Popa Tanda

- personaj principal de nuvela psihologica -
- personaj realist -

"Popa Tanda",
de loan Slavici
- nuvela psihologica-

    Proza lui loan Slavici (1848-1925) contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa" binele si adevarul, cinstea si dreptatea, norme etice pe care omul trebuie sa le respecte.
    Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii.
    Dupa cum el insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om". Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar, afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala"). Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
    Preotul Trandafir, zis Popa Tanda, este personajul principal si eponim (care da numele operei - n.n.) al nuvelei. Chipul preotului ardelean este construit de Slavici nu atat asa cum este el, ci mai ales cum ar trebui sa fie un astfel de model spiritual al satului romanesc. Prin caracterizare directa, inca de lainceputul nuvelei este descris  preotul Trandafir ca un om energic, harnic, strangator si de isprava: "Aduna din multe si face din nimica cate ceva; strange, drege si culege ca sa ai  pentru sine si pentru ai sai". Parintele este "drept si cumpanit" in manifestari, insa cam greoi si lipsit de tact: "Este cam greu la vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-fatis". Parintele Trandafir este "om bun", "harnic si grijitor", invatase multa carte si  ajunsese popa - dupa moartea tatalui sau - in satul Butucani, sat mare, cu "oameni cu stare si cu socoteala". El "canta mai frumos decat chiar si raposatul tatal sau", dar din cauza sinceritatii si a felului sau direct de a spune ce gandeste a fost mutat de catre protopop in satul Saraceni, al carui nume era sugestiv pentru saracia proverbiala a taranilor din aceasta asezare. Aici preotul se conduce dupa cateva principii invatate la seminar sau din carti, asa ca, vazand el saracia cumplita in care se zbateau satenii, decide sa ridice satul, trezind in oameni dragostea de munca.
    Preotul este caracterizat indirect, prin propriile ganduri si fapte. Pentru a-i convinge pe sateni de necesitatea muncii, parintele Trandafir incearca mai intai cu blandetea predicilor sau a sfaturilor zilnice pe care le sustine in fata taranilor: "Oamenii au ascultat, in fetele lor era scrisa vorba parintelui, iara mergand spre casa, ei vorbeau numai despre ceea ce auzisera in biserica si fiecare se simtea cu un om mai mult decat pana acuma". Rezultatele concrete sunt insa nule, asa ca popa recurge la ocara, apoi la batjocura: "Unde afla un om, parintele Trandafir incepea a-l face de ras si a-si bate joe de el in tot chipul". Satenilor nu le pasa de stradaniile popii si credeau ca el se zbate in zadar, de aceea l-au poreclit Popa Tanda, de la verbul a tandali, care inseamna a-si pierde timpul, a lucra incet si neindemdnatic.
    Fiind foarte ambitios si hotarat, pentru ca "unde pleaca, merge si ajunge, ori moare pe drum", isi ridica in cap tot satul. Vazand ca eforturile lui sunt in van, pe parinte il cuprinse o frica neinteleasa, "incepu sa planga greu" si sa se roage: "Puternice Doamne! Ajuta-ma!...". Iluminat de Dumnezeu, preotul intelege, in sfarsit, ca omul e dator sa se ingrijeasca mai intai de sine si de familia lui: "Asa nu mai merge! si incepu a se face om ca lumea, a se ingriji mai inainte de toate de binele casei sale".
    Tata si sot iubitor, preotul se hotaraste sa se apuce de treaba in propria gospodarie, iar febrilitatea muncii si satisfactiile rezultatelor aduc primele bucurii in familia lui. Astfel, parintele Trandafir ii face fericiti mai intai pe cei apropiati si cei doi soti se saruta pentru prima oara in viata lor "din senin". El constitute apoi o pilda, un exemplu de harnicie pentru toti satenii, care sunt cuprinsi de entuziasmul muncii urmate de satisfactii. La inceput, oamenii treceau pe langa casa popii si nu se puteau abtine sa nu zica admirativ: "Popa e omul dracului!".
    In finalul nuvelei, naratorul il prezinta. din nou, in mod direct, pe parintele Trandafir, batran dar tot "verde, vesel si harnic", inconjurat de nepoti, de copii si ocrotit cu dragoste de preoteasa. Acum, taranii care treceau pe drum se rugau de sanatatea preotului si considerau ca este protejatul lui Dumnezeu: "Tine-l, Doamne, la multi ani, ca este omul lui Dumnezeu!".
    Parintele Trandafir este un prototip al satelor inapoiate, care, prin puternica sa personalitate, reuseste sa le ridice in randul colectivitatilor infloritoare. Popa Tanda poate fi simbolul ideii de incredere a oamenilor in puterea exemplului personal sau a proverbului ca "omul sfinteste locul". Personajul ilustreaza conceptia etica a lui loan Slavici, deoarece el reprezinta un model uman de chibzuinta si intelepciune, care isi capata fericirea prin iubirea de oameni si pastrarea masurii tn toate, precepte morale pretuite de loan Slavici.
    Nuvela este realista, desi are o tenta de poveste. Anliza transformarilor sufletesti ale preotului, prezentarea raporturilor lui cu familla, zugravirea taranilor si a satului amplifica realismul operei.            Prezenta povestitorului se face simtita printr-o multime de locutiunisi expresii tipice, unele preluate din graiul popular, altele create de scriitor dupa modelul acestora. Proverbele populare
sunt sugestive pentru portretul moral al preotului: "Unde nu e nadejde de dobanda, lipseste si indemnul de lucru" sau "cine e deprins cu raul, la mai bine nici nu se gandeste". Preluand modelul zicatorilor populare, preotul Trandafir adapteaza cu intelepciune propriile cugetari: "Pestele-n apa, paserea-n aer, cartita in pamant si  saracenenii-n saracie!".
    Analiza sentimenielor si a pasiunilor face din Slavici creatorul realismului psihologic. El observa ca "parintele se cam necajea" ori ca "inima ti era grea" atunci cand nu intrezarea nicio speranta pentru viitorul familiei si al satului.
    Mihai Eminescu apreciaza ca Ioan Slavici este "un autor pe deplin sanatos in conceptie", deoarece "problemele psihologice pe care le pune sunt desenate cu toata finetea unui cunoscator al naturii omenesti". Nuvelistul Slavici a izbutit sa simbolizeze prin personajele sale "fondul sufletesc al poporului", intrucat acestea "gandesc si simt ca el".