Pantelemon Claita

- personaj secundar de nuvela psihologica -
- personaj realist -

"Budulea Taichii",
de loan Slavici
- nuvela psihologica -

            Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, inaintas al lui Liviu Rebreanu, este un autor realist si moralizator, un creator de tipologii si un fin psiholog. Dupa cum el insusi marturiseste_r este adept inflacarat al lui Confucius (551-479i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului fn om".
    Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: curajul, dreptatea, prudenta, cumpatarea, cinstea, vointa, buna-credinta, harnicia, omenia, iubirea de adevar etc. Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinta si itelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
    Nuvela "Budulea Taichii" de loan Slavici a aparut mai intai in revista "Convorbiri literare" (1880) si apoi in volumul de debut "Novele din popor", din 1881. Citita chiar de catre autor intr-una dintre sedinteie "Junimii" (noiembrie 1879), nuvela a fost primita de Titu Maiorescu cu entuziasm, acesta notand in jurnalul sau cateva aprecieri despre "splendidul Budulea Taichii de loan Slavici".
    Actiunea nuvelei se caracterizeaza printr-o constructie epica riguroasa, un singurplan narativ, care se refera la formarea personalitati lui Hutu, devenit mai intai elevul Budulea Mihai, apoi ajuns protopop prin perseverenta si tenacitate, prin tarie de caracter si prin sarguinta. Evolutia protagonistului constituie si intriga bine evidentiata a nuvelei, bazata pe valorile morale de
prietenie si omenie, fara invidie si rautati. Personajele nu incalca, asadar, principiile etice, ba, dimpotriva, promoveaza virtuti morale esentiale pentru structura sufletului omenesc, idee ce se manifesta si in finalul nuvelei, cand vocea auctoriala inalta multumiri evlavioase lui Dumnezeu, care a facut lumea atat de frumoasa si a daruit-o oamenilor ca "locas de vietuire".
     Dascalul Pantelemon Ciaita, personaj secundar al nuvelei, este invatatorul din Cocorasti, despre care naratorul afirma in mod direct, inca de la inceputul nuvelei, ca este un "om neobosit". El intruchipeaza tipul invatatorului rural, constient de importanta misiunii sale, aceea de a-i invata pe copii sa scrie si sa socoteasca.
    Portretul fizic este succint dar sugestiv prin descrierea directa a trasaturilor: "Patelemon Ciaita, un om scurticel, iute la vorba, cu mustata groasa si cu sprancenele dese". Ca fiu al paracliserului din Vaideni, de mic trasese clopotele, aprinsese si stinsese lumanarile in biserica din sat si purtase la slujbe cadelnita preotului. Invatase sa cante in strana si sa citeasca, iar la douazeci si unu de ani incepuse preparandia (scoala pentru pregatirea invatatorilor, liceu pedagogic - n.n.) la oras si, dupa obtinerea atestatului, devenise dascal in Cocorasti.
    Cele mai multe trasaturi morale reies indirect din vorbele  si faptele personajului. Cu certa inclinatie catre invatatura, Claita respecta si pretuieste limba si cultura romana. Vioi si neobosit, citeste in revistele ardelenesti ale vremii "cate ceva frumos si folositor" ("Gazeta Transilvaniei" si "Foaia pentru minte inima si literatura"), considerand ca fiecare om trebuie sa fie crestin si mai ales "sa tina la limba lui, pentru ca nu e nicio limba mai frumoasa la sunet si mai deslusita la mteles decat cea romaneasca".
    Bun pedagog, stie sa aprecieze si sa rasplateasca stradaniile elevilor cu functii si responsabilitati in cadrul scolii, asa cum se intampla si in cazul lui Hutu, care este numit "cenzor". Dascalul isi iubea elevii, iar daca acestia dovedeau sarguinta, capata incredere in ei si le conferea autoritate: "Hutu era puternic, pentru ca dascalul nu tinea la nimeni mai mult ca la dansul".
    Cu dragoste pentru profesia de dascal, el insista ca Budulea sa-si dea fiul la scoala: "Mai, Buduleo, nu mai purta si copilul cu tine; pune-i o bucata de pane in traista si trimite-1 la scoala, ca sa-mi bat si eu capul cu dansul".
    Limbajul lui Claita este simplu si pe intelesul taranilor, carora le da sfaturi, iar cand are de sustinut un principiu, incepe de fiecare data cu o formula explicativa: "Pentru ca sa vezi dumneata...".
Atitudinile dascaiului Claita sugereaza, indirect, trasaturi caracteriale definitorii pentru intelectuaiul rural, al carui exponent este. Generos si bun la suflet, ii da lui Hutu hainele sale mai vechi atunci cand baiatul pleaca sa se inscrie la scoala din oras, pentru ca "nu se mai putea sa umble in strai taranesc".
    Hutu este "baiat foarte intelept" si de aceea Claita doreste ca el sa fie "al doilea dascal" in sat si, pentru ca este un om hotarat si ambitios, este mai intai "foarte necajit" ca directorul nu voia sa-l primeasca pe baiat la preparandie, deoarece nu terminase patru clase primare. In fata profesorului Wondracek, desi "nu era deprins a vorbi cu dascalii papistasesti", isi sustine argumentele cu siguranta omului care se simte responsabil de invatatura ce ii daduse lui Hutu, adica "tot ceea ce trebuie sa stie un om ca sa poata trai cum se traieste la sat". Crestin ortodox, el nu prea este de acord ca Hutu sa invete limba maghiara, (ungurii erau catolici), judecata lui simpla fiind plina de bun simt: "nu este bine ca omul sa invete lucruri ce nu sunt de niciun folos, deoarece pierde vremea in care trebuie sa invete  lucruri folositoare".
    Dascalul Claita are un respect considerabil fata de omul invatat si totodata o mare satisfactie pentru succesele fostului sau elev, de aceea el nu poate sa-i mai spuna arhivarului consistorial "Hutule", ci ii zice domnul Budulea: "Fiecarui om ceea ce i se cuvine. Pentru ca sa vezi d-ta: trebuie sa am si eu bucuriile mele, d-nule Budulea". De altfel, in finalul nuvelei, protopopul Budulea devine ginerele sau, casatorindu-se cu Mili, iar dascaiul Claita se mandreste cu fostul sau elev, Mihai Budulea si este foarte fericit ca are un nepot: "Mili s-a maritat dupa ginere-meu, protopopul, si a nascut pe acest copil, care e nepotul meu!".
    Nuvela "Budulea Taichii" este luminata idilic de seninatatea si optimismul taranesc, in care elogiul pe care ioan Slavici iI aduce muncii intelectuale ocupa locul central. Invatatorul detine un rol covarsitor in lumea satului, in evolutia unui popor, idee exprimatd aforistic de Claita: "Dascalul e cel mai mare lucru in sat, cel mai mare lucru in tara, pentru ca el invata pe copii cum sa vorbeasca, cum sa se poarte, cum sa inteleaga lucrurile si cum sa lucreze ca sa-si castige panea cea de toate zilele: si daca dascalul e prost si nu-i invata bine, toate merg rau in tara".
    Ioan Slavici ramane in literatura romana un scriitor clasic ce a surprins in opera sa esenta mediului faranesc din Ardeal, intr-un limbaj ce-l individualizeaza si care constituie "si un excelent instrument de observatie a satului romanesc, pe care a intentionat sa-l imortalizeze intr-o noua «comedie umana» cu o nota etnografica specifica si de mare forja psihologica". (Constantin Mohanu)