|
|
|
Publicat : January 06, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Momente si schite | Vazut de
: 222 ori | Unrated
|
|
|
MITICĂ
Mitică... şi mai cum? - E destul atâta: Mitică - de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al Orientului este foarte căutat şi plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-1 cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare. El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca: „Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decât ce are!" sau: „Viaţa este un vis, moartea o deşteptare!" sau: „Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!" închipuiţi-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu! Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, şi deşi şi-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă şi mai tare în genul uşor, picant şi ironic. „în genul acesta, cel puţin, pot pentru ca să zic că n-am rival!" zice Mitică - şi pe drept cuvânt. Exemple... Când n-are tutun, îţi cere „o ţigară... suvenir". Când merge să se-mprumute cu bani: - Unde ai plecat, Mitică? - La vânătoare de lei. Ii zici: - Mitică, faci cinste? - Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap, * Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea: - De un an nu te-am mai văzut! Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembre la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie. L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaşte. După multă stăruinţă, şi-a adus în fine aminte cine sunt: - Scuză-mă, neică - a zis Mitică - te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut! * Ceri într-o băcănie: - Băiete, o ţuică! - Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică. * - Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică. - Merg... Ce se cântă? - Relaş, în cinci acte! Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică şi-1 saluţi; el îţi răspunde amabil: -Adio! îl saluţi la plecare; el îţi răspunde: - Să-mi scrii! * - Ai parale, Mitică? - Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet. * - Birjar! slobod? întreabă amicul nostru. - Da, conaşule!... - Atunci, du-te-acasă. - Dă-mi cusurul1, zic negustorului. - Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur. * Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea-nalt. Mitică îi strigă: - Pune o coală de hârtie sub picioare! * Mitică zice despre un prieten destituit: - L-a-naintat... -?... - L-a făcut inginer de poduri... Şi când e în culmea vervei adaogă: -.. .detaşat cu serviciul în Cişmegiu: dă muştele afară! * Te plângi lui Mitică de cine ştie ce; el nu vrea să asculte, fiindcă „petiţie fără timbru nu se primeşte". La restaurant: - Iaurt ai? întreabă el. -Este... - Dă-mi vreo câţiva centimetri. * In loc de „usturoi", zice „vanilie sârbească", în loc de „vin" zice „flanelă de Drăgăşani", şi-n loc de „bilet de bancă", „poza lui Traian". Când pleacă pe jos, te invită: - Hai, că te iau în dreapta. * Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul porneşte; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului: - Opreşte! ţi-a căzut biciul! Mitică stă cu mai mulţi prieteni în colţ la Continental, pe Piaţa Teatrului. Un prieten salută şi sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe. - Arde-l, birjar! strigă Mitică. - în toiul alegerilor, unde-şi pune Mitică al meu candidatura? - La Bucureştii-Noi. - La ce colegiu? - La al patrulea!. Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică? - Rădăcină de cleşte. * Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice: - Bea-ţi berea, că se răceşte. * La Gambrinus: Mitică, la plecare, către băiatul care a servit: - Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti, mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş. - Câte ceasuri sunt, Mitică? - Câte a fost ieri pe vremea asta. * - Apropo - zice Mitică - de câţi ani eşti? - De... atâţia. - Tocmai cât măgarul mitropolitului! * Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică, în loc de „s-o porţi sănătos!" îţi zice: - Bravos! Blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie! * - Ţi-aş face curte, domnişoară - zice Mitică unei tinere telegrafiste - dar vai! n-am curaj; ah! ştiu cât eşti de crudelă! - Cum, domnule Mitică? de unde ştii? - Parcă eu n-am aflat cum baţi depeşile! * Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa „moaşă militară". Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice: - A ostenit caii. Ori mai bine: - A uitat să dea grăunţe la cai! Trenul se opreşte la o staţie; Mitică: - A oprit, să le dea apă. * E polei. Cade un domn. Mitica strigă: - Chegle-carambol! Cade o doamnă. - S-a rupt gazometrul! . Ş. cl., ş. el, ş. cl.
|
|
|
Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Preotul Trandafir, zis Popa Tanda, este personajul principal si eponim (care da numele operei - n.n.) al nuvelei. Chipul preotului ardelean este construit de Slavici nu atat asa cum este el, ci mai ales cum ar trebui sa fie un astfel de model spiritual al satului romanesc. |
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507917
|
| » Numar categorii |
26
|
|