Punguta cu doi bani

de Ion Creanga

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş ; găina babei se oua de cîte două ori pe fiecare zi şi baba mînca o mulţime de ouă ; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi pierdu răbdarea şi zise :

— Măi babă. maniaci ca în tîrgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.

— Da' cum nu ! zise baba, care era foarte zgîrcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu eucoşul tău, să facă ouă, şi-i mînca ; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.

Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă eucoşul şi-i dă o batale bună, zîcînd :

— Na ! ori te ouă, ori du-te de la casa mea ; ca să nu mai strici mîncarea degeaba.

Cucoşul, cum scăpă din mînile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe dramuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dînsa înapoi spre casa moşneagului. Pe drum se întîlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-î o punguţă şi zice vezeteului :

— Măi ! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.

Vezetul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luindu-i punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cucoşul, su­părat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, înciudat, cînd ajunge în dreptul unei fîntîni, zice vezeteului :

— Mă ! ia cucoşul ist obraznic şi-1 dă în fîntîna ceea.

Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-1 azvîrle în fîn­tîna ! Cucoşul, văzînd această mare primejdie, ce să facă ? începe-a în­ghiţi Ia apă ; şi-nghite, şi-nghite, pană ce-nghite toată apa din fîntînă. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicînd :

Cucurigu ! boieri mari.
Daţi punguţa cu doi bani!

Boierul, văzînd aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis :

— Mă ! da' al dracului cucoş i-aista ! Ei, las' că ţi-oiu da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule !

Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-1 azvîrle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptiorului. Baba, cînoasă la inimă, de cuvînt ; face cum i-a zis stăpînu-său. Cu­coşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă ; şi toarnă el toată apa cea din fîntînă pe jăratic, pană ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptiorul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cup-tioriului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trînti cu ciocul în geamuri şi a zice :

Cucurigu ! boieri mari,
                Daţi punguţa cu doi bani !

— Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boie-riul cuprins de mierare. Vezeteu ! Ia-1 de pe capul meu şi-1 zvîrle în ci­reada boilor ş-a vacilor ; poate vrun buhaiu înfuriat i-a veni de hac : 1-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.

Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-1 zvîrle în cireada ! Atunci, bucuria cu-coşului ! Să-1 fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei ; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pîntec mare, mare cît un munte ! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe :

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, cînd mai vede şi astă dăndănaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş.

Mai stă boierul cît stă pe gînduri, pănă-i vine iarăşi în cap una.

— Am să-1 dau în haznaua cu banii ; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca şi-oiu scăpa de dînsul.

Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-1 zvîrle în haznaua cu banii ; căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Acum, după toate cele întîmplate, boierul, văzînd că n-are ce-i. mai face, i-azvîrle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzînd voinicia cucoşului, s-au luat după dînsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva ; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi

zise oftînd :

— Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici ! ''

Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar paserile după dînsul, şi merge el cît merge, pană ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă începe a cînta : „Cucurigu ! ! ! cucurigu ! ! !"

Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iesă afară cu bucurie ; şi, cînd îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă ? ! Cucoşul său era ceva de spă-riet ! elefantul ţi se părea purice pe lîngă acest cucoş ; ş-apoi în urma lui veneau cîrduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cu-cuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzînd pe cucoşul său aşa de mare şi de greoiu, şi încunjurat de-atît amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis :

— Stăpîne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.

Moşneagul, iute ca un prîsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moş­neagului, pe lîngă paseri, şi de cirezi de vite ; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii ! Moşneagul, văzînd aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutînd mereu cucoşul şi dezrnerdîndu-1.

Atunci, iaca şi baba vine nu ştiu de unde ; şi, cînd a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.

— Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni !

— Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi babă ! Cînd ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns ? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni ; c-aşa am bătut eu cocoşul, ştii tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus ?

Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plîngi de milă ! Biata găină, cum scapă din mînile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la poartă : „Cot, cot, cotcodac !" Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lîngă babă şi se pune pe cuibariu ; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodăcind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina !... Şi, cînd se uită în cuibariu, ce să vadă ? Găina se ouase o mărgică. Baba, cînd vede că ş-a bătut găina joc de dînsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie ! Şi aşa, baba cea zgîrcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pămîntului. De-acu a mai mînca şi răbdări prăjite în loc de ouă ; că bine şi-a făcut rîs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana !

Moşneagul însă era foarte bogat ; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine ; pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate părţile după dînsul, cu salbă de aur la gît şi încălţat cu cioboţele galbene şi cu pinteni la călcîie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut cu borş.