Moara Cu Noroc

de Ioan Slavici (autor canonic)
nuvela reala psihologica

    Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept inflacarat al lui Confuciu, aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de acesta: sinceritalea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar, chibzuinta, afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala")
    Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor.
    Nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici a aparut in volumul de debut "Novelc din popor", din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica. Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Loan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni.

    Compozitia si structura nuvelei

    Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa, unde fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic. Ca relatii tempo rale, intamplarile din cele 17 capitole se afla in ordinea cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceputul si la finalul operei: "- Omul sade multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale le face fericit" si "- Se vede c-au lasat ferestrele deschise [..,] Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-afost dat". Conflictul social si psihologic se desfasoara intre aceste doua norme etice, reliefand un destin tragic previzibil aflat in chiar profunzimile sufletului omenesc.

     Constructia si momentele subiectului

    Actiunea nuvelei se defineste printr-o constructie epica riguroasa, un singur plan narativ, care se refera la dezumanizarea lui Ghita din cauza lacomiei pentru bani, o intrigd bine evidentiata bazata pe valorile morale si setea nestapanita de imbogatire, in cadrul careia se manifesta un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social).
    Perspectiva narativa este reprezentata de naratorul omniscient si de naratiunea la persoana a III-a a unor fapte verosimile, la care participa personaje putine, dar construite solid, cu puternice trasaturi de caracter motivate de firea si structura morala a fiecaruia dintre ele. Modalitatea narativa se remarca, deci, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente.
    Tema o constituie consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani le are asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.
    Expozitiunea. Incipitul nuvelei il constituie sfatul, ce se va dovedi providential, rostit de batrana soacra a lui Ghita, atunci cand afla de intentia ginerelui de a lua in arenda hanul "Moara cu noroc": "- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit". Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa carpeasca "cismele oamenilor", mai ales ca acestia obisnuiau sa umble "toata saptamana in opinci ori desculti, iar daca Dumineca e noroi, isi duc cismele in mana pana la biserica". Spatiul actiunii este real, o zona geografica din Ardeal, la hanul Moara cu noroc, aflat la o rascruce pe unde treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, loc important pentru afaceri si comert. Mutandu-se la Moara cu noroc cu sotia, soacra si cei doi copii, Ghita devine repede cunoscut de "drumetii mai umblati", afacerile mergeau bine. Ana era "tanara si frumoasa", "frageda si subtirica", "sprintena si mladioasa" il iubea pe barbatul ei, "inalt si spatos", se intelegeau bine si erau fericiti. Porcarii cu apucaturi primitive, fiorosi la infatisare, banditii, stapanii de turme sau hotii si ucigasii platiti alcatuiesc lumea ce se perinda pe la Moara cu noroc.
    Intriga incepe odata cu aparitia la han a lui Lica Samadaul, un simbol al raului, despre care Ghita aflase ca, desi "tot porcar si el", este "ora cu stare, care poata sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati". De frica lui Lica "tremura toata lunca", deoarece era "om aspru si neindurat", care stia toate infundaturile, cunostea pe toti oamenii buni, dar "mai ales pe cei rai". Porcar priceput, el recunostea "urechea grasunului pripasit si in oala cu varza", dar discret si tacut in privinta treburilor care nu-l priveau in mod direct.
    Lica a cerut, autoritar, sa afle cine e carciumarul, caruia i se prezinta cu agresivitate: "- Eu sunt Lica, Samadaul!... Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite." El accentueaza faptul ca este periculos - "nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela, pe care as crede ca-l pot banui"- si ii pretinde lui Ghita sa-l informeze despre tot ce se intampla, "cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face". Ghifa este coplesit de ganduri negre, pentru ca simte pericolul care-l pandeste daca se supune lui Lica, dar si riscul si mai mare daca-l refuza.