|
|
|
Publicat : December 06, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Caracterizari | Vazut de
: 569 ori | Rating :  
|
|
|
Printul Maxentie
- personaj de roman modern de analiza psihologica,
obiectiv si realist -
- personaj realist modern -
- snobul -
"Concert din muzica de Bach",
de Hortensia Papadat- Bengescu
- roman modern de analiza psihologica, obiectiv si realist -
Romanul "Concert din muzica de Bach" este al doilea din ciclul Hallipilor si a aparut in anul 1927, fiind una dintre cele mai realizate creatii din intreaga proza a Hortensiei Papadat-'Bengescu (1876-1955).
Toate romanele acestui ciclu urmaresc destinul Hallipilor, al rudelor si prietenilor lor, care fac parte din lumea mondena a Capitalei, asa-zisa "lume buna", o fauna care este compusa mai ales din snobi si mai putin din aristocrati adevarati, exagerat stilizati.
George Calinescu a interpretat magistral esenta psihologica a personajelor: "Un aspect caracteristic al acestei lumi este ca indivizii nu sunt preocupati de bani decat la inceput, in momentul intrarii in clasa. Toti sunt mai mult sau mai putin bogati, dar aflati in afara oricarei griji materiale. Averea este unicul mediu in care pot pluti aceste fiinte diafane. [...] Aici n-avem de-a face cu ambitiosi politici, cu avari, cu speculanti, ci cu persoane preocupate de «ce zice lumea», ambitionand sa dea serate, sa fie primite la anumite receptii dificile, sa reactioneze in toate momentele vietii, chiar cele mai grave, in modul cel mai distins".
Contrastele intre esenta si aparenta nu apeleaza la ridicol, de aceea imaginea personajelor nu este comica, asa ca la Caragiale, deoarece eroii sunt deprinsi cat de cat cu stilul de viata adoptat. Insa egoismul, imoralitatea, lipsa sentimentelor, fac aceasta lume detestabila, pana la accente grotesti prin reactii pasionale vulgare.
Romanul este construit - in principal - pe destinul a trei cupluri: Lina si profesorul Rim; Elena si inginerul Draganescu; Ada Razu si printul Maxentiu. In cadrul fiecarui cuplu intervine un intrus, care destabilizeaza relatiile familiale ale partenerilor, realizand triunghiul conjugal.
Personaj realist modern, printul Maxentiu intruchipeaza tipul snobilor ce compun, in general, inalta societate a Bucurestiului, purtatori de masti pentru a salva aparentele si convenience sociale mondene.
Trasaturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile si atitudinea eroului, iar mediul ambiant, ca procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, determina trasaturile, comportamentul si deciziile acestuia.
Printul Maxentiu apare in romanul "Fecioarele despletite" (primul roman al ciclului Hallipa) ca logodnic al Elenei Hallipa, intre care se interpune Mika-Le, relatia rupandu-se brusc. In "Concert din muzica de Bach", Maxentiu este sotul Adei Razu, o parvenita prea evidenta chiar si pentru lumea In care-si doreste sa patrunda. El era doar pe jumatate "print", fiul unei cunoscute cantarete de cabaret, Zaza si al unui "print batran si decavat (ruinat - n.n.), dar destul de autentic", care-l recunoscuse pana la urma pe Maxentiu, dar murise si "nu avusese timp sa se cunune cu Zaza, cum dorea".
Casatoria Adei Razu cu printul Maxentiu se bazase pe interese reciproce: Ada isi cumpara, cu banii castigati din negotul cu faina al tatalui ei, titlul de "printesa" si permisul de a intra in societatea mondena a Capitalei, rasplatind in acelasi timp pe Maxentiu prin rascumpararea ipotecii pentru mosia Plaesele si scotandu-l dintr-o saracie ce-i ameninta decaderea pe scara sociala.
Firav si bolnavicios de mic copil, Maxentiu sufera de tuberculoza, boala pe care o fac, in general, oamenii tie proasta conditie, din cauza hranei precare, de aceea printul se jeneaza mai mult de "lipsa de noblete" a bolii sale, decat de pericolul incurabilei maladii.
Constructia personajului sta in discordanta dintre suflet si trup, dintre latura morala si cea fizica, Maxentiu constituind un adevarat "caz" pe care autoarea isi aplica observatia psihologica pana in cele mai adanci zone ale constiintei si ale manifestarilor bolii, ca efect asupra individualitatii eroului.
Dualitatea personalitatii lui Maxentiu se bazeaza pe o serie de.factori care contribuisera la slabirea rezistentei organismului: in copilarie, mama sa, Zaza, il arata in mod ostentativ lumii, pentru a intipari in mintea tuturor ideea ca el este mostenitorul titlului si al averii batranului aristocrat, iar la maturitate se afla in aceeasi situate, Ada fund cea care il "taraste" prin saloane, pe terenurile de sport ori in plimbari obositoare pentru a-i confirma ei noul statut monden si titlul aristocratic de printesa, "fiindca nu credea societatea destul de deprinsa cu noul sau rang".
Pe de alta parte, Maxentiu isi urmareste evolutia bolii cu minutiozitate, aproape cu o placere cinica in planul constiintei sale, notand detaliat, ca intr-o fisa medicala, toate manifestarile bolii: "Asa cum isi periclita altadata viata prin efortul de a nu tusi, asa acum se complacea in tuse pana la inec, [...] i se parea ca face bine sa zdruncine bietii muschi, [...] credea ca va curata astfel locul unde stau zgarieturile", crizele fiind pentru el si dovezile cele mai concludente ca este viu, ca traieste inca. Urmarit in evidenta sa degradare fiziologica, Maxentiu manifesta comportamentul unui degenerat, traind aproape cu voluptate simptomele bolii, asteptand parca nerabdator criza urmatoare. "Isi iubea mizeria, asa cum altii isi iubesc viciul", constata autoarea introspectand gandurile personajului, caruia, eel mai mult din boala, ii placea "naduseala" si voia sa ramana cat mai mult "in izul ei".
Ca si celelalte personaje, Maxentiu se constituie dintr-o imagine dubla: una exterioara (masca) pentru salvarea aparentelor si respectarea convenientelor, pe care o afiseaza din snobism, iar alta interioara, stratificata pana la cele mai adanci zone obscure ale sufletului si constiintei. Printul este obligat "sa joace comedia tragica a vietii de toate zilele, cu un program de osteneli marunte si inutile care il epuizeaza si-i amplifica suferinta" (plimbatul cu trasura, seratele, prietenii), in timp ce el simtea "sarmanul corp tot mai deznodat", traia chinurile "unui efort tragic", pe cand el ar fi vrut "sa se pravale undeva pe un loc de repaos, [...] sa se poata intinde in cautarea odihnei".
Naratoarea omniscienta si omniprezenta insista asupra egoismului de om bolnav, dezvaluie relatia rece pana la dusmanie -"o urasc!"- fata de Ada, sotia lui, atitudine amplificata cand intuieste legatura amoroasa dintre ea si Lica: "Gasise doua sisteme pe care le specula: boala lui si pe Lica". Maxentiu depaseste insa faza egoismului si gandurilor rautacioase atunci cand isi da seama cu luciditate ca va muri: "Nu mai ura pe nimeni, nu se mai iubea pe sine", devenise "bland si umil". Moare intr-un sanatoriu, unde il mternase, in cele din urma, cu bani multi, sotia lui.
Romanciera construieste personajul prin variate tehnici traditionale si moderne: comentariul autoarei, monologul lui Maxentiu, minutiozitatea descrierii bolii acestuia, monologul interior, reactiile personajului dedublat in receptarea relatiei amoroase a sotiei sale cu Lica Trubadurul, compuse din ganduri revoltatoare si agresive si din vocea blanda si retinuta.
Aceste modalitati sunt completate prin comentariile altor personaje, in constiinta carora se refiecta trasaturile unuia sau altuia dintre eroi, prin relativismul opiniilor.
Astfel, Nory.il considera "un om fara noima", iar Lica vede in Maxentiu "un biet coconas galben ca de ceara, cu gene rosii si cu ochii patati. Purta o barbita blonda, ascutita, cu fire vestede", fiind cu certitudine "un barbat lingav". Ada gandeste despre sotul ei ca "s-a ramolit de tot! [...] Ce sunt ochii aia galbeni? Starpitura de vita mare. Nobil am vrut, nobil am".
Autoarea insasi il caracterizeaza ca fiind "un barbat lingav", "papusa nemernica" ori "steag palid cu blazon".
Maxentiu, el insusi un produs al unei eredita|i subrede, este urmarit in degradarea sa biologica progresiva reflectata in constiinta sa, fiind o "floare de sera a unei rase istovite" (Eugen Lovinescu).
Hortensia Papadat-Bengescu instaleaza definitiv in literatura romanul romanesc citadin modern. Desi prozatoarea face adevarate studii ale personalitatii naturii umane, ea nu realizeaza un roman social, mai exact, contureaza coloristic o lume cosmopolita, o "burghezie de formatie recenta, fara traditii, fara moral, fara gust" (G.Calinescu), o societate a parvenitilor, a imbogatitilor de dupa razboi.
"Sufletul acestor oameni e inca primitiv si grosier sub reflexe de aur si de purpur. Din civilizatie, ei n-au decat confortul", apreciaza criticul Mihai Ralea.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Seara se lăsă devreme, umedă şi rece. Norii, atârnaţi ca nişte perdele pe cer, îşi târau capetele pe pământ, împrăştiindu-se, din când în când, într-o bură de ploaie măruntă şi deasă ce înghimpa ca peria. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2507989
|
| » Numar categorii |
26
|
|
