- personaj principal de nuvela psihologica -
- personaj-simbol -
- personaj de proza contemporana -

"Dincolo de nisipuri",
de Fanus Neagu
- nuvela psihologica-

            Fanus Neagu (n.1932) s-a inspirat adesea din lumea fabuloasa a Baraganului si a meleagurilor natale ale Brailei, pe care a ilustrat-o in nuvele - "Cantonul parasit", "Vara buimaca" si romane - "Ingerul a strigat", "Frumosii nebuni ai marilor orase, "Scaunul singuratatii".
    In peisajul literaturii contemporane, Fanus Neagu ocupa un loc aparte, deoarece proza lui imbina realul cu miticul, scriitorul apeland la o metafora inedita, care-1 individualizeaza stilistic.   .
Nuvela "Dincolo de nisipuri" a fost publicata in volumul "Cantonul parasit" din 1964, fund, asa cum o numea Eugen Simion, "o naratiune aproape fantastica, povestea, pe scurt, a unui miraj intr-un cadru de viata debordanta". In creatiile lui Fanus Neagu, faptele marunte ale vietii capata importanta si valoare, devenind adevarate evenimente care determina destinele eroilor, iar actiunile si obsesiile lor reliefeaza puternic trasaturile lor de caracter.
    In nuvela "Dincolo de nisipuri", Fanus Neagu sugereaza existenta unui ideal spre care tinde sa ajunga eroul principal, susteru, esecul fiind determinat de nesiguranta si de speranta iluzorie si sugerat prin metafora nisipurilor.
    Susteru este personajul principal al nuvelei, individualizat atat prin zbuciumul interior, cat si prin actiunile si gesturile exterioare. Susteru este totodata un personaj-simbol al suferintei, dar si al sperantei taranilor ce se zbat in saracie pe aceste meleaguri aride, in care seceta se instalase parca pentru totdeauna.
   Trasaturile fizice sunt exprimate in mod direct, prin descriere. Susteru este "mic si slab", cu un aspect neingrijit, "camasa atarnandu-i peste pantaloni ,  infatisare ce sugereaza  saracia cumplita a eroului, cauzata de seceta prelungita.
    Portretul moral se contureaza, prin introspectie, din starile interioare ale personajului, declansate, in principal, tot de seceta si saracie, care-i provoaca o adevarata obsesie a foamei. Seceta, care dura de "doua veri", uscase toate gradinile, nu mai crescuse nimic si de aceea foametea se raspandise in tot tinutul Buzaului. Pentru susteru, foamea este o obsesie inradacinata, fapt ce reiese in mod indirect prin monologul interior de la inceputul nuvelei. Desi era la amiaza, susteru se trezeste cu greu, cu "ochii carpiti de somn" si primul lui gand este la mancare, poftind la "o legatura de laptuci" si constata ca toti ai casei sunt plecati: "Sunt dupa mancare [...] s-au imprastiat prin sat ca faina orbilor". Visase ca ploua si ca gradina este plina de zarzavat, "ca in anii buni", dar realitatea este dramatica, monologul interior accentuandu-i suferinta: "Se vede treaba, isi zicea, ca visele se nasc in stomac si urea sa moara in gura.             Bine-ar fi, zau, sa nu le aiba omul deloc". Satul este pustiu si Susteru, lipsit de vlaga asemenea tuturor locuitorilor, coboara pe malul raului, care se intindea "ca o omida cenusie", cu albia petrificata. Un puternic imbold launtric il determina sa "zgarie cu varful piciorului o cruce in nisip", amintindu-si de practici ritualice si credinte strabune, cand crucea desenata pe pamant marca locul sub care se aria izvorul.
    Susteru este ferm si tenace, trasaturi ce reies indirect, din faptele si atitudinile personajului. El este cel caruia i se arata mesagerul misterios, care aduce vestea ca "a plouat la munte" si striga bucuros ca "vine garla". Dupa ce se dezmeticeste din surpriza produsa de mesajul calaretului, barbatul trece la actiune, cu o energie nebanuita: "a scos luntrea din sopron si a tarat-o prin praful ulitei pana dincolo de rau", se apuca de "curatat santurile", se cearta cu mosul care isi pregatise unditele, acuzandu-l ca sperie pestele, pune urechea la pamant sa asculte cum vine garla, apoi calareste cu avant in fruntea cetei de tarani.
    Ambitios si stapanit de dorinta de a nu mai simti povara secetei, isi continua solitar (singur -n.n.) calatoria in intampinarea apelor, pentru ca simtea "mereu in fata racoarea valurilor", credincios idealului sau.
    Dialogul cuce ceilalti sateni reliefeaza, indirect, firea darza si incrancenarea personajului, care sustine cu tarie iluzia apei: "- Adineauri s-auzea, vorbi el. Venea asa ca un bubuit de departe." Suspicios, susteru ii acuza pe locuitorii dinspre deal ca le opresc apa si este hotarat sa organizeze o expeditie ca sa impiedice furtul apei: "N-o sa vie la noi nici intr-o saptamana, daca nu mergem sa-i luam de par".
Susteru traieste o drama profunda, dezvaluita de mirajul apei si de dorinta obsesiva a transformarii iluziei in certitudine si a suferintei in bucurie. Iazurile morilor n-au niciun strop de apa, locuitorii de aici nu aflasera ca ar fi plouat la munte, asa ca tovarasii cu care susteru pornise la drum renunta unul cate unul, abandonand in cele din urma calatoria. Numai el nu poate renunta la speranta de care se agata cu toata puterea: "mai sus, la morile celelalte, acolo trebuie sa mergem". Imaginea finala a eroului este un simbol al consecventei si al perseverentei cu care isi urmareste implinirea idealului "dincolo de nisipuri".
    Celelalte personaje ale nuvelei au rolul de a completa imaginea terifianta (inspaimantatoare - n.n.) a satului, care se zbate pentru supravietuire in conditiile vitrege cauzate de lipsa unui element vital pentru omenire - apa.
    Tragismul nuvelei "Dincolo de nisipuri" reiese din maiestria lui Fanus Neagu de a contura - prin naratiune - imaginea terifianta, dezolanta a satului de pe malul Buzaului si drama profunda a oamenilor chinuiti de foame si suferinta indelungata provocate de lipsa apei. Faptele marunte capata semnificatii majore, declanseaza evenimente care marcheaza viata eroilor. Monologul interior, dialogul, gesturile si atitudinile exterioare ale personajelor, dar mai ales obsesia secetei scot in relief trasaturi caracteriale deosebite.