Sbilt
- personaj de tragedie -
- personaj tragic -
- personaj-raisonneur (reflector) -
"Patima rosie",
de Mihail Sorbul
- tragedie -
In primavara anului 1916, in ziua de 3 martie, a fost reprezentata pe scena Teatrului National din Bucuresti piesa "Patima rosie" de Mihail Sorbul (1885-1967). Spectacolul a avut un mare rasunet atat in randul publicului, neobisnuit cu teme indraznete, cat si in presa vremii. Critica teatrala a reactionat in favoarea piesei, consacrandu-1 defmitiv pe Mihail Sorbul intre dramaturgii de valoare ai literaturii romane.
Piesa ilustreaza o imagine a societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, in care oamenii au un mod de viata dubios si contradictoriu, un comportament indecent, traiesc in conditii de imoralitate, fara idealuri, degradarea umana mergand pana la abjectie (ticaiosie - n.n.) si crima. Tragedia are accente naturaliste, deoarece personajele mostenesc genele predecesorilor, cauzele comportamentului trivial si ipocrit avand radacini genetice adanci.
Sbilt, personaj raisonneur, este varul Tofanei si intruchipeaza ratatul superior, trasatura dominanta ce se desprinde, in mod indirect, din mentalitatea, vorbele si atitudinile personajuiui. El este intretinut de verisoara sa, Tofana, cu banii lui Castris, fiind incapabil sa-si castige existenta, deoarece "numai dobitoacele muncesc". Conceptia ca "pamantul e o pepiniera de nerozi", meniti sa-i intretina pe cei alesi de soarta pentru a fi ganditorii omenirii, printre care se autoinclude, ilustreaza un personaj incapabil de sentimente si uscat sufleteste.
Factorii genetici si mediul ambiant influenteaza decisiv structura caracteriala a lui Sbilt. Cinismul este trasatura definitorie a personajuiui, reiesita in mod indirect din numele Sbilt, care inseamna latul cu care sunt prinsi cainii de catre hingheri. El este mandru de bunicul sau, care fusese un "strasnic hingher" si pe care il venereaza pentru ca "isi facea meseria cum face adevaratul artist arta pentru arta", admirandu-l pentru frenezia cu care ucidea cainii vagabonzi, cand "se topea de fericire la zvacniturile dobitocului sugrumat de sbilt".
Trasaturile morale reies, indirect, din faptele si vorbele personajuiui, mediul ambiant fiind decisiv in formarea caracterului. Arogant si indolent, Sbilt "lucra" de 12 ani la "un op monumental" (capodopera - n.n.), dar la care nu scrisese nici macar un rand, ascunzand cu ipocrizie incapacitatea de a munci ori de a concretiza ceva, sub o masca de filozof: "Eu cuget inainte de a scrie si nu cuget dupa ce-am scris". Lipsit de scrupule si inteligent totodata, Sbilt si-a construit o intreaga teorie despre menirea lui de a crea "lumea noua", pentru care va face "apostolat" (propagarea unor idei, a unei invataturi; indeplinirea cu abnegate a unei misiuni - n.n.) in mod concret, "cu fapta". El ti propune Crinei sa piece amandoi in lume pentru a propaga ideea sinuciderii in masa, astfel incat "sa nu mai ramana un om pe pamantul acesta", cu scopul revigorarii omenirii prin moartea celor slabi si supravietuirea celor puternici.
In conflictul tragediei, Sbilt este un personaj-reflector ("raisonneur"), deoarece este capabil sa transmita cititorilor/spectatorilor semnificatiile faptelor derulate si sa anticipeze intamplarile. El indeplineste in aceasta piesa rolul corului din tragediile antice, deoarece comenteaza si se implica direct in actiune, prevestind si grabind deznodamantul tragic. Surprinzandu-i pe Tofana si Rudy sarutandu-se, el se implica fara nicio retinere in relatia lor amoroasa, constatand aluziv si sarcastic "Zero si cu zero face zero; zero inmultit cu zero, tot zero" explicand rautacios ca de la zero la ceea ce se numeste om "e mai mult decat un infinit".
Faptele si atitudinea lui Castris, precum si relatia cu celelalte personaje ale piesei scot in relief, indirect, alte insusiri caracteriale, care compun firea acestui personaj interesant. Complexat, ca si verisoara lui, de neputinta integrarii in lumea
selecta la care aspira, ar fi vrut sa se purifice prin iubirea pe care i-o purta Crinei, sentiment revigorator care ar fi putut sa-1 reabiliteze moral. Dar cand o vede sarutandu-l pe Rudy este plin de venin si stapanit de porniri vindicative (razbunatoare -n.n.) si-i destainuie lui Castris faptul ca Tofana il insala cu prietenul sau: "Mi-a furat pe Crina, mi-a necinstit pe vara-mea, iar pe tine te-a incornorat". Sbilt devine astfel mesagerul adevarului crud, ce declanseaza tragedia. Pentru ca generosul Castris se simte jignit si crede ca inventase totul numai ca sa se razbune, Sbilt ii raspunde ingrat si dispretuitor: "Adevdrul nu insulta, ci serveste dusuri reciprostiei calde".
Atunci cand Sbilt isi da seama ca si Rudy o iubeste pe Crina, il sfatuieste sa-si faca bagajele si sa se mute din casa Tofanei, considerandu-1 un "dobitoc frumos", un ticalos fara margini pe care promite sa se razbune crunt, amenintand ca aceasta cutezanta va avea consecinte tragice: "si asta va avea urmari... Noi pedepsim! Executam! Haralambie Sbilt, bunicul nostru, facea parte din puterea executiva! Hat! Cu sbiltul!". El devine astfel un mesager al adevarului, personaj tipic pentru tragedia antica, fiind cel care va divulga lui Castris legatura erotica dintre Tofana si Rudy, iar Tofanei ii relateaza scena sarutului dintre Crina si iubitul ei, Rudy. La fel de steril sufleteste ca si verisoara lui, Sbilt nu este cu adevarat indragostit de Crina, desi ti declara ca ea reprezinta "singura fiinta omeneasca in fata careia ma prostern" si-i propune sa propovaduiasca impreuna ideea sinuciderii in masa, deoarece "tu esti geniul meu bun, Crino!". Atractia pentru Crina este motivata de dorinta lui de a se regenera spiritual si de a se purifica prin candoarea si principiile ei sanatoase, prin curatenia ei morala. Este atat de surprins, tulburat si impresionat de tradarea Crinei, incat nu-si doreste nici sa planga pentru ca s-ar linisti, or el vrea sa fie furios ca sa se poata razbuna pe masura suferintei pe care o simtea pana in strafundurile fiintei sale: "As manca sticla pisata, as inghiti o tava de jaratic si mi-as intoarce unghiile pe dos!". Sbilt recunoaste ca "Am iubit-o... Am idolatrizat-o... Am spiritualizat-o...", dar renunta definitiv la ea, "am ingropat-o cu dricul primariei!" si o numeste "fe-ti-to", asa cum obisnuia sa se adreseze femeilor fata de care avea un dispret profund.
Prin autocaracterizare, el isi recunoaste pacatele in mod formal, dar considera ca nu este vinovat ca le are, deoarece omul modern este un spirit bolnav inca de la nastere: "si eu sunt un ticalos, Crino... Sunt lenes, dar lenes de tot! Mai sunt si betiv! Beau... beau foarte mult...". Dezvoltand cu nerusinare aceasta teorie, pe care o extinde la nivelul intregului glob pamantesc, Sbilt considera ca "boala" omenirii consta in ipocrizie, nemernicie si rautate, toate acestea alcatuind "germenul degenerarii rasei omenesti". Acest microb este nativ si absolut toti oamenii sunt bolnavi, de aceea nimeni nu este vinovat "ca-n loc de adevar scuipa o minciuna, ca-n loc sa dea, fura, iar in loc sa imbratiseze pe aproapele sau, il sugruma... Suntem toti bolnavi... Tot pamantul asta e un spital". Ca urmare a ideilor exprimate, Tofana il caracterizeaza in mod direct "un original negativ... un geniu pustiu...", recunoscand totodata inrudirea spirituals cu acesta -"Mintea lui, inima mea parca sunt surori..." - si marturisind ca il iubeste "ca pe un frate geaman". Sbilt refuza totusi sa fie eroul propriei filozofii, deoarece este las, preferand sa pozeze in conditia de ratat, care-i da o aura de superioritate asupra celorlalti, printr-o vorbarie goala si inutila, fiind convins ca nenorocirea lui cea mai mare vine din faptul ca este mult prea inteligent.
Abject si iresponsabil, Sbilt o instiga pe Tofana la crima, razbunandu-se astfel nu numai pe Rudy pentru ca i-a furat iubita, ci si pe verisoara lui, pe care o invinovateste ca "starneste patimi", tulburand astfel ordinea lumii. Cand simte ca Tofana incepe sa sovaie si vrea sa-i inapoieze revolverul, se enerveaza si o admonesteaza cu dispret - "Familia lui Sbilt a degenerat cu totul" -intrucat este convins ca sangele sacrificat candva de bunicul sau se intoarce ca un blestem si cere noi jertfe generatiilor urmatoare, pana la stingerea neamului, aceasta fiind o fatalitate care se va implini independent de vointa umana.
Dupa premiera piesei "Patima rosie" (1916), critica teatrala consemna aparitia lui Sbilt ca pe o adevarata chintesenta tipologica, impresionand nu atat dramaturgul, cat mai ales forta personajului. In epoca, a circulat o butada (vorba de spirit - n.n.), conform careia Sbilt si-a creat dramaturgul, nu invers. In memoria spectatorilor si a literatilor au ramas nihilismul (conceptie care neaga randuielile, institutiile, morala, traditiile unei societati, fara sa creeze altele in locul celor negate - n.n.) personajului, ratarea si ambitiile lui de a se desprinde de propria lume, fiind urmariti de aceste componente caracteriale ca de un avertisment transmis subconstientului.
|
Categorii principale
Visitor's Comments !
