdrăvane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte-nuntă şi motivul măicuţei bătrane.
    Aceste şase motive se structurează în trei părţi în care elementele epice, dramatice şi lirice se împletesc armonios.
Prima parte cuprinde primele două motive (al transhumantei şi al complotului) şi este prin excelenţă epică, nararea faptelor făcandu-se obiectiv. Ea corespunde expoziţiunii şi fixează mai întai, prin două metafore, locul acţiunii: „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai". Prima dintre ele („picior de plai") este mai explicită, mai aproape de real şi sugerează spaţiul mioritic romanesc, aşa cum 1-a numit şi 1-a definit Lucian Blaga, un spaţiu onduland între deal şi vale. Metafora „gură de rai" este mai bogată în sensuri şi exprimă frumuseţea neasemuită a unei naturi feerice, ca de basm, anticipand astfel peisajul fantastic al nunţii cosmice şi ieşirea acţiunii din real. Atmosfera este calmă, luminoasă şi exprimă un acord deplin între om şi natură.
    Autorul anonim introduce apoi în scenă protagoniştii, cei trei ciobani provenind din regiuni diferite, care coboară cu turmele la iernat: „Iată vin în cale/ Se cobor la vale/ Trei turme de miei/ Cu trei ciobănei./ Unu-i moldovean,/ Unu-i ungurean/ Şi unu-i vrancean". Versul „Se cobor la vale" situează acţiunea în timp, nu în spaţiu, deoarece sugerează faptul că întamplările se petrec toamna, atunci cand este momentul coborarii turmelor la şes („la vale") pentru iernat.
    Acestei expoziţiuni îi urmează intriga, tot o parte epică, din care aflăm de complotul ciobanului ungurean şi al celui vrancean care, manaţi de invidie şi lăcomie, pun la cale uciderea baciului moldovean. Conflictul este determinat de rivalitatea materială dintre ciobani: „Că-i mai ortoman/ Ş-are oi mai multe,/ Mandre şi cornute,/ Şi cai învăţaţi?/ Şi cani mai bărbaţi".Totul este narat repede, expeditiv şi obiectiv, participarea sufletească a naratorului fiind remarcată doar prin dativul etic „vor să mi-l omoare", iar cateva enumeraţii cu termeni urmaţi de epitete adjectivale: „oi mandre", cai „învăţaţi", cani mai bărbaţi" evidenţiază motivele care stau la baza complotului. Atmosfera liniştită din prima parte este uşor tulburată, ideea fiind sugerată de versul „Pe l-apus de soare", unde apusul soarelui devinde simbolul posibilei morţi a ciobanului moldovean.
    După intrigă, o dată cu desfăşurarea acţiunii, balada părăseşte planul real şi intră în plan fantastic. Această a doua parte a baladei, care corespunde motivului mioarei năzdrăvane, este de natură dramatică, fiind realizată prin dialog. Ciobanul este intrigat de comportamentul ciudat al mioarei şi i se adresează grijuliu: „Mioriţă laie,/ Laie bucălaie,/ De trei zi-le-ncoace/ Gura nu-ţi mai tace/ Ori iarba nu-ţi place,/ Ori eşti bolnăvioară,/ Drăguţă mioară?". în cuvinte duioase şi jalnice, mangaietoare şi afectuoase, dorind să nu-1 înspăimante, oiţa îi dezvăluie tanărului stăpan complotul şi îl sfătuieşte să-şi ia unele măsuri de apărare, crezand că trebuie să se împotrivească pericolului": „Drăguţule bace,/ Dă-ţi oile-ncoace/ La negru zăvoi,/ Că-i iarbă de noi/ Şi umbră de voi./ Stăpane, stăpane,/ îţi cheamă ş-un cane,/ Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frăţesc...". Afecţiunea reciprocă dintre păstor şi mioară este evidenţiată cu ajutorul vocativelor, unele fiind diminutive şi însoţite de adjective: „mioriţă laie", „drăguţă mioară", „drăguţule bace", „stăpane, stăpane", cărora li se adaugă dativul etic „vor să mi te-omoare".
Partea a treia a baladei, care corespunde celorlalte motive (motivul testamentului, al nunţii cosmice şi al măicuţei bătrane), este cea mai întinsă şi cea mai bogată în semnificaţii, fiind totodată caracterizată printr-un lirism profund, răscolitor. Autorul anonim transformă totul într-un sfaşietor monolog liric prin care ciobanul moldovean îşi exprimă ultimele dorinţe înaintea morţii ipotetice.
    Dispoziţiile testamentare ale baciului pun în lumină atitudinea lui în faţa morţii şi reliefează trăsăturile sale caracteristice. El o roagă mai întai pe mioară: „... Să-i spui lui vrancean/ Şi lui ungurean/ Ca să mă îngroape,/ Aice pe-aproape,/ în strunga de oi/ Să fiu tot eu voi/ în dosul starnii/ Să-mi aud canii'*. Ciobănaşul vrea ca după moarte să rămană alături de oile şi de cainii săi, în mediul în care şi-a dus pană acum existenţa, deoarece despărţirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu uitarea, cu ruperea definitivă de ceea ce i-a mascat trecerea prin lume. Dorinţa de a fi înmormantat de presupuşii asasini pune în evidenţă atat încrederea lui în semeni, na puţinul ©menesc ce trebuie să existe în cea mai josnică fiinp umană, cat şi superioritatea sa morală faţă de aceştia. La fel de profund se desprind din această rugăminte dragostea de meserie, ataşamentul faţă de cainii credincioşi şi faţă de tovarăşele de-o viată, mioarele.
    Baciul moldovean doreşte ca la cap să aibă  Imetaş de fag/ Mult zice cu drag/ Fluieraş de os/ Mult zice duios/ Fluieraş de soc/ Mult zice eu foc!, aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu turma sa, de a determina împlinirea ritualului bociţii pe care nu-1 poate solicita duşmanilor săi şi pe care îl vor împlini oile: „Ş-oile s-or strange/ Pe mine m-or plange/ Cu lacrimi de sange". Prin cantecul fluierelor, autorul anonim reliefează o gradare ascendentă a zbuciumului sufletesc al eroului, sensibilitatea şi dragostea sa faţă de Inimos, dorinţa de a deveni nemuritor prin artă, prin cantec. Se observă că prin personificarea fluierelor şi prin epitetele „cu drag", „duios", „cu foc" se realizează o creştere a dramatismului pe fondul unei seninătăţi, a ronlrurfăriî oniuluî cu moartea, al cărei apogeu este redat prin metafora Jacrhnî de sange**.
în a doua parte (tot lirică), testamentul conţine rugămintea ciobanului de a ascunde oilor moartea sa, îulafiişand-© ca pe o nuntă „Cu o mandră crăiasă/ A lumii mireasă.
    Moartea este prezentată alegoric, ca o nuntă de proporţii impresionante, cosmice, cu participarea masivă a tuturor elementelor naturii şi aştrilor: „Soarele şi luna/ Mi-au ţinut cununa/ Brazi şi patinaşi/ i-am avut nuntaşi/ Preoţi, munţii umăjl Paseri, lăutari/ Păsărele mii?/ Şi stele făclii". Ciobanul moldovean exprimă de fapt o concepţie specific populară care prezintă moartea ca pe o contopire cu elementele naturii veşnice, ca pe o integrare în marele circuit universal. Prin moarte, omul nu dispare, ea fiind o continuare a existenţei într-un alt mediu, la alte dimensiuni şi într-o altă formă. De aici, din această credinţă, izvorăşte seninătatea în faţa morţii, durerea pricinuită de „marea trecere" fiind sugerată doar de căderea stelei („Că la nunta mea/ A căzut o stea") care semnifică sfarşitul unei existenţe omeneşti, moartea fără de întoarcere.
Ciobanul îşi exprimă acum îh mod indirect iubirea faţă de natură, dar şi dragostea de viaţă, pe care doreşte s-o trăiască cu orice preţ, dincolo de efemer, îh eternitate.
    Balada atinge punctul culminant nu ca acţiune, ci ca intensitate a sentimentelor, îh cea de-a treia parte a testamentului — presupusa dispariţie a măicuţei bătrane —, care îşi caută cu disperare feciorul pe care îl descrie eu sufletul ei de mamă iubitoare şi îndurerată: JMăndru ciobănel/' Tras printr-un inel/ Feţişoara lui/ Spuma laptelui/ Mustăcioara lui/ Spicul graului,/ Perişorul lui/ Pana corbului/ Ochişorii hii/ Mura campului". Atitudinea mamei capătă semnificaţia unui protest împotriva unei morţi nedrepte şi premature. Portretul ciobanului moldovean este prezentat prin intermediul stilului direct şi este realizat printr-un paralelism enumerativ constituit din comparaţii metaforice de o rară forţă expresivă. Această descriere portretistică este tot o parte lirică şi accentuează atmosfera lirică generală şi tragismul situaţiei. Liricul se îmbină în această parte cu dramaticul atat ca intensitate a sentimentelor, cat şi ca tehnică de compoziţie, căci elementul dramatic apare sub forma acestui presupus dialog, sfaşietor prin încărcătura sa sentimentală.
    Ciobanul o roagă pe mioară să-i spună mamei lui că n-a murit, ci că „M-am însurat/ Cu-o fată de crai/' Pe-o gură de rai", dar să-i ascundă faptul că la nunta iui a căzut o stea şi că a participat întreaga natură. El vrea astfel să-şi cruţe mama de o mare durere sufletească, deoarece ea, femeie din popor, cunoaşte semnificaţia stelei căzătoare şi a nuntirii cu natura şi şi-ar da seama de adevăr.
Lirismul covarşitor din acest ultim episod este susţinut stilistic prin folosirea din abundenţă a diminutivelor „ciobănel", „feţişoară", mustăcioară", „perişor", „ochişori", „măicuţă", „drăguţă", a comparaţiilor metaforice din descrierea portretistică a ciobanului, prin reluarea alegoriei moarte-nunta, în final, şi prin folosirea unei serii de gerunzii în rimă", „alergand", „întreband", „zicand" care sugerează un lung geamăt dureros.
Sentimentele şi zbuciumul sufletesc ale baciului moldovean exprimate în această parte finala rămane la intensitatea de mai înainte, deoarece baladei îi lipseşte deznodămantul, moartea fiind ipotetica („Şi de-o fi sa mor").
Imbinarea părţilor epice, lirice şi dramatice ale baladei într-o structura perfecta, armonică, preponderenţa liricului şi transformarea întregului într-un adevărat „cantec de lebăda", sfaşietor, dureros, constituie prima dovada a genialităţii autorului anonim şi a originalităţii acestei capodopere.
    Genialitate a dovedit autorul anonim şi în felul în care gradează acţiunea baladei (atata cata este) şi zbuciumul ciobanului moldovean. Astfel, imaginea de basm cu care debutează balada sugerează o atmosferă de calm, de linişte, de împăcare sufletească. Doar două versuri ca acestea: „Pe l-apus de soare/ Ca sa mi-l omoare" vin sa anticipeze şi sa sugereze cu discreţie tensionarea acţiunii şi să tulbure apele liniştii, ale calmului copleşitor. Atmosfera se precipita brusc atunci cand mioara dezvăluie stăpanului complotul, iar zbuciumul sufletesc ia locul calmului şi liniştii din secvenţele anterioare. Tensiunea sufleteasca creşte treptat, pe măsură ce ciobanul dă oiţei năzdrăvane dispoziţiile testamentare în eventualitatea ca va fi omorat. Epitete precum: „cu drag", „duios", „cu foc" prezintă şi ele gradat, ascendent, starea sufletească a baciului moldovean, dar durerea, jalea şi disperarea ating intensitatea maximă prin metafora „lacrimi de sange", prin alegoria moarte- nuntă cosmică şi prin episodul final al presupusei apariţii a mamei care îşi caută feciorul dispărut.
    Prin reluarea alegoriei şi în final, tensiunea sufletească nu scade, ci ea se menţine la intensitatea pe care a atins-o în punctul culminant, ca urmare a absenţei deznodămantului.
In baladă, apar şi unele elemente de basm, întrucat este prezent elementul fabulos. Astfel, atmosfera de basm, sugerată prin peisajul'mirific realizat, în primele două versuri, de prezenţa numărului trei, de personificarea mioarei năzdrăvane care vorbeşte şi se înţelege cu oamenii, comunicand printr-un limbaj comun, este completată de cele doua portrete - al baciului şi al mamei sale -, adevărate apariţii de basm, fiind întruparea unui Fat-Frumos şi a bătranei grijulii, îndurerate dupa cel plecat de acasă. Tot elemente de basm constituie şi fluierele care canta singure, la adierea vantului, sau oile care, auzindu-le, se vor. strange şi „îl vor plange" pe păstor „cu lacrimi de sange".
Mai presus de toate acestea se află însă alegoria morţii prezentată ca o nunta de proporţii cosmice, fantastice. Ca şi în basme, mireasa este „o mandră crăiasa", iar nunii sunt soarele şi luna. Natura întreagă apare personificata, iar elementele ei devin întrupări omeneşti („preoţi", „nuntaşi", „lăutari") sau obiecte de ceremonial religios („făclii").
    Toate aceste elemente scot acţiunea din real şi o plasează în plin fantastic, atenuandu-se astfel gravitatea celor relatate. în acest fel, atmosfera de fabulos din baladă este asemănătoare celei din basme.
Balada Mioriţa străluceşte şi prin mareţia şi solemnitatea exprimării izvorate din simplitatea mijloacelor artistice folosite. Este utilizat frecvent şi cu deosebită măiestrie epitetul („mandră crăiasă", mandru ciobănel", „negru zăvoi", un caine „cel mai bărbătesc şi cel mai frăţesc", „cai învăţaţi", cani mai bărbaţi", „zice cu drag... duios... cu foc" etc), iar comparaţiile metaforice din portretul ciobanului moldovean sunt şi ele de o rară frumuseţe („spicul graului", „pana corbului", „spuma laptelui", „mura campului"). Metaforele au o forţă puternică de sugestie şi fac din baladă o creaţie de excepţie: „picior de plai", „gură de rai", „lacrimi de sange", „mandră crăiasă, a lumii mireasă", iar personificarea este prezentă în umanizarea mioarei, a oilor, în cantecul fluierelor sau în inegalabila alegorie a morţii.
    Folosirea din abundenţă a diminutivelor, multe dintre ele la cazul vocativ: „oiţă barsană", „mioriţă", „bolnăvioara", „drăguţă", „drăguţule bace", „ciobănel", „măicuţă", „feţişoara", „mustăcioară" subliniază încărcătura emoţionala a textului, accentuează lirismul, da un spor de gingăşie sentimentelor exprimate. Ca şi în alte creaţii populare, se întalnesc, ca formule specifice, dativul etic („vor să mi te-omoare", „ca să mi-\ omoare"), care intensifică participarea afectivă a autorului anonim sau a mioarei năzdrăvane, interjecţiile („iată", „Mări"), enumeraţiile, repetiţiile şi reluările („stăpane, stăpane", „mioriţă laie, laie bucălaie", „fluieraş de fag", „fluieraş de soc", „mult zice" etc.) prin care se insistă asupra aspectului înfăţişat. Versificaţia este specific populară: rima împerecheată sau monorimă, ritm trohaic şi măsura de cinci-şase silabe, ceea ce dă o armonie interioară deosebită versurilor, încat fiecare cuvant pare că rimează cu celălalt.
    Deosebit de variată este în baladă construcţia modurilor şi a timpurilor verbale. Se remarcă mai întai folosirea modului indicativ, timpurile prezent şiperfect simplu în părţile epice atunci cand acţiunea se desfăşoară rapid: „vin", „se cobor", „se vorbiră", „se sfătuită", „nu tace", „nu place" etc. Viitorul popular şi regional „a fi", „a bate", „a răzbate" (cu formă identică cu cea de infinitiv), ,,-i zări", ,,-i întalni" (format cu auxiliarul (îi), „s-or strange", „or plange" sugerează posibilitatea acţiunii, realizabilă numai în cazul înfăptuiirii omorului, iar perfectul compus este prezent în alegoria nuntă-moarte şi în episodul măicuţei bătrane: „m-am însurat", „a căzut", „au ţinut", „am avut", „au cunoscut", „au văzut", pentru a exprima cu certitudine un fapt care s-a împlinit, devenind etern prin îndepărtarea sa în timp.
    Imperativele propriu-zise („dă-ţi", „cheamă") exprimă direct îndemnul la acţiune al mioarei care doreşte ca stăpanul ei să se împotrivească omorului.     Există însă şi false imperative realizate prin formele de conjunctiv „să spui", „să pui", „să îngroape" care pun în lumină delicateţea, gingăşia şi discreţia sentimentelor şi a dorinţelor celui sortit morţii, exprimandu-şi astfel cea mai adancă durere.
O serie de patru gerunzii aşezate în rimă, avand ultima silabă accentuată („lăcrimand", „alergand", „întreband", „zicand"), vin să sporească tonul grav, încordarea şi disperarea permanentă prin sugerarea unei acţiuni continue, în plină desfăşurare.
    Prin toate aceste elemente de formă, autorul anonim a reuşit, într-adevăr, să realizeze prin balada Mioriţa capodopera literaturii noastre populare. Dacă la acestea se adaugă simplitatea subiectului, a cărui compoziţie realizează o construcţie epico-lirică desăvarşită, sensul acelei alegorii fără egal în literatura populară şi cultă, atitudinea ciobanului moldovean în faţa morţii şi frumuseţea portretelor realizate, toate îmbinate cu o artă desăvarşită, găsim justificată atat afirmaţia lui Mihail Sadoveanu că „nimic nu sună discordant în acest poem aşa de armonic şi aşa de artistic în care se armonizează fondul cu forma aşa de deplin, încat parcă am avea de-a face cu opera unui mare meşter de sunete şi rime", cat şi pe cea a lui Tudor Arghezi care remarcă faptul că „Poezia cultă n-a putut ajunge la înălţimea «Mioriţei» decat poate cu «Luceafărul» marelui Eminescu".




Most viewed articles in Comentarii category

Miorita - comentariu
Frunza verde magheran - comentariu
Most recent articles in Comentarii category

Miorita - comentariu
Frunza verde magheran - comentariu

 Visitor's Comments !

there are no comments...


    Ales la intamplare
Ca personaj realist-modern, Fred recompune - prin memorie afectiva - viata celorlalte personaje, a Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice, prin prezentarea manifestarilor politicianului Nae Gheorghidiu si a omului de afaceri Tanase Vasilescu, zis Lumanararu (porecla ce provine de la prima sa afacere, o pravalie de lumanari).


    Statistici
» Numar total de articole
345
» Numar total de autori
139
» Articole vazute
4538574
» Numar categorii
26

    Linkuri
» Gazduire web
» Gazduire blog
» Dex
» Servere Vps
» Cono
» Mai util ca util


Sterge cookile facute de acest site. | Sus