Padurea Spanzuratilor

de Liviu Rebreanu (autor canonic)
roman obiectiv modern
roman obiectiv de analiza psihologica

    Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor".
    Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic strul dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de analiza psihologica, obiectiv si realist din literatura romana.
    Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Caiinescu). Rebreanu este in acest roman "un analist al starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor Vianu)
    Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului, Emil, ofiter in armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase sa treaca linia frontului la romani si o intamplare conjuncturala si anume aceea ca Rebreanu vazuse o fotografie care-l cutremurase, imaginea reprezentand o padure de ai carei copaci atarnau spanzurati cehi. Prozatorul marturiseste insa ca tragedia fratelui sau a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta, "cel mult poate cateva trasaturi exterioare si unele momente de exaltare [...], in Apostol Bologa am vrut sa sintetizeze prototipul propriei mele generatii, sovairile lui sunt sovairile noastre, ale tuturor."

    Problematica, structura si compozitia romanului

    Structural, romanul este alcatuit din patru parti, fiecare avand cate 11 capitole, cu exceptia ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin aceea ca viata tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-un mod nefiresc. Romanul are doua planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se interconditioneaza, unul al tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a personajului principal.
    Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea spanzuratilor" incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii   si cu   privirea   luminoasa,   incarcata   de   iubire   a condamnatului.
    Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru ideatica romanului, care se constituie in adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe parcursul intregului roman: imaginea spanzuratorii (de 20 de ori), cuvantul "datorie" (de 9 ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolantd a peisajului de toamna mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii sunt desfrunziti, iar ploaia, vantul, intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata constituie manifestari ale naturii aflate in concordanta cu starile sufletesti ale personajelor (elemente ale naturalismului).

    Constructia subiectului

    Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste intamplarile, evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, targusorul Parva, frontul, spitalul etc. si unul imaginar inchis, al framantarilor si zbuciumului din constiinta personajului.
    Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in timpul primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual si spiritual: "Sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias, de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare [...] intindea bratul cu streangul spre campia neagra..."
    Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale, facuse parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda ("libertate"- in lb.slava), pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Bologa supravegheaza cu severitate pregatirea executiei, iar condamnarea i se pare un act de dreapta justitie. Momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul psihologic al personajului este privirea luminoasa si "dispretuitoare de moarte" din ochii lui Svoboda, stare pe care autorul o realizeaza prin introspectie si analiza psihologica: "simti limpede ca flacara din ochii condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa." Este o prima manifestare a crizei de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui Apostol.
    Rebreanu face o retrospectie a vietii lui Bologa, prin flash-back, motivand devenirea personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrecuse primii ani de viata in targusorul Parva, de pe valea Somesului. Tatal sau, Iosif Bologa, fusese "cel mai tanar condamnat in procesul Memorandului", iar mama sa - in absenta tatalui arestat - il creste pe Apostol intr-o supunere totala fata de dogmele religioase, asa ca, la varsta de sase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur orbitoare". Iesit din inchisoare, Iosif Bologa se implica in educatia fiului sau, propunandu-si sa faca din el "un om si un caracter". Echilibrul baiatului se clatina puternic atunci cand este anuntat ca tatal sau a murit de inima, senzatia dureroasa fiind perceputa prin autointrospectie, simtind "cum i se darama in suflet, cu zgomot ingrozitor,
    O cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului." Atunci l-a cuprins o teama ingrozitoare: "Am pierdut pe Dumnezeu", monologul interior declansand o puternica "dorinta de-a cunoaste" raspunsuri precise si lamuritoare la toate intrebarile tulburatoare, asa ca se inscrie la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Venit acasa in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea, apoi se inroleaza voluntar in armata, pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos, fiind convins ca "razboiul este adevaratul izvor de viata [...], adevaratul generator de energii".
    Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in completul de judecata al Tribunalului Militar. Criza de constiinta a personajului este generata de cuvintele tatalui sau: "Sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandui, gandui cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea din afara! Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!". Avand puternic inradacinata in constiinta ideea echilibrului intre lumea exterioara si cea interioara, Bologa se simte zdruncinat de imaginea spanzuratorii si de privirea condamnatului Svoboda care exprima dispret fata de moarte si care era "infrumusetata de o dragoste uriasa".
    De acum, intreaga sa fiinfa este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta apartenentei etnice. Cand afla ca regimentul sau urmeaza sa treaca pe frontui din Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc. Dialogul cu Klapka, un capitan ceh, dezvaluie pentru prima oara dorinta lui Bologa de a dezerta, daca generalul Karg nu ii va accepta cererea de a-l muta pe alt front decat cel romanesc. De aceea el se straduieste sa se distinga prin fapte de vitejie si eroism, reusind sa distruga reflectorul rusesc, dar generalul Karg iI refuza categoric. Analizandu-si criza de constiinta, Bologa ii marturiseste generalului starea sa morala conflictuala, fapt ce starneste mania superiorului, care considera ca ar merita "glonte, nu medalie!". In noaptea aceea Bologa incearca sa dezerteze "la muscali", dar este ranit in lupta, spitalizat, dupa care se intoarce la Parva, unde petrece perioada de convalescent si rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a secventei desfacerii logodnei, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.