|
|
|
Publicat : November 21, 2007 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Caracterizari | Vazut de
: 44592 ori | Rating :  
|
|
|
A doua aparitie de cosmar are loc intr-o
noapte, cand, incercand sa doarma, o "ploaie rece de toamna" legana
cu "miscarea sunetelor" gandurile omului, care seroteau in
cercuri din ce in ce mai largi si "tot mai domol", elementele
naturaliste accentuand starea psihica a protagonistului. Hangiului i se
pare ca aude "un cantec de trambite ...militari, desigur", iesind
afara, Stavrache "ramane ca trasnit", recunoscand in capitanul care
conduce compania pe fratele mort, care scoate usa din tatani si, "razand
cu hohot", striga amuzat: "- Gandeai c-am murit, neica?". Iancu
alearga sa-l prinda pe hangiu, care, speriat, se repede la capitan "s-l
strange de gat, il strange din ce in ce mai tare", dar chipul militarului
se lumineaza din ce in ce mai mult, rade zgomotos si vesel, intrebandu-l
obsesiv: "- Gandeai c-am murit, neica?". Uitandu-se
tinta la frate-sau, popa Iancu da comanda de plecare, "trambitele sunara,
soldatii isi ridicara armele si, urmata de obstea satului, compania pleca,
avand in frunte pe capitanul al carui ras acoperea cantecui trambitelor si
zgomotui multimii". Fraza obsedanta "- Gandeai c-am murit,
neica?" este, in compozitia nuvelei, un laitmotiv, element
de recurenta menit sa amplifice zbuciumul launtric al protagonistului.
In dimineata urmatoare, hangiul se
duce "tremurand de friguri" la popa din sat si-l roaga sa faca
negresit, pana-n seara, o sfestanie casei.
Vremea urdta este in concordanta
deplina cu sufletul agitat al lui Stavrache, (accente naturaliste),
"o sloata nepomenita: ploaie, zapada, mazarica si vant vrajmas" se
abate peste sat si tine trei zile si trei nopti, iar drumurile sunt pustii,
"niciun glas de caine nu se mai auzea".
Stavrache isi schimbase firea, devenise
irascibil, suspicios, avea reactii ciudate in relatiile cu
clientii. Un exemplu edificator il constituie atitudinea pe care o are hangiul
fata de fetita ca venise cu doua sticle sa cumpere "de un ban gaz" si
"de doi bani tuica", rugandu-l "sa nu mai pui gaz in a de tuica
si tuica-n a de gaz, ca alaltaieri" si sascrie in caietul de datorii,
pentru ca n-avea bani.
Dialogul cu fetita il include
in lumea negustorilor avari si nemilosi. Copilul venise sa cumpere
"de un ban gaz [...] si de doi bani tuica", dar ii atrage atentia ca
randul trecut amestecase clondirele (vas de sticla - n.n.) si-i pusese
gaz in cel de tuica si invers. Din vorbele fetitei se desprinde indirect,
starea de confuzie si dezorientarea hangiului. In mod cu totul ilogic,
Stavrache se enerveaza peste masura atunci cand fata ii spune ca nu are bani si
sa scrie suma in condica de datornici, asa cum facea in mod obisnuit:
"Scrie-v-ar popa sa va scrie, de parliti! [...] De mici va-nvatati la
furat, fire-ati ai dracului!".
Vremea cumplita de afara si
gandurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist sugestiv
pentru evolutia obsesiilor, iar vedeniile, halucinatiile chinuitoare,
invalmaseala de inchipuiri, marcate de obsedanta intrebare
"Gandeai c-am murit, neica?", provoaca treceri de la
realitate la vis, cele doua planuri se confunda, sugerand astfel degradarea
psihica progresiva a lui Stavrache.
Punctul culminant al nuvelei
coincide cu momeritul de cea mai mare incordare a lui Stavrache, declansata de intalnirea
reala dintre cei doi frati. Desi afara viscolul urla, Stavrache
aude glasuri de oameni si batai in usa de la drum a pravaliei. Doi oameni infofoliti
din cauza viforului solicita gazduire pentru noapte, intrucat caii erau
"prapaditi" iar ei inghetati bocna. Argatii dusesera caii in grajd,
trasesera sania in curtea hanului, iar calatorii intra la caldura. Cand
Stavrache vine cu mancarea, unul dintre cei doi barbati se culcase in pat, cu
spatele la el si incepuse sa sforaie. Celalalt drumet se asaza singur la masa
si lauda vinul bun al domnului Stavrache. Uimit ca-i stie numele, hangiul afla
ca prietenul care dormea il cunoaste, de aceea el se apleaca peste omul de pe
pat, care-i raspunde razand: "- Cum sa nu te cunosc, neica Stavrache, daca
suntem frati buni?".
Ajuns la capatul incordarii psihice,
hangiul se clatina puternic, elementele naturaliste amplificand
degradarea si zbuciumul din mintea si sufletul protagonistului: "tot
viforul care urla in noaptea grozava" a napadit dintr-o data peste el.
Din acest moment, analiza
psihologica stapaneste si investigheaza starile si trairile protagonistului.
Puternic impresionat de intalnirea cu fratele mort, Stavrache incremeneste si
nu mai poate avea nicio reactie: "deschise gura mare sa spuna ceva, dar
gura far a sa scoata un sunet nu se mai putu inchide; ochii clipira de cateva
ori foarte iute si apoi ramasera mari, privind tinta [...]; mainile voir a sa
se ridice, dar cazura tepene de-a lungul trupului". Replica lui lancu,
"- Ma credeai mort, nu-i ash?", aproape la fel cu fraza din
vise, constituie lovitura definitiva primita de mintea buimacita si confuza a
lui Stavrache, care incurca realitatea cu imaginile din cosmaruri. Popa ii
spune cu veselie ca ultima scrisoare "a fost o gluma" si venise ca
sa-i ceara cincisprezece mii de lei, cu care sa acopere suma delapidata de el
din fondurile regimentului, ca altfel "trebuie sa ma-mpusc".
Cu o arta desavarsita, Caragiale
analizeaza reactiile, atitudinile si comportamentul hangiului: "Drept
orice raspuns, Stavrache se ridica in picioare foarte linistit; se duse drept
la icoane; facu cateva cruci si matanii; apoi se sui in pat si se tranti pe o
ureche, strangandu-si genunchii in coate", incepand sa horcaie si sa geama. Daca
la inceput criza psihologica abia se infiripeaza, se adanceste, apoi, evolutiv
sub imperiul confuziilor si al obsesiilor, ducand la o manifestare
exploziva si violenta premergatoare nebuniei si declansand dementa. Fratele
ii pune mana pe umar, dar "la acea usoara atingere, un racnel - ca si
cum i-ar fi implantat in rarunchi un junghi rosit in foc - si omul adormit se
ridica drept in picioare, cu chipul ingrozitor, cu parul valvoi, cu mainile
inclestate, cu gura plina de spuma roscata ". Rasturnand masa,
lumanarea se stinge si "odaia ramase luminata numai de candela
icoanelor". Stavrache se napusteste asupra fratelui sau, il tranteste la
pamant si incepe sa-l stranga de gat si sa-l muste. "Atunci incepu o lupta
crancena". Incercand sa-i desparta, camaradul lui popa Iancu este si el
doborat la pamant. Profitand de
neatentia fratelui sau, popa isi scoate cureaua de la brau si leaga strans
picioarele hangiului dezlantuit, apoi ii da cativa pumni in ceafa si in furca
pieptului, pana cand "Stavrache [...] se prabusi ca un taur, scrasnind
si ragind". Naturalismul manifestat prin dezlantuirea naturii
accentueaza starea de alienatie a hangiului, afard, viscolul
ajunsese "in culmea nebuniei", facand sa trosneasca
"zidurile hanului batran". In timp ce-i legau mainile
deasupra capului, Stavrache "li scuipa si radea cu hohot". Camaradul
cauta lumanarea si o aprinde, dar, cum "ii dete lumina in ochi,
Stavrache incepu sa cante popeste". Infatisarea lui Stavrache este
conturata prin ochii altui personaj, fratele sau care, istovit de
incaierare, il priveste cu amaraciune cum "canta nainte, leganandu-si
incet capul, pe mersul cantecului, cand intr-o parte cand intr-alta".
Hangiul innebuneste in ipostaza preotului, intrucat obsesia si zbuciumul
permanent care-l chinuisera in ultimii ani aveau drept cauza pe fratele sau,
popa Iancu din Podeni. Acesta este inca un element al naturalismului, care
dezvolta in operele literare fenomenul cauza-efect, asa cum ilustreaza
Caragiale in aceasta nuvela.
Finalul nuvelei prezinta un caz
patologic tipic, scriitorul reusind sa intocmeasca o adevarata fisa
clinica a lui Stavrache, in care notable simptomelor fiziologice sunt
unele medicale: "chipul ingrozit", "parul valvoi",
"mainile inclestate", "gura plina de o spuma
roscata", "scuipa si radea cu hohot", "incepu sa cante
popeste".
Eroul principal, Stavrache,
este conturat in evolutia sa de la lacomie la iluzie, apoi la halucinatii,
de la frica la spaima si groaza pana la nebunie, toate aceste stari definind
natura psihica labila, predispozitia genetica pentru evolutia spre dementa.
Caracterul naturalist al nuvelei este dat
si de stransa relatie intre natura ce se dezldnfuie treptat si evolutia
patologiei personajului: "Leganate de miscarea sunetelor,
gandurile omului incepura sa sfaraie iute in cercuri stramte." Imagined
auditiva devine pregnanta, ploaia marunta si rece de toamna cazand
"in clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit [...] facea un fel de cantare
cu nenumarate si ciudate intelesuri." Cand, in final, Stavrache se
prabuseste, "vantul afara ajuns in culmea nebuniei facea sa trosneasca
zidurile hanului batran".
Nuvela "In vreme de
razboi" este o proza psihologica de factura naturalista, urmarind
starile de constiinta si de comportament ale eroului principal
prin monolog interior, iar destinul dramatic are la baza nu numai
lacomia exagerata a acestuia, ci si tare genetice, intrucat
"incontestabil exista o tara in familia in care un frate innebuneste, iar
altul se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter." (George
Caiinescu).
In "Arta prozatorilor
romani", Tudor Vianu evidentiaza relatia autor-narator-personaj, atat
de intalnita in proza lui I.L.Caragiale: "Patrunzand in actualitatea
sufleteasca a unora din personajele caragialiene, nu suntem obligati sa ne
reprezentam pe autorul care o reflecta. Distantele dintre acesta si oamenii pe
care-i zugraveste este suprimata, prin fuziune simpatetica, incat viata
interioara a acestora nu este «produsa». Ideile si
sentimentele oamenilor nu ne apar din perspectiva scriitorului, ci din aceea a
eroilor. Nu ascultam pe autor vorbindu-ne, ci «vedem» oarecum personajele
gandind si simtind."
I.L.Caragiale isi priveste si
asculta personajele, folosind ca modalitati tehnice de realizare stilul
simpatetic (care provoaca stari sufletesti - n.n.) prin monolog
interior si stilul indirect liber, prin dialogurile
sugestive. Barbu Stefanescu Delavrancea afirma ca Ion Luca
Caragiale este "scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin
excelenta".
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Hutu este personajul principal al nuvelei "Budulea Taichii", pe care Ioan Slavici l-a construit ca pe un model uman, inzestrat cu tarie de caracter si cu o vointa de fier. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2508022
|
| » Numar categorii |
26
|
|
