|
|
|
Publicat : January 25, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Nuvela | Vazut de
: 656 ori | Unrated
|
|
|
- Ba cu binele, că e mai bine. Şi femeile îi şoptiră:
- Fă-te înainte, sfinte părinte, şi citeşte-i ceva din carte, poate n-ei dăzlega de el.
Popa făcu trei paşi înainte, zece îndărăt şi dăschise cartea, îşi drese glasul şi iar şi-1 drese, fără să înceapă slujba. Mulţimea îi strigă:
- Aide, părinte, aide, zi pe carte că îngheţăm aici! Moş popa începu, vrând-nevrând, pe nas şi prelung:
- No, no, nă, ă, ă, no, o, o... călare pe măgar, ă, ă, o, nă, nă, şi toţi îi e, e, ieşiră înainte cu salcie înflorită...
- întoarce foaia, părinte!
- La maslu, părinte!
- Ce salcie, ce flori, părintele?
Şi popa, zăpăcit, vru să întoarcă foaia cu aceeaşi mână cu care ţinea cartea. Cartea îi scăpă, se afundă şi nu se mai văzu din zăpadă. Moş Crăciun se dăşteptă din somn, crăpă ochii şi după genele lui albe şi lungi se scutură puzderie de ninsoare. îşi cletănă pletele, şi pletele lui, încărcate cu chiciură şi polei, sunară ca un şir de clopoţei. Răsuflă o dată şi gerul care se năpusti pe nările lui cutremură mulţimea, iar popa se cletănă pe picioare şi dădu cu nasul în zăpadă.
- Ce făcuşi, popo? zise morarul.
- Era să cazi, părinte! zise pescarul.
- Ridicaţi pe sfinţia sa! zise văduva.
Când se ridică popa de jos, nevăzând bine înaintea ochilor, se poticni spre Moş Crăciun, dar cum se apropie de el, cum îi îngheţă inima şi dăte în genuchi:
- Moş Crăciune, îndură-te, zise popa, ameţit, ţara e mare, mai du-te şi pe la alţii, că dă-i mai scutura o palmă de zăpadă rămâi fără colaci şi sunt sărac lipit.
- Eşti bogat, părinte! zise Moş Crăciun c-un glas de se cutremură pădurea.
Apoi plecându-se la urechea popii îi şopti ce-i şopti şi se întinse în lungul oaselor. Pe unde atingea cu manele, eră cile trosneau şi săreau aşchiile din ele.
Popa se sculă de jos şi-o şterse spre sat, sprinten şi vesel, ca şi cum ar fi întinerit.
- Ce ţi-a spus, părinte? întrebară cu toţii. Popa tăcu şi-şi cată de drum.
Morarul făcu câţiva paşi spre Moş Crăciun, îngenuchie şi zise:
- Rogu-te, Moş Crăciune, că destul atâta zăpadă, că nu mai dejugă nimeni la moară şi-mi mor copiii de foame.
Moş Crăciun îşi suflă nasul, şi din amândouă nările îi săriră două ciubuce de gheaţă. Şi zise morarului:
- Nu cârti, morar bogat, ai zece sate la moară şi tot te plângi? Mâine până în zori te-aşteaptă zece care cu grâu şi zece cu porumb.
Morarul se sculă de jos, se scarpină la ceafă şi-o tuli spre casă nemaiputând de bucurie.
Veni rândul pescarului. Făcu şi el câţiva paşi înainte şi dădu în genunchi.
- Moş Crăciune, nu mă lăsa. îngheaţă Dunărea, îngheaţă smârcul mărilor, îndură-te însă de apa satului, că nu mai văz coadă de peşte şi-mi plânge muierea în vatră.
Moş Crăciun se scutură, şi zăpada curse nemiluit şi acoperi pe pescar până-n creştetul capului, dăschise gura şi auzi toată nemărginirea, ca şi cum ar fi gonit crivăţul:
- Pescar, pescar, ce te mitogeşti, că ai cheag destul. Dacă vei da cu plasa şi vara şi iarna, de un' să mai fie şi peştele? Fă o copcă, bagă coşul tău ăl mare în copcă, şi mâine din zori luptă de-1 scoate, că va fi încărcat cu crapi mari şi dulci.
Creştinu' se sculă de jos şi-o porni spre cămin, scu-turându-se de zăpadă.
Şi când văduva începu să-şi spuie păsul, Moş Crăciun o îngână zâmbindu-i.
- Moş Crăciunc, sunt săracă...
- Eşti.
- Moş Crăciune, am cinci copii... -Ai.
- Moş Crăciune, vine Crăciunul şi n-am porc...
- Vine şi n-ai.
- N-am para... -N-ai.
-N-am mălai... -N-ai.
- N-am gatej...
- N-ai.
-N-am cojoacă...
- N-ai, dar nici minte n-ai, zise Moş Crăciun, dăs-chizând ochii mari, şi genele albe îi trecură de creştetul capului. Aleargă acasă şi înhaţă purcelul de coadă, să nu fugă, acoperă-ţi mălaiul că-1 risipesc copiii şi închide-ţi uşa cocioabei, că ard lemnele de pomană.
Văduva se uită lung; tot nu-i venea să crează ce auzise, dar, inimă bună, când plecă zise:
- Să trăieşti, Moş Crăciune, şi să mai vii pe la noi!
- Să trăieşti şi tu, femeie!
Uriaşul se ridică în picioare ca o namilă. Smulse drept toiag un gorun ca pe picior, întoarse spatele şi făcu un pas. Şi un pas era cât o repezeală. Şi făcu doi cât o goană de cal. Iar în urma lui se băteau crivăţul cu austrul şi zăpada se pornise ca nişte nori învârtejiţi şi răsuciţi, de n-o pătrundeai cu ochii.
Rămaseră toţi cu gurile căscate. Şi buni bucuroşi că au scăpat de moşneagul care ducea cu dânsul viscolul, se împrăştiară pe la casele lor.
Popa se certa cu preoteasa şi ţinea în ruptul capului că Moş Crăciun l-a învăţat să nu doarmă toată noaptea şi să zică mereu:
Un colac, un colac, Abia să-1 îndes în sac; D-ar fi cât roata de car De popă n-aveţi habar. Un colac, Că mă-mpac; Doi colaci,
Dacă vrei să mă împaci.
Numai dacă o zice mereu, până a doua zi, îi va merge bine cu Crăciunul. Şi popa îndruga mereu, parcă-şi pierduse minţile.
Morarul cum văzu că toate apele au îngheţat, afară de apa de la moara lui, pe loc se gândi că asta este o minune de-a lui Moş Crăciun, şi s-apucă, cioc-boc, să dreagă câte ceva şi să ungă osia morii. Se pregătea pentru zorul măcinatului de-a doua zi.
Pescarul lacom sparse pe râu atâtea copci câte coşuri avea. Dădu coşurile afund şi le legă de ţăruşi.
în ajun popa plecă cu icoana, dar, ameţit că nu închisese ochii toată nopticica, şi îmbulzindu-i în minte cuvintele pe care le turuise întruna, cum intră în casele creştinilor, în loc să cânte „în Iordan botezându-te, Tu, Doamne", îl duse gura anapoda: „ân colac botez... aş, ce spui şi eu... no, o, o, î, î, în doi colaci botezându-te, Tu, Doamne..."
Şi bieţii oameni n-avură ce face, dădură pe taica părintele afară din casă, bănuindu-1 că şi-ar fi pierdut minţile la bătrâneţe, şi mai ales de băutură.
Popa rămase fără colaci.
Morarul, cum se crăpă de ziuă, ridică stăvilarul, căci venise la măcinat un bătrân cu porumb. Dar apa, cum năvăli şi începu să-şi îndese sloii de gheaţă, smulse şi dumică roata morii şi morarul rămase şi plouat şi fiert, ca vai de el.
Pescarul, când se duse să-şi caute coşurile, ia coşurile de unde nu-s, căci pe toate i le luase apa. Ridică pescarul câteva cruci şi leturghii lui Moş Crăciun, dar rămase şi fără peşte şi fără coşuri.
Numai biata văduvă se alese cu bine, căci acasă găsi un porc întreg. Oamenii satului, suflete milostive, gândind că ea n-are nimic de Crăciun, unii i-aduseră mălai şi costiţe de porc, alţii picioare, alţii muşchi. Iar copiii le rânduiseră în chip de porc şi cel mai mic, un creţ cârlionţat şi bucăliu, se legase cu betele de codiţa lui şi, prefăcându-se că-1 târăşte porcul, ţinea întruna:
- Nea, nea, ho, ho, purcel, ho!
Ei, de-ar fi lumea cum ar trebui să fie, până în ziua de azi săracii şi-ar mai îndulci necazurile la zile mari, iar bogaţii cei lacomi ar mai primi câte un bobârnac din Paşte în Crăciun.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
George Bacovia, pe numele sau adevarat George Vasiliu, s-a nascut in septembrie 1881 la Bacau, tatal sau fiind comerciant. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507925
|
| » Numar categorii |
26
|
|
