|
|
|
Publicat : January 25, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Nuvela | Vazut de
: 749 ori | Unrated
|
|
|
Sorcova
I
Troienii se ridicau namilă până în tinda creştinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârtej e şi stoluri, repezite în lungul uliţelor, sparte la răspântii şi împrăştiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olăniţa*. Pârtia nu se mai cunoştea. Zăpada îţi trecea de glezne şi mai bine.
Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivăţului, se zvârcolea pe loc şi, ca şi cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbuşea îndărăt pe gâtul coşurilor. Mahalaua înţepenise îngropată în troieni. -
Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine.
Aşa An nou, aşa Sân-Vasile, să-1 hărăzească Domnul vrăjmaşilor noştri, că şi de-ai avea tufă în bătătură, uiţi şi de topor, te dai cât mai afund în plapămă, îţi răstorni toate ţoalele în spinare, şi tot gheaţă rămâi din tălpi până în creştet.
Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, ţambalagiul Olănitei, împodobise din preziua un cap de porc cu tibet conabiu şi albastru, cu busuioc şi cu cercei roşii în amândouă urechile, şi mi-i vârâse, în dinţii rânjiţi, un trandafir umplut cu tocătură rumenă.
Toţi aşteptau să vadă astă grozavă „Vasilică", şi nimeni n-o mai vedea, deşi trecuseră ca la trei ceasuri de când se luminase de ziuă.
Nu se pomenea nici de sorcovăială, după cum s-ar fi cuvenit de la moşi, de la strămoşi. Ţi se prindea pleoapă de pleoapă, nare de nare, falcă de falcă, degera oul în găină de ger ce se pornise.
- N-am putea duce l-alde biata Bălaşa ceva curmeie de viţă şi vreascuri ujujite? zicea mama Arghiriţa fetei mari ce învârtea mămăliga între genunchi şi se ştergea la ochi din pricina fumului. Biata Bălaşa! o fi amorţit cu copil cu tot! Săracă lipită, bolnavă că nu se mai poate târî, văduvă, cu copilul gol puşcă, pe aşa căţea de vreme, nu ştiu, zău, de şi-o mai înnoda zilele... Scoală, Irino mamă, pune pe tine cojoaca ta şi dulama mea şi du-te de vezi, îi abureşte coşul a fum?
Irina lăsă făcăleţul în mâna mă-sei, se strecură pe prispa din jurul pereţilor până la spatele casei, apoi se întoarse într-un suflet în tindă, se scutură de omăt şi sări pe vatră.
-Nu e, mamă, nu e fum, nu e nimic; geamurile-îngheţate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai răzui nici cu custura.
- Grăbeşte, Irină, să-i duci ceva găteje, niţică mămăligă şi ceva fiertură; să le aprinzi focul cum ăi şti, să le pui masa, c-or fi flămânzit; şi e mai mare păcatul să ştii pe femeie cu copilaşul ăla pocâltit şi degerat la o zi aşa de mare!
II
Zăpada îi pătrunsese în tindă; vântul îi cânta prin crăpăturile uşii parc-ar fi vuit în duba mare; şi Bălaşa era întinsă în pat, învălită c-o plapămă veche, soioasă şi ciuruită cu găuri prin care ieşeau ghiomotoacele de lână neagră. Pe picioare îşi trântise două scovergi. La sân îşi ghemuise copilul îmbrăcat cu nişte zdrenţe de pantaloni, c-o scurteicuţă blănită şi încins pe la mijloc c-o basma roşie. Chipul ei, gălbejit de boală şi de sărăcie, începuse a da în vânăt; ochii, pironiţi asupra copilului, pierduseră luciul vieţei ca şi cum i-ai fi răzuit c-o gresie.
- Mamă, mi-e frig lângă tine, tu eşti prea rece, îngână copilul dârdâind, lasă-mă să mă dau jos.
- Bine, Nică, fâ cum vrei, şopti Bălaşa. Câteva lacrâmi îi umeziră ochii ei uscaţi.
- Mamă, mie mi-e frig când stau în casă, adaogă copilul trăgându-şi cizmele, mai bine ar fi să mă duc cu sorcova. Soba nu s-a dezmorţit de trei zile, şi eu am merişor şi busuioc uscat, pot să-mi fac o sorcovă, dacă nu am una de la târg cu flori şi beteală; şi poate să viu cu parale; am să-ţi cumpăr pâne caldă. Aici e frig, mamă, vreau să mă duc!
Şi el, care înghiţea în sec de foame, nu-i venea să spuie drept - deşi abia era de şase ani - căci simţea pe mă-sa bolnavă greu, şi tot zadarnic ar fi fost s-o mai mâhnească şi el cu foamea lui.
- Du-te, răspunse Bălaşa închizând ochii. Ştiu eu ce te mână pe tine, dragul mamei, ştiu eu, numai Dumnezeu nu ştie! Să te sărut o dată înainte de-a pleca.
- De ce să mă săruţi, mamă, înainte de-a pleca?
- Ca să-ţi fie cu noroc, ca să câştigi parale, ca să te primească cu bine la casă de oameni.
Şi dupe ce-1 sărută pe frunte, pe obraji şi pe ochi, copilul se uită lung în faţa ei.
- Mamă, dar gura ta este de gheaţă? Altădată, când mă sărutai, mă întălzeai, acum parcă mi-ai bătut două piroane de gheaţă în amândoi ochii.
Şi, văzând că mă-sa şi-a luat faţa în mâni, o socoti mâhnită de vorbele lui, se repezi la gâtul ei, o mângâie pe tâmple şi-i strigă c-un glas între râs şi plâns:
- Vrei să te sorcovăiesc? Aşa cum m-ai învăţat tu, mamă?... „Tare ca fierul, iute ca oţelul..." Nu vrei?... „Să înfloreşti, să mărgăreşti!..." Nu zic bine?... „Ca un măr, ca un păr!"...
Bălaşa, dupe ce zgârci de trei-patru ori din mâni şi din picioare, îşi veni în simţire ca dintr-un somn adânc.
Nică era la gâtul ei şi începuse a-şi îngâna vorbele cu plânsul.
- Nu zic bine, mamă? De ce nu mă asculţi? „Ca un fir de trandafir, tare ca piatra, iute ca săgeata"... Mai sărută-mă o dată, c-am să-ţi aduc pâne caldă de la Iane brutarul.
Il sărută. Parcă buzele i se încălziseră într-un zbucium de viaţă fără nădejde. Nică, după ce o bătu pe frunte cu mănunchiul de merişor şi busuioc, plecă îndesându-şi căciula pe urechi.
Când copilul ieşi afară din tindă, îl săgeta crivăţul, care te orbea şi-ţi îneca răsuflarea. Cercă să facă un pas din prag şi nu văzu înaintea ochilor. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. în acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în mintea lui de copil: „Vreau să aduc pâne caldă mamei, pâne caldă de la Iane brutarul!"
Şi intră în zăpadă până la brâu. Să opri încremenit. Auzise ceva. îl striga cineva? Auzise bine numele lui. Vântul să fi fost? Şi vântul era rece, şi glasul care-1 chemase fusese cald. Ca şi vântul să pierduse în depărtare, deşi venise de aproape. „Nică!... Nică!..." Iar? Şi acest glas, care ieşea ca de sub o copaie răsturnată, era slab, năbuşit, tăiat de tuse, bolborosit într-o hârâială care-l îngheţa până la măduva oaselor.
- E mama! şopti copilul clănţănind, şi se repezi la uşă. Pe când se lupta să deschiză uşa cu mâna stângă, căci
cu dreapta strângea cât putea sorcova de merişor, iacă şi Irina a mamei Arghiriţa, cu un maldăr de găteje şi de viţă uscată.
- Mama, dadă Irina, cere apă, deşchide-mi, deşchide-mi! Când intrară în casă, biata Bălaşa se dusese pe lumea
ailaltă. Plapăma şi velinţele căzuseră jos. O mână-i odihnea pe piept, iar cealaltă încremenise înfiptă în aşternut. Cu ochii pe jumătate închişi, părea că-şi caută copilul la sân. Gura ei căscată, o pată neagră ca întunericul, şi, tot ca întunericul, fără fund.
- Dadă Irină, vrea apă, să-i dăm apă, dadă Irină! îngână bietul copil, căutând prin odaie cana cu apă.
Dada Irina, în loc să-1 asculte, îl luă în braţe şi se repezi cu el pe uşă afară.
Când îl duse l-alde Arghiriţa şi dădu de căldură, Nică îmbrăţişa soba, închise ochii şi zise încetinel şi dulce:
- Dadă Irină, să faci şi mamei foc, că mult e bine la căldură!
Apoi, băgând de seamă cum şopteau de tainic Irina cu mama Arghiriţa, care adusese şi-o lumânărică de ceară galbenă, întrebă cu binişorul:
- Da' ce să faci, dadă Irino, cu lumânarea?
- Să duc la mă-ta.foc, lele, îi răspunse Irina.
- Şi eu, după ce m-oi încălzi, mă duc cu sorcova, să-i aduc pâne caldă, mormăi copilul, aţipit lângă sobă, strângând necontenit în mâna dreaptă mănunchiul de me-rişor şi busuioc.
Dar pe când Arghiriţa vorbea ceva mai tare cu fie-sa, socotind că copilul adormise, Nică deschise sperios ochii săi albaştri, înecaţi în lacrâmi, sări de lângă sobă şi strigă, neputându-şi stăpâni plânsul:
- Dadă Irină, nu vreau s-o daţi popii!... De ce s-o bage în groapă?... Mama ea mea, nu e a popii!... Nu vreau să-i dea ţărână în ochi... N-a făcut nimic... Dacă e săracă... când m-oi face mare o să fie bogată... O să-i cumpăr scurteică, rochie şi şorţ... Să nu mi-o daţi popii!...
Abia dupe multe făgăduieli se linişti, se culcă de-a curmezişul patului de lângă sobă şi adormi oftând, nevoind să mănânce decât „o dată cu mama".
A doua zi toate i-au fost de-a surda. S-a rugat, a plâns, a ţipat, că popa n-a voit să-1 asculte. Pe mă-sa au pornit-o cu picioarele înainte. Degeaba le-a zis tuturor: „Lăsaţi-o barim până s-o muia curtea bisericii!", auzind că pământul de groapă e tare ca osul.
Şi toată lumea i s-a părut rea de-atunci încolo, mai ales părintele Tudor. Şi din mâna popii multă vreme n-a luat nici prescură, nici artos.
Iar mama Arghiriţa, în loc de-o fată, avu o fată şi-un băiat.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Ela il indeamna pe Stefan sa intre in afaceri, insa acesta esueaza si se reintoarce, cu sete nepotolita, spre studiul filozofiei, spre cursurile de la Universitate si discutiile despre metafizica pe care le are cu Ela. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2508017
|
| » Numar categorii |
26
|
|
