Stavrache

 - personaj principal de nuvela psihologica -
- personaj realist -
- personaj naturalist -

"In vreme de rdzboi",
de Ion Luca Caragiale
- nuvela psihologica,
de factura naturalista -

            Alaturi de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordata, ci mai ales prin capacitatea artistica de a insera in firul  epic  principiile estetice naturaliste,  reprezentate in literature universale de Emil Zola.  Naturalismul este curentul literar care, investigand realitatea, se preocupa mai ales de legile cauzale intre fapte, prezentand nu atat tipologii, cat cazuri patologice, pe care le analizeaza cu pricepere si meticulozitate medicala si in care primeaza factorul ereditar, ca fiind determinant in evolutia destinului uman, la care se adauga manifestarile naturii, aflate in deplina concordanta cu stdrile psihologice ale personajelor, urmand indeaproape evolutia bolii acestora.
    Nuvela "In vreme de razboi" a aparut in 1898 si este o creatie realist-psihologica, avand si accente naturaliste.
    Firul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice si contureaza treptat evolutia obsesiei lui Stavrache pana la nebunie, cu toate simptomele acestei boli, eroul principal fiind urmarit prin analiza crizelor de constiinta si de comportament, ca intr-o adevarata fisa medicala. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o detaliata analiza psihologica, sugerand in acelasi timp o tara ereditara, genetica ce se manifesta in structura psihica a fratilor Georgescu.
    Inceputul nuvelei contureaza cele doua personaje si imprejurarile care le determina destinele. Astfel, popa Iancu din Podeni, vaduv si bogat, se afla in fruntea unei bande de talhari care ingrozise tot tinutul, in sfarsit hotii fusesera prinsi de potera, care cauta sa aresteze si capetenia. Speriat ca cei inchisi ar putea sa-l demaste, Iancu s-a dus degraba la "neica Stavrache, hangiul, frate-sau mai mare" ca sa-l invete ce sa faca.
    Hangiul Stavrache, personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) al nuvelei, este prezentat in mod direct inca din expozitiune ca fiind un barbat respectat, cu un statut social bine consolidat si cu un aer "foarte multumit" pentru ca afacerile ii mergeau bine. Stavrache avea hanul asezat "in drum", era "om cu dare de mana", de aceea fusese si infricosat sa nu-l calce hotii, asa ca rasuflase usurat cand auzise ca acestia cazusera in "lanturile justitiei".          Hangiul afla cu stupoare ca popa Iancu este "capul bandei de talhari", ca isi inscenase jaful "ca sa adoarma banuielile", iar acum regreta amarnic, scuzandu-se ca "dracu-l impinsese" si cerand, speriat, ajutor fratelui mai mare. Ca un bun crestin, Stavrache are cultul familiei, este foarte ingrijorat de pericolul in care se afla fratele lui, dar fiind istet si descurcaret din fire profita de faptul ca sosesc la han, cu galagie mare, "vreo douazeci de voluntari tineri", condusi de un ofiter si trei sergenti, care se duceau la razboi. Ei se oprisera la han ca sa se odihneasca pana dimineata, cand trebuia "s-apuce trenul militar". Lui Stavrache fi vine ideea sa-l trimita si pe frate-sau, lancu, voluntar pe front, il rade si il tunde « "muscaleste", dupa care acesta pleaca impreuna "cu vesela banda, fara sa se mai uite inapoi".
    Procedeele de analiza psihologica pe care naratorul le utilizeaza cu maiestrie sunt variate si eficiente pentru ilustrarea starilor interioare ale protagonistului: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, observatia atenta a naratomlui, autoanaliza si autointrospectia, obsesia, cosmarul.
    Pentru hangiu parea ca viata curge ca inainte, dar in sufletul sau se iveste, neobservat, germenele lacomiei, de care, la inceput, nu este constient. Intorcandu-se de la parastasul de noua zile al mamei sale, Stavrache primeste o scrisoare de la fratele lui, care fusese expediata inaintea luptelor de la Plevna si din care afla ca lancu fusese numit sergent si decorat cu "Virtutea militara". Naratorul observa, indirect, cu o ironic acida starea de spirit a lui Stavrache, care verifica din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge ca era trimisa inaintea bataliei de la Plevna, in care, se stia ca murisera foarte multi romani: "Hangiul mototoli hartia dupa ce mai privi bine data: in adevar scrisoarea era expediata cu trei zile mai-nainte de luarea Plevnei". De aceea hangiul se intreba in subconstient, prin observatia atentd a naratomlui, daca Iancu o fi scapat cu viata: "Curios lucru! Cine ar fi vazut figura lui neica Stavrache, [...] ar fi ramas in mirare pricepand bine ca in sufletul fratelui mai mare nu se petrece nimic analog din bucuria la citirea vestilor despre succesul de bravura al raspopitului". El se intereseaza discret de pedepsirea talharilor si, afland ca acestia nu-si tradasera capetenia, Stavrache isi exprima dispretul pentru judecatorii incompetenti ("Ce mai judecatori!..."). Se simte macinat de indoiala si se intreaba, prin monolog interior, daca fratele lui ar indrazni sa se mai intoarca si sa-si revendice averea, care era acum administrate de hangiu: "...Dar o sa-ndrazneasca sa se mai intoarca? [...] ...O veni?... n-o veni?...".
    Criza psihologica a lui Stavrache se declanseaza in momentul in care primeste alta scrisoare, de data asta cu "slova straina", prin care i se anunta moartea fratelui sau, "sublocotenentul lancu Georgescu, voluntar inaintat din grad in grad in timp de campanie", rapus "de trei gloante inamice primite in pantece". Introspectia constiintei si a sufletului scoate la suprafata starile emotionale ale protagonistului.        Mahnit peste masura de moartea fratelui sau, dupa ce "a plans mult, mult, zdrobit de trista veste", Stavrache se incurajeaza barbateste pentru ca "nu trebuie sa se lase coplesit asa de durere...", drept care face toate demersurile necesare ca sa mosteneasca oficial agoniseala fratelui mai mic. Cu o ironie subtila, naratorul deapana cu obiectivitate sirul intamplarilor si intervine cu scurte comentarii privind atitudinea si comportamentul hangiului. Consultand un avocat in privinta conditiilor legale de pastrare a averii mostenite, Stavrache afla ca numai popa ar avea dreptul sa-i ceara restituirea bunurilor. Vestea ii aduce mostenitorului zambetul pe buze si siguranta de sine, reactie care face "o impresie ciudata" asupra avocatului si de aceea hangiul se grabeste sa adauge cu duiosie in glas: "cine stie unde s-o fi prapadit bietul frate-meu". Dialogul purtat cu avocatul se distinge prin rdspunsurile. scurte si grabite ale hangiului, din care reiese, indirect, lacomia si nerabdarea subconstiente de a intra rapid in posesia averii decedatului:

"- Popa are copii?
 -Nu.
- Are femeie? -Nu.
- Mai are alt frate?
- Niciunul, decat pe mine."

Pe Stavrache incepe sa-l chinuie gandul in legatura cu posibila intoarcere a fratelui mort, idee ce se infiripeaza in mintea lui din cauza cuvintelor usor persiflante ale avocatului, care ii spune ca numai "unul singur pe lume" ar putea sa-i mai ia mostenirea, popa Iancu.
    Din acest moment, linistea protagonistului este tulburata de halucinatii ce capata infatisarea fratelui sau, singurul "care venea din cand in cand de pe alta lume, sa tulbure somnul fratelui sau". Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transforma treptat in cosmaruri care il terorizeaza, el traind parca aievea momentele tulburatoare ale "vizitei instrainatului", dar de fiecare data isi linisteste sufletul cu o sfestanie in memoria fratelui mort.
    O prima imagine in cosmarurile hangiului este intruchipata de aparitia fratelui sau imbracat in haine de ocnas, "stins de oboseala, bolnav, cu fata hirava si cu ochii-n fundul capului ca in clipa mortii". Introspectia psihologica a naratorului se manifesta si in visele infricosatoare. Stavrache i se adreseaza cu un glas incarcat de ura fiind inspaimantat ca-si va pierde averea: "- Ticaiosule, [...] ne-ai facut neamul de ras! [...] Pleaca! Du-te inapoi de-ti ispaseste pacatele!". Luptandu-se cu moartea, ocnasul se agata cu disperare "de frate-sau cu o mana de gat si cu alta de bratul stang [...] cu o putere covarsitoare", il tranteste la pamant si, punandu-i genunchiul in piept, ii zice, razand "ca un nebun" si scrasnind din dinti: '- Gandeai c-am murit, neica?". Atunci cand "nebunul a voit sa-l sugrume", hangiul, "smintit si el de frica mortii", si-a adunat puterile, l-a imbrancit pe ocnas afara din han si acesta "a pierit in intunericul noptii".             Inspaimantat, "tremurand din toate incheieturile si facandu-si cruci peste cruci" pentru odihna sufletului raposatilor, Stavrache s-a dus a doua zi la biserica, "a aprins lumanari pentru sufletele mortilor", simtindu-se foarte tulburat si neputand manca nimic.