|
|
|
Publicat : January 25, 2008 |
Autor : admin
Categoria : Termeni | Vazut de
: 821 ori | Rating : 
|
|
|
- Tu eşti, muiere? întrebă omul speriat
In cireada unele vaci mişcară clopotele: ting-tang-tâng.
- E clopotul vacilor, închise ochii.
- Şi după ce-oi săpa o groapă adâncă, adâncă, am s-o arunc în fund, în fund, şi-am să pui tot pământul peste ea, peste ea...
Din întuneric se auzi:
- Peste ea, peste ea...
- Tu eşti, femeie? întrebă omul sărind în sus. Nimeni nu-i răspunse. Din turma neagră se auzi: bea,
beaaa.
- E behăitul oilor...
Omul cu noroc lua cazmaua, sapa şi lopata şi se duse dupe coşar.
Măsură ce măsură, apoi începu să sape. Toată noaptea să pă şi aruncă pământul. Pân' la genunchi, pân' la brâu, pân' la umăr. Până a doua zi de dimineaţă, când veni muierea după el, groapa îi trecuse de cap cu trei palme. Curgea nă-duşeala din el ca dintr-un burete stors şi izbea mereu pământul umed, ce se desfăcea felii mari şi lucioase.
- Ce faci, omule? întrebă femeia mirată.
- Sap groapă dracului, răspunse el fără să ridice ochii.
- Toată noaptea n-ai dormit...
- Toată noaptea n-am dormit...
- Nu te culci"! -Nu mi-e somn... -Nu-mbuci ceva?
- Nu mi-e foame.
- Un pahar de vin? -Nu mi-e sete...
- Dar ce faci, mă omule?
- Sap groapa dracului, răspunse el necăjit, şi înfipse cazmaua atât de înverşunat, încât intră în pământ c-o palmă peste limba de fier.
Femeia plecă închinându-se.
- Se te ferească Dumnezeu de prea mult noroc! Şi omul, încet-încet, se ducea în pământ.
Pe seară, femeia să plecă pe groapă şi strigă:
- Hei, omule, nu vrei nimic?
- Să baţi un ţăruş unde ai tu călcâiul drept, de ţăruş să legi o frânghie, frânghia s-o dai în groapă şi mâine până-n zori să frigi un berbec şi să iei o botă cu vin, c-am să mănânc tot berbecul şi să beau tot vinul dintr-o sorbitură.
Glasul lui ieşea ca dintr-un puţ adânc. Femeia bătu un ţăruş, legă de ţăruş o funie, dădu cu piciorul funia în groapă, apoi plecă să îngrijească de vin şi de berbec.
Se înnopta şi nu se mai auzi nimic pe nicăiri. O umbră ieşi din groapă. Câinii începură a urla. Omul cu noroc se lăsă pe brânci şi privi în fundul gropii. Adânc, întuneric. Trase funia. Vârî mâna în sân. Aruncă punga şi ascultă... banii sunară.
Omul începu s-arunce pământ. Din fund se auzi strigând:
- Mai încet, ce-ai cu norocul tău? Omul, speriat, aruncă mereu. Din fund s-auzi râzând:
- Ha, ha, să nu cazi şi tu!
Omul căzu pe spate, se sculă repede şi aruncă, aruncă, până nu se mai auzi nimic. La răvărsatul zorilor umpluse groapa. Omul plecă urechea pe mormântul adânc şi auzi întunecat un plâns şi un râs înăbuşit, ca după altă lume.
Atunci să repezi vesel în casă.
- Mi-e foame, mi-e sete, mi-e somn! Femeia aduse berbecul şi bota cu vin.
- Să mănânci, să bei şi să dormi, bărbate, dar să ştii că şapte guri e nimica toată, eu vreau cu soţ, mai bine paispre'ce decât şapte!
El luă un picior de berbec, îl aduse la gură, dar se opri. Se pipăi. Punga-n sân! încremeni cu berbecul la gură.
- Nu mănânci, măi omule!? zise femeia dându-i ghes.
- Nu mi-e foame!
- Nu bei?
- Nu mi-e sete!
- Culcă-te niţel.
- Nu mi-e somn!
- Ah! norocul dracului! zise femeia închinându-se.
- De unde ştii? întrebă omul scos din fire.
Şi se sculă de la masă şi plecă ca o vijelie pe uşă afară.
După ce se dăscurcă din turmele, cirezile şi hergheliile sale, se gândi, apucând spre biserică: „în foc nu, în groapă nu, am s-o azvârl în altar, doar de-o plesni fierea într-însul." Dar cum puse mâna pe uşa bisericii, se opri tremurând. Cine îl înhăţase de păr şi-1 trăgea înapoi? Se uită în toate părţile... Nimeni!
- Cine m-o fi oprind, strigă omul, ăl din pungă, sau ăl din biserică?
Se întoarse şi apucă câmpii, neştiind încotro s-apuce. Şi-i era foame, şi-i era sete, şi-i era somn, şi se tot ducea prigonit de norocul din sân.
Hăt, departe, întâlni în mijlocul drumului un cerşetor.
- Moşule, zise omul, ia uită-te la mine.
Moşul îşi ridică sprâncenile cu mâinile şi se uită lung. Omul cu noroc scoase punga din sân. Şi aruncă un bănuţ de aur la răsărit şi altul la apus. într-o clipă, de la răsărit veni o oaie albă ca zăpada, iar de la apus, o oaie neagră ca tăciunele.
- Vrei tu, moşule, să-ţi dau ţie punga asta?
- Cum de nu, taică, cum de nu!
Moşul luă punga. Vărsă bănuţii de aur în mână şi aruncă un pumn la răsărit şi altul la apus. La răsărit şi la apus se încolăci două fulgere ca doi balauri, şi cu fulgerile pieriră şi oaia albă, şi oaia neagră.
Cerşetorul, speriat, se închină şi zise, lăsându-şi sprân-cenile pe ochi:
- Piei, dimone, bătu-te-ar crucea!
- Moşule, strigă omul cu noroc, la tine e punga?
- Nu, duce-s-ar în pustii!
- E la mine-n sân, răspunse omul, şi începu să fugă. Tălpile-i crăpaseră de fugă, când dete de o apă repede.
Dăznădăjduit, îşi făcu vânt şi se aruncă cu capul în jos, în mijlocul ei. La un stânjen mai la vale, apa îl aruncă în sus. Şi pluti ca o băşică umflată.
- Nici să mă înec n-am parte!
Rupt de osteneală, sângerat de drum, înfricoşat de noroc, se întoarse la cârciuma din satul lui. Cum intră pe uşă, bărbaţii îşi scoaseră căeiulele, femeile se ploconiră şi un bătrân îi zise:
- Cu sănătate şi noroc!
- Cu sănătate, da, dar norocul... ducă-se dracului! răspunse omul, şi ceru o oca de vin.
Cum puse oala la gură, o sorbi până-n fund, fără a se uita la ceilalţi, care îl priveau cu smerenie, ca pe cel mai bogat om din lume. Mai cern încă o oca şi o bău şi pe-aia pe nerăsuflate.
- Dă la oameni să bea, să bea cât or vrea.
- Noroc! zise o femeie bătrână.
- Muiere, ducă-se dracului norocul! strigă el, privind-o cu nişte ochi roşii că parc-ar fi picurat sânge din ei.
Şi bău, şi bău, şi bău. Abia îl mai ţineau picioarele. Trânti căciula, aruncă zăbunul, scoase punga din sân, îi lărgi gura şi-o puse pe tarabă. Bănuţii de aur sclipeau parc-ar fi fost vii.
- Iacă, zise el râzând cu hohote, s-o bem toată... Un flăcău se apropie de pungă.
- Uf! ce frumos clipesc, parcă sunt ochi de fată mare!
- Aş! mormăi o bătrână cocoşată, banii sunt ochiul dracului.
- De unde ştii? întrebă repede omul cu noroc, scăpând oala cu vin de la gură. Să-mi dea rachiu, o oca de rachiu, mie şi babei, că baba-i calul dracului!
- De unde ştii? zise baba, şi din buzele ei negre scoase, ca o gheară de pisică, un dinte ascuţit.
Şi bău, şi bău, şi începu să cânte, să dea chiote, să joace până odată se opri şi privi lung la roata dimprejurul lui. îi ardea capul.
- Măi oameni buni, zise el, aducând mâna la brâu, ştiţi voi una? Să te ferească Dumnezeu de noroc!
- Aş! ce vorbă! răspunseră toţi odată.
- Măi oameni buni, ştiţi voi una? Eu de-oi vrea să mă înec nu pot, că plutesc ca o băşică!
- Ei, aş!
- Măi oameni buni, ştiţi voi una? Eu de-oi vrea să-mi tai beregata nu pot, că nu intră cuţitul!
-Ei, aş!
- Să vedem! zise baba a cocoşată, desfăcând o gură pân' la urechi.
Omul trase cuţitul din brâu şi se izbi în beregată.
Cuţitul intră ca într-o cârpă, de colo până dincolo. Sângele gâlgâi şi omul căzu lung şi greu, ca un buştean.
Toţi înmărmuriră. Uşa prăvăliei se deschise şi se închise - fără să fi ieşit nimeni. Afară s-auzi un râs ascuţit: „Hi, hi, hi!" Apoi, un glas:
- Unde e punga? ,
Toţi îngălbeniră şi începură a se închina, şoptindu-şi speriaţi:
- Cine-a fi râs?
- Unde-a fi punga?
- Era aci şi ne pieri din ochi...
- Dar baba unde e?
- Care babă?
- A cu un dinte în gură şi cu cocoaşe în spinare?
- Eu am văzut-o, zise un flăcău, şi-i clănţăneau dinţii de frică, a intrat în perete parc-ar fi sorbit-o o vuitoare!
Un bătrân trase cuţitul din gâtul omului.
- E rece ca gheaţa.
- A scăpat de noroc.
- Şi cui rămân toate bogăţiile lui?
- Altora.
- Ce, nu ştiţi, zise un moş cu barba până-n brâu, nu ştiţi că nimeni nu are noroc pentru el? Norocul e al dracului: îţi vine ţie ca să folosească altora...
Ş-a plâns muierea pe bărbatul său. Dar cu atâtea turme, şi cirezi, şi herghelii curând s-a mângâiat. Şi nu s-a lăsat până n-a ajuns la paispre'ce, că decât fără soţ... mai bine paispre'ce decât şapte...
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Five o 'clock pe englezeşte însemnează cinci ceasuri. în lumea mare, fiecare damă-şi hotărăşte o zi pe săptămână (jour fixe), când primeşte, la ceasurile cinci după-amiazi, vizite şi face musafirilor trataţie cu ceai; de aceea se mai zice şi five o 'clock tea, adică pe româneşte ceaiul de la cinci ceasuri. In genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre ştiinţa numeroaselor lor cunoştinţe, ziua lor de primire. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507943
|
| » Numar categorii |
26
|
|
