Definitie: Rondelul este o poezie cu forma fixa, care incepe cu un refren (de unul, doua sau opt versuri), reluat partial sau integral la mijloc si la sfarsit, avand numai doua rime. Numele de rondel vine de la adjectivul "rond" - "rotund", deoarece are drept caracteristica reluarea unui vers (sau a mai multor versuri) sub forma de refren, pe parcursul intregii poezii.
    Rondelul este alcatuit din treisprezece versuri, structurate in trei catrene si un vers liber. Primele doua versuri, care sintetizeaza motivul liric, sunt identice sau foarte asemanatoare cu ultimele doua versuri ale strofei a doua, iar versul independent este reluarea primului vers. Aceasta poezie cu forma fixa are numai doua rime.
    Rondelul a fost "en vogue" in secolul al XV-lea in Franta, prin poetii Villon, Clement Marot si denumea - la origine - un cantec si un dans, iar la sfarsitul secolului al XIX-lea rondelul devine o poezie de virtuozitate la parnasieni. Macedonski preia modelul rondelurilor de la poetii francezi Maurice Rollinat si Th.de Banville.

    Rondelurile macedonskiene au fost scrise Intre anii 1916 - 1920 si apartin creatiei de maturitate a poetului, care le-a publicat in volumul intitulat "Poema rondelurilor" abia in 1927. Volumul cuprinde cinci cicluri, fiecare avand titluri semnificative: "Rondeluri pribege", "Rondelurile celor patru vanturi", "Rondelurile rozelor", "Rondelurile Senei", "Rondelurile de portelan".
    Teoretician al simbolismului romanesc, Alexandru Macedonski (1854 - 1920) este preocupat de muzicalitatea versurilor, de efectele sonore ale cuvintelor, armonizand unitar temele majore ale liricii macedonskiene, intre care tema damnarii, deziluziile, starea depresiva ori starea de extaz sunt semnificative in lirica sa.
    Prozodia poeziei "Rondelul rozelor ce mor" respecta trasaturile specifice rondelului: din cele 13 versuri, primele doua se constituie in refren pentru strofa a doua, fiind pozitionate in finalul acesteia, iar primul vers este si ultimul al poeziei. Rima este incrucisata, fiind numai doua rime ("-or" si "-ine").
    "Rondelul rozelor ce mor" a fost creat in 1916 si ilustreaza, mai mult decat alte poezii, doua dintre trasaturile ce definesc simbolismul: muzicalitatea versului si corespondenta. Rozele sunt simbolul mortii, existand o corespondenta intre trasaturile trandafirului si frumusetea efemera a vietii, idei care constituie tema poeziei programatice, prin care eul liric isi exprima viziunea despre efemeritatea vietii si iminenta mortii.
    Strofa intai. IncipituI este reprezentat de refren, sintetizand ideea centrala a poeziei: "E vremea rozelor ce mor,/ Mor in gradini si mor si-n mine-". Rozele simbolizeaza viata care se scurge spre un final implacabil, ceea ce impresioneaza puternic simtirea poetica, fapt sustinut prin repetitia verbului definitoriu, pus la prezent, "mor", moartea neiertatoare nu ocoleste nici florile ce simbolizeaza sentimentele poetului.
    Tristetea nostalgica a eului liric se manifesta prin constatarea amara ca viata tumultoasa si plina de trairi interioare se stinge atat de usor: "S-au fost atat de viata pline,/ Si azi se sting asa usor". Corespondenta, ca principala modalitate artistica a simbolismului, este relevata aici prin simbolizarea vietii de catre roze, flori ale caror trasaturi se regasesc transpuse in valorile existentei: frumusete, delicatete, miros superb, emotie estetica. Tocmai de aceea viziunea lirica asupra mortii este tragica, avand o mare incarcatura emotionala, ceea ce argumenteaza calitatea de arta poetica a acestei creatii.
    Strofa a doua reliefeaza puternica reactie afectiva a eului liric, sugerata de "un fior" si "o jale" care cuprinde pe oricine, vazand cat de fragile sunt rozele. In aceasta strofa, substantivele concrete "roze" si "gradini" sunt dominate emotional de substantivele abstracte, articulate nedefinit: "un fior", "o jale". Starea sufleteasca permanenta este aceea de spleen (dezgust de viata), exprimata in refren, ambele caracteristice simbolistilor.
    Strofa a treia ilustreaza deprimarea eului liric sugerata de "amurgu-ntristator" si de suspinele ce se manifests in "valmasaguri". Moartea ca dezintegrare cosmica este sugerata de metafora "marea noapte care vine", prevestita de rozele care isi pleaca podoaba corolei. Personificarea florilor, care "Duioase-si pleaca fruntea lor", amplifica tragismul starilor sufletesti ale eului liric, care este coplesit de tristete pentru trecerea lor efemera prin lumea niateriala, idee exprimata prin versul liber: "E vrea rozelor ce mor".
    Limbajul poetic se remarca prin formule artistice de factura ideatica. In tot rondelul exists numai doua substantive concrete, luate din lumea materiala - "roze" si "gradini", majoritatea cuvintelor fiind din zona abstractului si definind stari interioare, din structura cmotionala: "fior", "jale", "suspine", "intristator", "duioase". Substantivul "roze" este determinat totdeauna de opropozitie atributiva, ceea ce sugereaza obsesia disparitiei oricaror forme de viata: "rozelor ce mor". Verbele se afla la timpul prezent, cu valoare iterativa (repetativa), simbolizand ideea ca ofilirea rozelor este un fenomen ce se manifesta periodic -"e", "mor", "se sting", "se simte", "curg" -, sugestia descompunerii progresive a lumii vii fiind relevata prin prezentul anticipativ al verbului "a veni": "in marea noapte care vine". Metaforele "amurgu-ntristator" si "noaptea care vine" sunt simboluri ale mortii iminente, care va pogori peste intreaga fire si in fata acestui sfarsit inevitabil oamenii si florile nu pot decat sa-si plece fruntea.
    Muzicalitatea versurilor este data de masura de 8-9 silabe si de rima imbratisata si de faptul ca in toata poezia exista numai doua rime: "-or" si "ine".
    "Lirica lui Macedonski e o imensa tensiune a spiritului, refuzand ceea ce i se da si tanjind dupa ceea ce i se refuza, o aventura dincolo de orice securitate a tarmului, in largul nelinistit al oceanului". (Nicolae Manolescu)