Nunta in cer

de Mircea Eliade
roman subiectiv modern
roman erotic modern

    Romanul "Nunta in cer", aparut in 1938 la Bucuresti, se inscrie in proza erosului si face parte din literatura moderna interbelica, Mircea Eliade (1907-1896) ilustrand, o data in plus, mitul iubirii si motivul cuplului ca tema unica a acestei scrieri. George Calinescu vorbea despre "gidismul" primelor romane ale lui Mircea Eliade, in sensul ca tinerii eroi se inalta deasupra inhibitiei erotice, se revolta impotriva normelor morale impuse de societate. Indragostitii lui Mircea Eliade traiesc experiente-limita, stabilesc relatii profund umane in zona erotica, sunt expansivi si descatusati de prejudecati.
    Romanul erotic "Nunta in cer" de Mircea Eliade ilustreaza mitul Androginului (sau al Hermafroditului) si simbolizeaza ideea unitatii primordiale a fapturii omenesti. Cuvantul "androgin" vine de la grecescul "aner, andros", care inseamna "barbat" si de la grecescul "gyne", insemnand "femeie", sensul intregului cuvant fiind acela de "barbat-femeie" ca fiinta unica. Androgin, personaj mitologic grecesc, era fiul lui Hermes, mesagerul Olimpului si calauza a spiritelor catre moarte si al Afroditei, zeita frumusetii si a dragostei care invingea orice piedici in iubire. Salmakis, nimfa lacului, s-a indragostit nebuneste de frumosul Androgin, l-a inlantuit cu bratele si a refuzat sa se desprinda de trupul iubitului, implorandu-i pe zei sa-i uneasca pentru vecie intr-o singura fiinta. Zeii se indupleca, dar noua faptura bisexuala era o fiinta desavarsita, deoarece unea forta barbateasca si farmecul feminin intr-o creatura exceptionala, ce rivaliza cu zeii insisi. Zeus s-a opus alungarii din Olimp a acestei fiinte ideale si a pedepsit-o taind-o in doua cu fulgerul sau, anulandu-i astfel perfectiunea. De atunci, cele doua jumatati au devenit fiinte separate, barbatul si femeia, care alearga necontenit prin lume, cautandu-se unul pe ceiaialt. Mitul Androginului este o legenda din mitologia Greciei antice, care explica, alegoric, atractia erotica pe care o exercita - reciproc - barbatul si femeia. Dragostea ideaia se implineste numai atunci cand cele doua jumatati care se potrivesc perfect se regasesc, existand, in acest sens si o sintagma proverbiala, aceea de a-ti afla "sufletul-pereche".
    Mircea Eliade ilustreaza in acest roman erosul si mitul Androginului, realizate prin motivul cuplului, pentru a reface unitatea si desavarsireafuntei umane prin comuniune erotica, dorind sa reconstituie omogenitatea primordiaia a spiritului uman.

    Semnificatia titlului

    Iubirea perfecta inseamna predestinare, regasirea jumatatii-pereche, refacerea fapturii primordiale unice (mitul Androginului). Omul este dator sa caute marea iubire, sa se pregateasca pentru ea ca sa fie demn si capabil de a face fata exigentelor pe care acest sentiment i le impune. Comuniunea erotica este sinonima cu unirea deplina, desavarsita, in care se contopesc barbatul si femeia. Ca ideal erotic, nunta vesnica este posibila numai in cer, unde sufletele se impletesc in eternitate: "noi amandoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinului care ne-a ales until altuia pentru o altfel de nunta ".
    Cei doi barbati, Mavrodin si Hasnas, personajele-naratori ale romanului, nu rezista la incandescenta iubirii totale si se prabusesc din cerul pasiunii, ispasind fiecare in felul lui pacatul neputintei: Hasnas, resemnat, se recasatoreste in scopul declarat de a avea urmasi, iar scriitorul Mavrodin refuza perpetuarea pentru a-si apara creatia artistica. Romanul este o confesiune lucida, ca o ispasire a nefericirii celui ce a fost pedepsit de a ramane singur.

    Structura si compozitia romanului

Romanul "Nunta in cer" are un moto biblic, exprimand sugestiv ideologia prozei erotice a lui Mircea Eliade, incipitul fiind o interogatie
retorica a lui Mavrodin despre ce s-ar fi intamplat daca un oarecare intalnit pe strada ar fi fost tatai lui. Romanul are o singura eroina feminina,
Ileana-Lena, care intalneste doua versiuni erotice, concretizate prin cei doi barbati ce par a fi in opozitie ideatica, deoarece unul doreste sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese ceiaialt. Fiecare dintre cei doi eroi isi povesteste, la persoana I, experienta erotica celuilalt, astfel fiecare dintre ei este, pe rand, personaj-narator, iar din punct de vedere al timpului cronologic, intamplarile sunt inversate.

    Constructia subiectului

    Spatiul real al actiunii este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca "orice loc natal constituie o geografie sacra. Pentru cei care l-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepidzabile." (Mircea Eliade).
    Andrei Mavrodin si Barbu Hasnas se aflau la o cabana ca sa mearga la vanatoare in dimineata urmatoare, gazda urmand sa fie calauza. Peste noapte, prin memorie involuntare, ei isi reamintesc si isi relateaza reciproc povestea de iubire care, pentru fiecare in parte, fusese unica si irepetabila.
    Primul personaj-narator este Andrei Mavrodin, care ii destainuie lui Hasnas conceptia sa initials despre iubire, cand credea ca "nici un barbat nu s-ar sacrifica pentru un amor", dar, dupa ce se indragosteste, considera ca "e un destin [...] care decide, fara stirea si in absenta noastra, pentru o viata intreaga". O intalnise pe Ileana in casa unui prieten arhitect, isi incepe Mavrodin relatarea propriei povesti de iubire. Ca si Allan, Mavrodin este un personaj lucid si analitic, dornic de a-si examina cu minutiozitate starile, trece in revistatoate detaliile acelei dupa-amieze, cand, nimic nu prevestea viitoarea relatie erotica. Atunci cand ii fusese prezentat Ilenei, lui Mavrodin nu i s-a parut "prea frumoasa", cu "fruntea inalta si tamplele usor arcuite", parul de un castaniu stins o faceau sa para "mai severa". Scriitor fiind, Mavrodin isi formase o viziune proprie despre personaje, crease "cutare femeie" si acum, cand ii povesteste lui Hasnas. Impactul pe care l-a avut Ileana asupra lui, analizeaza in detaliu gesturi, priviri, atitudini si de o parte si de alta. Desi el se astepta ca ea sa-l intrebe despre cartile lui, mai ales despre un roman de mare succes intitulat "Tineretea Magdalenei", Ileana "nu citise nimic din tot ce publicasem".
    Intre cei doi ia nastere o iubire profunda, careia nu i se pot impotrivi: "noi amandoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinidui care ne-a ales unul altuia pentru o altfel de nunta ".
    Ileana ii marturiseste ca abia se vindecase de "o mare, unica dragoste", ca nu va mai putea iubi, dar Mavrodin nu poate sa afle amanunte, nu a reusit sa stie niciodata nimic despre marea ei pasiune, "nici cine a fost iubitul ei, daca mai traieste, daca l-a mai intalnit". Singurul lucru pe care Andrei il descopera in trecutul ei este faptul ca Ileana traise patru ani la Berlin, timp in care nu venise niciodata in tara.
    Lucid si analitic, Mavrodin identifies in aceasta iubire totala revelatia unirii, pe care o defineste ca pe propria regasire, ca pe redescoperirea sinelui. Cei doi indragostiti se muta impreuna acasa la Mavrodin si el are puterea sa reinceapa sa scrie. Febra creatiei pune stapanire pe scriitorul din el si Ileana il simte instrainat, dar nu-l intreaba niciodata despre subiectul romanului, ii pregateste cafeaua, dar nu-l mai simtea aproape. O intrebare stranie si neasteptata il surprinde pe Andrei, atunci cand Ileana vrea sa stie daca nu si-ar dori un copil. Structura si sensibilitatea lui de artist resping viata casnica, intrucat el considera ca "artistul era blestemat sa ramana singur, fara urmasi...", insa Ileana isi doreste un fiu de la el, intrucat ea este "o simpla femeie". Nedumerirea lui disced starile si argumentele pentru care ea simte ca ii trebuie inca o fiinta umana ce ar putea interveni in iubirea lor, despartind astfel perechea "desavarsita, creati unul pentru altul, meniti sa crestem si sa murim impreuna. [...] Destinul nostril nu se implineste aici pe pamant. [...] Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct."
    Tristetea Ilenei este din ce in ce mai evidenta, devine tot mai nelinistita si are accese de disperare stranie, nelinisti si atitudini inexplicable, marturisind: "Mi-e frica sa nu mor singura". Intr-o zi, zarind-o intamplator stand de vorba cu un tanar, Mavrodin devine suspicios si, desi ea ii spune ca e fratele ei, barbatul o suspecteaza ca-l insala si incearca sa afle mai multe amanunte din viata ei, dar Ileana rezista tentatiei de marturisire totaia si-i spune ca trecutul nu exista pentru ea, nu are nici un fel de important. Spirit framantat, nelinistit, Andrei Mavrodin se chinuie cu intrebari insuportabile: "Asta inseamna ca viata ei dinainte a fost cumplita, ca dragostea ei a fost dementa. De ce nu intalnesc nici un martor al trecutului ei? Unde a trait, de n-a lasat nici un fel de urma?".
    Fire dilematica, dominat de incertitudini, Mavrodin considera ca "in dragoste nici o certitudine nu e definitiva, ca lucrul acela elementar - sentimentul ca esti iubit - trebuie necontenit verificat, caci o singura indoiaia, o singura greseala surpa totul in nebunie si dezgust".
    Plecand impreuna in Italia, Mavrodin afia ca ea mai fusese la Venetia si o simte tulburata si nelinistita, chinuita de amintirile ce continua sa ramana pentru el o taina de nedezlegat. Intorsi la Bucuresti, Andrei continua sa scrie la romanul inceput, care insa nu prinde consistenta, desi Ileana il incurajeaza acum, ii creeaza conditii, avand mustrari de constiinta ca el n-a mai publicat nimic de cand sunt impreuna.
    Colindatorii veniti cu prilejul sarbatorilor de iarna ii accentueaza Ilenei tristetea si deprimarea, amplificand dorinta de a avea un copil. Sarbatorile se scurg intr-o atmosfera incarcata, tensionata, desi amandoi se straduiau sa para "unul fata de altul, voiosi, fericiti". Ileana il anunta ca se va interna intr-o clinica, fara insa sa-i spuna motivul, iar el e cuprins de un acut simt de vinovatie si, banuind ca ea se dusese la doctor ca sa facut o intrerupere de sarcina, se hotaraste sa se insoare cu ea. Femeia insa amana,