|
|
|
Publicat : October 17, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Povestirea fantastica | Vazut de
: 8986 ori | Rating :  
|
|
|
PESCARUL AMIN
de Vasile Voiculescu
povestire fantastica
proza contemporana
Povestirea "Pescarul Amin" a fost scrisa de Vasile Voiculescu (1884-1963) In anul 1958 si publicata postum in volumul intituiat "Capul de zimbru"(1966), facand parte din proza contemporana. "Pescarul Amin" este o povestire fantastica, deoarece evidentiaza mitul apei ca motiv esential, ca substanta primordiala germinativa a vietii; povestirea simbolizeaza facerea lumii, explicand geneza universului din mediul acvatic si nasterea fiintelor din pesti, ca mit totemic.
Tema povestirii este ilustrata de statutul omului ce vine dintotdeauna in aceasta lume ca pastrator al unei ancestrale familiaritati cu natura si lumea animala, in care-si simte infipte adanc radacinile devenirii sale, precum si intoarcerea sa la stadiul genetic primar, reintegrandu-se astfel in circuitul universal. Naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativa a povestirii. Timpul narativ este cronologic, iar spatiul narativ imbina realul cu imaginarul. Modalitatea narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente. Incipitul este reprezentat de imaginea artistica a revarsarii fluviului Dunarea.
Constructia subiectului
Fantasticul prozei lui Vasile Voiculescu are ca specific ilustrarea lumii reale, obisnuite, in cadrul careia este posibila manifestarea fireasca a elementelor fabuloase, care fac parte din viata oamenilor, creand, in acest fel, ineditul si senzationalul in banalul cotidian.
"Pescarul Amin" este o povestire fantastica, Vasile Voiculescu insinuand in lumea reala credinta straveche, fabuloasa ca omul se trage
dintr-un animal sacru, considerat stramosul sau si recunoscut ca totem. Asadar, fantasticul in povestirea "Pescarul Amin" este realizat prin imbinarea realului cu fabulosul.
Planul real este reprezentat de colectivitatea pescarilor din Delta Dunarii, care, la inceputui primaverii, se lupta cu "puhoaiele nebune" pentru a apara pestii "buimaciti de mal" si tarati in fluviu de "iuteala vijelioasa" a apelor.
Actiunea, caracterizata prin inlantuirea cronologica a faptelor, incepe cu o imagine impresionanta a revarsarii Dunarii, intr-o primavara cand dezghetul provoaca naruirea fluviului din matca, ale carui "ape furioase nu-l mai incapeau", imagine reluata a haosului originar, fenomen ce constituie si incipitul povestirii. Din cauza revarsarii Dunarii, pescuitul devenise impracticabil, deoarece pestii se ascundeau ametiti pe fundul apelor involburate si asteptau sa se domoleasca "maniile dezlantuite" in Delta Dunarii.
La Pociovelistea, oamenii, impreuna cu un brigadier, instaleaza capcane pentru a prinde crapii si "celelalte semintii dunarene". Amin, "un pescar aratos" si foarte priceput se straduieste sa impiedice alunecarea pestilor spre Dunare si ramane sa vegheze capcanele saptamani in sir, pentru ca este cel "mai iscusit, mai harnic si mai intelept" dintre toti pescarii, abil in gasirea solutiilor de reparare a gardurilor, daca s-ar intampla ceva cu acestea.
Faptura lui Amin este fabuloasa, seamana cu o amfibie, este inalt, "sui, cu pieptul mare, [...] cu brate lungi si palme late ca niste lopecioare, cu coapse si picioare asijderi desirate", se scurteaza sau se lungeste cand se scufunda in apa, intocmai "ca broasca din arcurile incheieturilor de la toate madularele". Pielea lui este fara nici un pic de par, lunecoasa, semanand cu stramosii lui, neamul Aminilor, despre "care se zice ca s-ar fi tragand din pesti". Cand iese din ape, "se zvanta intr-o clipa", iar pielea lui este acoperita"de niste solzisori". Aici se face simtita vocea auctoriala care face o prima trimitere catre mitul totemic, sugerand ca vietuitoarea sacra din care se trage omul este pestele.
Dupa aproape o saptamana de panda, Amin a zarit pentru o clipa spinarea "unei namestii" care se afunda fulgerator in bulboana si presupune ca este "un somn urias" ce bantuia de cativa ani balta, provocand "pradaciuni" si speriind copiii care se scaldau. Credinta populara autohtona a creat o legenda legata de stima apelor, duhul rau care poate lua felurite infatisari pentru a produce necazuri oamenilor, pentru a-i atrage in adancurile apelor si a-i ineca. Naratorul sugereaza ca stima luase de data aceasta infatisarea unui "somn urias".
Pescar ambitios, Amin face planuri sa prinda somnul, incearca sa-l momeasca, intinzandu-i nade cu pesti, apoi, intr-un acces de nebunie, isi baga un picior in apa, balabanindu-l drept momeala, deoarece "dihania" era "dedulcita la carne de om".
Obsedat de pestele urias, Amin nici nu observase ca apele se retrasesera, ca pasarile deltei se intorceau inapoi pe aceste meleaguri, ca intreaga natura renastea la viata. In aceeasi seara, soseste echipa la Pociovelistea si toti sunt uimiti de "intamplarea cu somnul urias". Deodata, se zareste la fata apei "o namila" care se zvarcoleste, rupe plasa si "intr-o clipa se duse cu ea la fund", tarandu-i in bulboaca si pe cei patru pescari. Oricat de putin zarisera pestele, oamenii putusera vedea ca nu este un somn, ci un morun enorm, "cu ratul de mistret, pe capatana mica si-nfundata". Acum isi explica ei de ce pestele statea numai la fund, pentru ca rama in namol, "cum ii era obiceiul". Mirarea oamenilor este justificata, intrucat morunii "nu stau niciodata in balti", ci in mare, de unde intra in Dunare, numai pentru a-si lasa icrele intamplarea aceasta este considerate "o minune" si Amin este cuprins de tristete pentru ca lasase acest miracol "in mainile altora". Identificarea morunului i se parea lui Amin "ca o nenorocire", apasandu-i "din ce in ce mai greu pe suflet", toata intamplarea amintindu-i o poveste "uitata", pe care i-o spusese bunicul sau, scena construita in maniera flash-back. Asadar, naratorul introduce treptat elementul fabulos in viata reala a oamenilor prin "minunea" care se petrecea sub ochii lor: prezenta nefireasca a morunului in apa baltii Pociovelistea.
Ramas din nou singur, Amin era mahnit, ar fi vrut sa prinda somnul, cu care avea vechi rafuieli pentru ca acesta "ii inhata regulat ratele, gastele de pe balta", ba o data ii apucase un miel si un vitel care se adapau in balta. Morunul nu era agresiv, se hranea numai cu pesti mici, pe care ii prindea atunci cand veneau "ca niste nerozi sa-l gadile la mustati".
Brigadierul si inginerul piscicol hotarasc sa se puna dinamita, rezolvand "dintr-o data toata problema". Amin este revoltat de aceasta "nelegiuire", deoarece dinamitarea nu era permisa nici de lege si s-ar distruge nu numai gardurile cu toata schelaria, ci si pestii si vadul se vor face praf.
Planul fabulos se accentueaza, manifestandu-se evolutiv, crescand in profunzime pana ocupa total realul in finalul povestirii. Amin parcurge un drum spiritual dinspre viata spre moarte, incheind astfel ciclul existential prin revenirea sa la totem, prin contopirea definitiva cu stramosul sau, morunul, care este in aceasta povestire animalul sacru din care a aparut omul.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
A fost odată o pereche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Şi ar fi voit şi ei să aibă un copilaş, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta şi în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, aşi! parcă întâlnea tot surzi şi muţi. Nimeni nu ştia să-i înveţe ceva. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507967
|
| » Numar categorii |
26
|
|
