Ion Heliade Radulescu (1802-1872) a fost inzestrat cu o mare curiozitate intelectuala si o enorma capacitate de asimilare, spirit multilateral, fiind preocupat de indrumarea miscarii culturale din Tara Romaneasca, din prima jumatate a secolului al XlX-lea. Poet, profesor, editor, intemeietor de scoli, precursor in idei, initiator al miscarii teatrale in limba romana, Heliade a stimulat creatia literara originate, a organizat vaste activitati de traduceri din cei mai importanti scriitori ai literaturii universale si a realizat prima lucrare de normare a limbii romane, intitulata "Gramatica romaneasca" (1828). Spirit enciclopedic, Ion Heliade Radulescu a fost, fara indoiala, "dupa Dimitrie Cantemir a doua mare personalitate a literaturii romane [...], scriitor cu suflet ardent, creator pretutindeni, desfasurat in viata si in arta, inzestrat cu mari insusiri si cu tot atatea cusururi". (G.Calinescu)
    Poezia "Sburatorul" a aparut in "Curierul romanesc" (1844), gazeta condusa de el si este considerata capodopera creaaiei lirice a lui Ion Heliade Radulescu. Titlul baladei ilustreaza mitul folcloric al zburatorului, exprimand artistic starea de criza erotica a tinerelor fete la varsta adolescentei, care simt sentimentul de dragoste pentru prima oara si de aceea nu-l recunosc, el manifestandu-se ca o boala. Incipitul este reprezentat de motivul poetic al suferintei din dragoste, realizat prin adresarea directa a fetei: "Vezi, mama, ce ma doare!"
    Structura, semnificatii, limbaj poetic
Poezia este structurata in trei secvente poetice, fiecare dintre ele constituindu-se intr-o idee lirica: instalarea sentimentului erotic, tabloul rustic al inserarii construit ca un pastel si ilustrarea mitului zburatorului.
    Secventa intai este realizata sub forma unui monolog liric al fetei, care ii descrie mamei - prin adresare directa - senzatiile si trairile pe care le simte intens si care ii sunt total necunoscute. Fiorul emotional trait pentru prima oara sugereaza puritatea sentimentului de dragoste. Relatarea starilor sufletesti pe care fata le percepe cu ingrijorare este construita gradat, prin interogatii si vocative: "- Vezi, mama, ce ma doare!", "Ca uite, ma vezi, mama?", "Oare ce sa fie asta?". Dragostea se manifesta ca o boala, prin simptome cu totul noi pentru tanara in sufletul careia sentimentul s-a ivit pe neasteptate, ilustrate prin verbe si locutiuni verbale cu puternica forta de sugestie: "pieptul mi se bate", "un foc s-aprinde-n mine", "racori ma iau la spate", "imi ard buzele", "obrajii-mi se palesc", "inima-mi zvacneste!", "-mi furnica prin vine", "tremur de nesatiu", "ochii-mi vapaiaza". Fata este derutata, bulversata de senzatiile contradictorii, aflate in antiteza: "Imi cere... nu-s' ce-mi cere! si nu stiu ce i-as da;/ si cald, si rece, uite, [...]/ In brate n-am nimica si parca am ceva; [...] Obrajii... unul arde si altul mi-a racit!/ Un nod colea m-apuca, ici coasta rau ma doare;/ In trup o piroteala de tot m-a stapanit".
    Monologul Uric se termina cu o rugaminte fierbinte pe care fata o adreseaza mamei de a-i deslusi senzatiile, de a o ajuta sa inteleaga ce se intampla cu ea. Foarte speriata, ea este in stare sa apeleze la orice leac ar putea-o vindeca, fie la vrajitoare, fie la popa sau poate bunica ar putea sti ce o chinuie: "Oar'ce sa fie asta? Intreaba pe bunica:/ O sti vrun leac ea doara... o fi vrun sburator!/ Or aide l-alde baba Comana, or Sorica./ Or du-te la mos popa, or mergi la vrajitor." De remarcat sunt cuvintele si expresiile populare, care confera oralitate stilului. "un foc s-aprinde-n mine", "nu-s/ ce-mi cere", "imi furnica prin vine", "aide l-alde baba".
    Secventa a doua incepe cu o strofa de legatura intre monologul liric al fetei si tabloul descriptiv care constituie un pastel. In aceasta strofa narativa, eul liric devine personaj, manifestand sentimentul de compasiune pentru fata, care nu mai este un simbol, ci capata identitate si nume: Florica. Vocea epica intrerupe fluxul narativ al baladei prin pastelul care compune un cadru terestru al naturii rurale in momentul inserarii: "Era in murgul serei si soarele sfintise". Tabloul campenesc ilustreaza inclinatia poetului pentru sublim si spectaculos. Cirezile de vite care vin de la pascut sunt personificate, vacile isi cheama viteii ca sa-i hraneasca - "In gemete de muma viteii lor striga" - iar taurii "murmura". Planul uman-terestru se imbina armonios cu cel universal-cosmic, zgomotele specifice satului in amurg se sting incet, rasar stelele "rand una cate una" si luna personificata, care "acuma stapaneste" intreaga fire. Tabloul inserarii este realizat gradat, prin timpurile verbelor, actiunea evoluand de la prezent la imperfect, timp al actiunii continue: "era", "chema", "tragea", "vibra", "alerga". Tacerea s-a asternut peste sat, numai cainii "s-aud necontenit". S-a lasat o "noapte nalta, nalta", repetitie folosita de poet pentru a imagina peisajul rural acoperit total de "vesmantul sau eel negru", iar oamenii au alunecatin somn, implinindu-si, astfel cele mai tainice visari. Se introduce aici motivul visului, specific romanticilor.
Tabloul ilustreaza in final o natura in "nemiscare plina", nu se mai clintesc nici frunzele, nici vantul nu adie, morile s-au oprit si "apele dorm duse". Ca in orice pastel, imaginile vizuale se imbina cu imaginile auditive si motorii: cirezile de vite care se intorc de la pascut se aud "mugind", imaginea viteilor "zglobii sarind" la uger este completata cu cea sonora, a laptelui care se aude "ca soapta in susur". Finalul pastelului este dominat de imagini vizuale, rasarirea stelelor si a lunii, focurile aprinse "'in tot satul incep a se vedea", senzatiile auditive se sting incet si peste toata natura se instaleaza tacerea.
    Ca figuri de stil, sunt de remarcat inversiunile - "a puturilor cumpeni", "a satului cireada", personificarile - "gemete de muma viteii lor striga", epitetele - "vesmantul cel negru", "nemiscare plina", precum si cuvintelesi expresiile popular-e cu iz arhaic - "obida" (mahnire), "junica" (vitelusa), "obor" (tare pentru vite), "zgheab" Ogheab)> "argea" (razboi de tesut), "aievea" (in realitate), "s-astampara ast zgomot", "campeanul osteneste", "in bratele somniei".
    Secventa a treia ilustreaza mitui zburatorului, imaginat ca un fulger neasteptat - "lumina iute ca fulger trecatoare" -, interogatiile sugerand si aici noutatea fiorului sentimentului de dragoste de care se simte cuprinsa Florica: "Vreo stea mai cade iara? vrun imparat mai moare?/ Or e - sa nu mai fie! - vro pacoste de zmei?". Femeile din sat sunt si ele speriate de grozavia aparitiei unei aratari malefice de basm, care este asemuita unui balaur venit sa rapeasca inima fetei: "Ca tinta l-alde Floarea in clipa strabatu!". Credinta populara ca exista forte pe care omul nu le cunoaste, face ca femeile sa-si faca speriate cruce, pentru a alunga duhurile rele: "Inchina-te surato!". Balaurul este imaginat sub forma unei lumini puternice, "cu coada-nflacarata", pe care stralucesc "pietre nestimate" si oamenii stiu din povesti stravechi faptul ca s-ar putea sa fie un "June cu dragoste curata", dar acest sentiment totdeauna este periculos cand se iveste pe neasteptate, pentru ca poate chinui sufietul fetei: "O! biata fetisoara! mi-e mila de Florica/ Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slabit/ si s-a palit copila!". Invatatura mostenita de la bunici a confirmat faptul ca orice fata este cuprinsa de fiorul dragostei este ca si bolnava si nici un leac nu este de folos pentru a se vindeca: "si ce-i mai faci pe urma? ca nici descantaturi,/ Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeu". Credinta populara in "zburator", care apare ca oftintti supranaturala cu infatisare stralucitoare, dar cu simtire rece, fara sange in "slabele lui vine", este ca acesta chinuie visele tinerelor fete, de aceea trebuie sa fuga "fata mare de focul de iubit!".
    In aceasta parte a poeziei predomina limbajul oral, alcatuit din expresii si cuvinte populare, deoarece ideea de "zburator" este un mit folcloric, un eres (superstitie populara): "tinta l-alde Floarea", "impelitatu", "surato", "ce-n somn colea mi-ti vine", "leica". Portretul
zburatorului este realizat prin comparatii si epitete populare care compun un flacau chipes, cu infatisare angelica, dar periculos pentru tinerele fete, deoarece inima lui este de gheata: "Ca brad de flacaiandru, si tras ca prin inel./ Balai, cu parul d-aur! dar slabele lui vine/ N-au nici un pic de sange, s-un nas - ca vai de el!". De altfel, aparitia zburatorului intrupat intr-un tanar blond si angelic este preluata si de Mihai Eminescu in "Luceafarul": "Parea un tanar voievod / Cu par de aur moale /[...] O, esti frumos cum numa-n vis / Un inger se arata".
    Ultima strofa este moralizatoare, prin glasul bunicii exprimandu-se credinta stramoseasca a pericolului pe care-l reprezinta dragostea patimasa: "Sa fuga fata mare de focul de iubit!". Iubirea pasionala, nestapanita mistuie si distruge sufletul omului, astfel incat nu mai ajuta nici descantecele, nici rugile, asa ca mai bine "Fereasca Dumnezeu!".
    George Caiinescu explica semnificatia "zburatorului" ca pe o criza erotica adolescentina, ca pe un fior ce ia nastere in sufletul tinerelor fete, adolescentelor, din nevoia acestora de a se indragosti pur si simplu, nu neaparat de un flacau anume: "Fata in criza de pubertate e doborata de o boala necunoscuta, explicabila mitologic si curabila magic". "Mitul zburatorului" mai este numit si "mitul puberal", deoarece fiorul dragostei apare brusc si este cu totul necunoscut fetelor aflate la varsta pubertatii.