|
|
|
Publicat : October 23, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Roman modern | Vazut de
: 6711 ori | Rating :  
|
|
|
"Epilogul I" relateaza infrigurarea cu care Fred Vasilesci cerceteaza, chiar de a doua zi de dupa vizita la Emilia, imprejurarile sinuciderii lui George Demetru Ladima. Necrologurile erau surprinzator de elogioase, Ladima fiind considerat "un stralucit talent", "o mare pierdere pentru literatura romaneasca", dar unul singur il impresioneaza profund "Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului... hranit cu otet, fiere si dezgust de contemporani, a dus tacut teava rece pe inima calda si stupida si a domolit-o, sfaramand-o. Noapte buna, poet smintit si cumsecade" Desi pare absurd ca un om ca Ladima sa se sinucida din cauza "unei femei atat de vulgare ca Emilia", Fred stie ca acest soi de cocote provoaca
adevarate drame de amor, sinucideri sau crime, pe cand cele superioare, inteligente si distinse provoaca suferinte mult mai adanci, dar pe un alt plan spiritual: "Toate dramele din toti anii, de cand sunt atent la lume, sunt din mahalaua sufleteasca".
Ladima isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne, Maria Manescu, in care Ladima isi destainuie profunda suferinta provocata de "iubirea aceasta eterna si otravitoare". De aceea procurorul respinge cauza sinuciderii ca fiind mizeria in care ar fi trait poetul si considera ca el s-a impuscat din pricina acelei femei, careia ii lasase scrisoarea. Fred isi da seama ca orgoliul lui Ladima a determinat aceasta punere in scena a imprejurarilor. Fire hipersensibila, Ladima se simtea rusinat de iubirea injositoare pentru vulgara Emilia si imprumutase cei 1.000 de lei pe care-i pusese in buzunar, astfel ca demnitatea lui de om sa ramana nestirbita, fiind unica lui mandrie in viata, singurul ideal: "nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame. [...] Am trait patruzeci de ani, inutili".
Epilogul II, subintitulat "Povestit de autor" naratorul relateaza la persoana I despre ciudatul accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele.
Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca ea fusese tot timpul framantata de incertitudinea iubirii, "uneori si mie mi se parea ca ma iubeste...[...] o iubire patimasa ascunsa" si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate si nu a inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie. Naratorul renunta definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului".
Romanul "Patul lui Procust" este construit pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou convingator al lumii politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928.
Destinele celor doua personaje masculine - Fred si Ladima - sunt, in conceptia lui Nicolae Manolescu, doua enigme care stau fata in fata, una fiind imaginea rasturnata a celeilalte: "daca Ladima isi pierde cu desavarsire capul pentru o femeie vadit inferioara si se sinucide probabil din cauza ei, lacand insa totul spre a masca acest lucru, Fred se dovedeste capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, desi nu e deloc exclus sa se sinucida din cauza ei, mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima. [...] Dragostea (si cu atat mai mult dragostea-pasiune) transforma pe cel ce iubeste in sclavul celui iubit: iar Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T." Fred sacrifica iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate.
Caracterizarea personajelor
George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, ca Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziar reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de cafea.
Ladima, poet talentat si gazetar intransigent, cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului Camil Petrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale.
Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand - asadar - la baza principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput "un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plotonier", apoi il aseamana cu "un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar", iar Emilia si-l aminteste ca pe un tip "blond si foarte inalt [...] putin cam haloimas, dar era simpatic."
Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unit ca genial, ignorat sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar, nefiind nici pe departe "un om de paie". Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund si care crede in scrisul sau: "daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel." Ca toate personajele camilpetresciene, Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om corect, preferand sa-si dea demisia cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul despre orice "adunatura de jecmanitori ai statului", chiar daca ajungea, ca urmare a acestei decizii, muritor de foame.
Hipersensibil, Ladima este insetat de a simti in profunzime pasiunea iubirii si se autoiluzioneaza in dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura, Candida, copilaroasa, refuzand structural evidentele. Fred se mira cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit "nici o clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite. Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi relativism al punctelor de vedere diferite. Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, procurorul care ancheteaza cazul crede ca din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigasului ii era adresata acesteia, Cibanoiu sustine ca prietenul sau isi pierduse credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima este un invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic, se indragostise de "o femeie ordinara, o semiprostituata, pe care el o crede intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si materiale".(Ov.S.Crohmalniceanu).
Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumanararu, industriasul multimilionar asociat in diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu, personaje conturate in romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Definit de Pompiliu Constantinescu ca "un fel de intersectie atuturor celorlalte personaje", Fred recompune -prin memorie afectiva - viata Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice. Ca personaj, Fred Vasilescu este o imbinare perfecta intre esente si aparente, fiul milionarului dorind sa fie perceput ca nu are alte preocupari decat sportul, moda, chefurile si femeile, dar fiind, in fondul sau, un tanar sensibil, inteligent si serios.
Portretul fizic este conturat abia in epilogul al II-lea, prin necrology cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din "tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca".
Sub aparenta unui tanar superficial, pe care "banda" il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent. El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil l-a adoptat, prefacandu-se ca apartine acestei societati mondene, meschine si dominate de parvenitism. Incadrandu-se perfect in tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu: "Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine, prefera s-o piarda pe ea. [...] Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T."(Nicolae Manolescu, "Area lui Noe").
Dragostea lui pentru doamna T. ramane un mister, iar accidentul de avion poate fi si o sinucidere, adica personalitatea lui Fred Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere. Tanarul moare intempestiv, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a "cancerului" vietii lui, iubirea. Misterul iubirii lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor enigme ale Universului: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului", fraza care constituie finalul romanului, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia literara a lui Camil Petrescu.
Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T. Manescu, numele intreg al eroinei fiind amintit in trecere de Fred Vasilescu, atunci cand isi scrie testamentul si, mai accentuat, in scrisoarea de adio pe care George Demetru Ladima i-o adreseaza femeii inainte de sinucidere.
Autorul o rugase pe doamna T. sa primeasca un rol intr-o piesa a lui, dar refuzul doamnei T. este categoric, acceptand insa destainuirea epistolara asa ca ii trimite patru scrisori in care-si dezvaluie sentimentele, conceptiile despre iubire, despre relatiile cu oamenii, despre viata, in general.
In notele de subsol autorul ii face, in mod direct, un portret fizic detaliat: "Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei [...] cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata". Trasaturile morale reies indirect, din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu o profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata, fata de care are o atractie si o pasiune de critic de arta.
Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituine un adevarat si inalt omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta, ii duce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatu intrebandu-se uneori daca mai sunt "in toate mintile". Iubirea lor tainica ascunsa de privirile lumii "atat de rea... neintelegatoare", pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin.
George Calinescu afirma ca nu exists in viata reala decat femei ca Emilia, "femeia de toate zilele" ce se poate caracteriza, pe cand "Doamna T. este fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa-i dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian".
Emilia Rachitaru este cocota de lux si actrita fara talent care starneste o pasiune mistuitoare si inexplicabila in sufletul sensibil al lui George Demetru Ladima, pentru care ea este frumoasa, pura si candida. Ladima o divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste nobile trasaturi. Pentru Fred, Emilia este proasta ca femeie, insensibila, total lipsita de talent ca actrita, pe scena fiind "dezastruoasa ca o bucatareasa patetica".
Portretul fizic creioneaza, prin relativism, o femeie lasciva, Fred vede o blonda spalacita, grasuta si vulgara atat in gesturi, cat si in vocabular. Pentru Cibanoiu, Emilia este "o femeie fara suflet, o actrita, fire netrebnica". Ea este de o gravitate prosteasca, mereu incruntata, grava si impozanta, dandu-si o importanta specifica celor saraci cu duhul, neputinciosi sa inteleaga ceva in profunzime.
Dragostea ei este penibil de dramatica, de serioasa si calculata, Emilia fiind cocota de lux imobilata de Ladima cu puritatea unui suflet de copil si vazand in ea idealul feminin, care n-are insa nici o legatura cu femeia reala. Trasaturile morale reies indirect si din faptele si vorbele Emiliei. Meschinsi, ea este interesata numai de eventualele servicii pe care acesta i le-ar fi putut face ca gazetar. Incapabila de ganduri profunde si de sentimente puternice, insensibila, Emilia nu-si da seama de raul pe care i-l face lui Ladima, considerandu-se miloasa pentru ca nu-l "arunca" afara din casa, desi o plictisea cu grija lui exagerata, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale, din care cauza George Calinescu o numeste "bestie inculta".
Originalitatea romanului e data de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori. Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia,care scot in evidenfa zbuciumul interior al personajelor, central de aspiratia spre absolut.
Camil Petrescu, romancier prin excelenta citadin, realizeaza o literature intelectuala, situandu-se pe linia ideii ca actul scrisului este, in primul rand, "o experienta spirituala, o forma de confesiune destinata sa atinga suprema sinceritate si sa duca la o revelatie existentiala" (Ov.S.Crohmalniceanu - "Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale").
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Tudor Arghezi (1880 - 1967), pe numele sau adevarat Ion N. Theodorescu, si-a luat pseudonimu), dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507962
|
| » Numar categorii |
26
|
|
