|
|
|
Publicat : January 23, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Povesti | Vazut de
: 258 ori | Unrated
|
|
|
Arhiva plăşii Turia
Pe atunci, la ţară, judecători erau zapciii. Cum se împărţea dreptatea, cum mulţumea pe oameni chipul acesta de a cumpăni pricinile dintre dânşii, ei ştiau. Dar cum toate se prefac, se înnădesc sau se dreg, iată că într-o bună zi veni şi ispravnicilor o poruncă precum că, de acum încolo, cumpăna dreptăţii se lua din manile zapciilor şi se da la oameni giuruţi de stăpânire, la judecători cu anume învăţătură pentru aceasta, în târgurile de reşedinţă ale districtelor.
Aşa se face că şi conul Petrache Voinescu, zapciul plăşii Turia, din ţinutul laşului, primi o poruncă la fel, cu dinadinsă poftire, să pregătească arhiva judecătoriei, căci un om, anume ales, avea să vie să o ieie pe seamă.
Când conul Petrache ceti porunca, zâmbi, apoi, răsuflând uşurat, şopti:
- Bine de mine, rău de bieţii oameni!
Căci conul Petrache Voinescu văzuse ce văzuse şi din cele ce văzuse ştia ce ştia.
A treia zi tocmai era la masă când Ion, ţiganul, îi aduce vestea că a sosit un cuconaş din târgul laşului. Conul Petrache pricepu cine era:
- Pofteşte-l aici, zise ţiganului.
Peste câteva clipe intră în sufragerie un băieţandru sclivisit, bălan, cu bretonul tăiat, frumos, pe frunte, cu mustaţa de-abia răsărită:
- Sunt grefierul judecătoriei din Iaşi - se recomandă, am venit, precum cred că ştiţi, să iau arhiva în primire.
Conul Petrache se sculase în picioare; luă pe tânărul de braţ şi-i zise, arătându-i tacâmul care i se pusese atunci la masă:
- Mai înainte, tinere, să guşti, ici, din potrocul ista şi pe urmă ţi-oi da şi arhiva. Că zeiţa dreptăţii e legată la ochi, nu la gură, şi nu vii doar de ici, de după deal.
Tânărul a aruncat o privire repede spre faţa albă de masă, a adulmecat mirodenia poftitoare a potroacelor de curcan şi a înţeles că boierul avea dreptate. S-a aşezat frumos, la masă, şi a mâncat cât şapte. Că avea de unde, mulţumită lui Dumnezeu, şi de ne-ar ţine masa şi astăzi aşa de încărcată ca pe atunci!
Conul Petrache nu se grăbea; şi poate avea dreptate. După masă a poruncit să vie păhăruţe cu vişinată, apoi felegene cu cafea; a mai ticsit şi chiseaua cu tutun turcesc, bectimis, de i-a dat tânărului, şi hăt, într-un târziu, s-a sculat de pe divan:
- Ei, acuma, putem merge. Am zis să puie caii la docar. Trăsurii dumitale i-am dat drumul. Am şi eu treabă la târg, o să te-ntovărăşesc până la Iaşi.
La scară îi aştepta docarul cu doi suri vânjoşi; pe capră, Ion ţiganul - un uriaş lat în spate şi boltit în piept; s-au suit şi:
- Mână, Ioane!
Surii numai s-au încordat o dată de-au întins ştreangurile, şi s-au repezit ca scăpaţi din praştie.
Grefierul cam băuse din vinul roşu, de la Galata, al conului Petrache; cele trei păhăruţe de vişinată mai adăugase ce lipsise vinului, şi era gata-gata. Uitase la ce venise, habar n-avea încotro apucaseră. Numai când satul rămase în urmă şi răcoarea câmpului îi suflă în faţă, se scutură deodată, ca din somn, se dezmetici şi întrebă speriat:
- Da' arhiva?
-Am luat şi arhiva, răspunse liniştit conul Petrache. Tânărul privi înainte, se întoarse de privi înapoi, să vadă harabalele cu condicile judecătoriei - nimic.
- Nu văd nimic, coane Petrache.
- Ce să vezi? -Harabalele... cu arhiva.
- Păi ce, în harabăli o s-o duci?... Ia opreşte puţin, Ioane! Ţiganul încolătăci hăţurile pe după pumni, se propti în
picioare lăsându-se pe spate, opri surii, apoi îi struni pe loc.
- Ia, fi bun şi te ridică puţin, rugă conul Petrache pe tânăr. Şi, după ce grefierul se sculă în picioare, conul Petrache
luă, de pe scaunul pe care şezuseră amândoi, o condică subţire, învelită în hârtie albastră de băcănie:
- Uite arhiva... stăteai pe ea.
Tânărul se şterse la ochi, se dezmetici bine:
- Glumeşti, coane Petrache...
- Ba nu glumesc deloc; asta-i toată arhiva. Ce, din altă parte aţi ridicat mai mult?
- Trei-patru harabăli.
Boierul puse condica la loc, pe urmă porunci:
- Mână, Ioane!
Surii porniră din nou, iar conul Petrache se întoarse către tânărul care se aşezase, prostit, la locul lui: -Arhiva mea îi condica asta... şi Ion.
- Care Ion?
- Ista, de pe capră. Că, vezi dumneata, alţii n-au altă treabă decât să mâzgălească hârtia. Eu însă am alt obicei. Eu cred că vorba-i sfântă, şi că de aceea a lăsat-o Dumnezeu oamenilor, să se înţeleagă cu dânsa; nu se poate aşa? - ei, atunci e altă socoteală. Fiindcă, vezi...
Conul Petrache scoase tabachera, făcu o ţigară şi o dădu tânărului, mai răsuci una pentru el, scapără din amnar, le aprinse, şi vorbi înainte:
- ...Fiindcă, vezi dumneata, la mine dacă veneau oamenii, cu plângeri, să-i judec - ce făceam? Chemam pe împricinaţi, îl luam pe unul: - "Ce vrei, măi române?" îmi răspundea: că-i aşa, că-i pe dincolo. - "Eu zic, mă omule, să laşi judecata dracului şi să te împaci; uite, fă aşa şi-aşa, că e bine şi pentru tine şi pentru cela; nu cheltuieşti nici cu hârtiele, nici..." -"Nu pot, coane Petrache, nu mă-mpac în ruptul capului!" îmi răspundea cele de mai multe ori. — "Aşa? Bine! Ia treci dincolo, de adastă puţin, să vorbesc şi cu celălalt." Omul trecea dincolo, şi-acolo, îl aştepta arhivarul Ion. II vezi cât e de lat în spate? II înşfăca de la uşă: şi dă-i, şi dă-i, până când românul meu socotea că-i ajunge. Atunci se ruga: "Lasă-mă, cumătre Ioane - Ion îi bătea dar şi le boteza — că mă-mpac." Şi Ion îl poftea pe scaun, să se odihnească. In vremea asta, dincoace, eu mă bălăbăneam cu celălalt. Dacă era om de-nţeles, lucrul se sfârşea repede, dacă nu, îi ziceam şi lui: — "Ia du-te de aşteaptă dincolo, şi trimite-mi pe cel ce te-a pârât, să mai încerc." Cela venea îmbuj orat, suflând ca de la plug. "Ei - îl întrebam - te-ai gândit?" - "Gândit, coane Petrache, păi... tot mai ghine-i să mă-mpac." -"Eu ce ţi-am spus? Ia strigă şi pe învinuit." Venea şi acela, roş ca racul. - "Ei?" - "Mă-mpac, coane!" - "Păi vedeţi, încheiam; ia acuma să vă-nţelegeţi cum v-am sfătuit eu, şi mâine dimineaţă să veniţi să-mi spuneţi ce-aţi făcut"...
Conul Petrache aruncă mucul de ţigară:
- Uite-aşa am făcut dreptate douăzeci de ani în cap, cu biciul şi... fără condei. Eu şi cu Ion al meu. Aşa-i, mă Ioane?
De pe capră răsună hohotul puternic al ţiganului care ascultase:
-Aşa-i, coane...
- Şi să nu te miri, zise conul Petrache întorcându-se iar spre tânăr: nu-i plasă primprejur în care să fie cineva mai iubit de oameni, ca mine. Şi sătenii au şi bani, căci hârtiile ţin parale... Ei, tinere, ce zici?
- Ce să zic? Da' vezi că bătaia...
- Bătaia e ruptă din rai, s-o ştii de la mine, încheie conul Petrache şi scoase tabachera să-şi mai facă o ţigară.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Descendenta spirituala a lui Nichita Stanescu (1933 - 1983) vine, fara indoiala, din lirismul lui Mihai Eminescu, caruia ii si dedica poezia sa de debut, "O calarire in zori", din poetica filozofica a lui Lucian Blaga, din ermetismul lui Ion Barbu, fiind, asemenea lui Arghezi, un inovator al Cuvantului. Eugen Simion defineste opera lui Nichita Stanescu ca fiind "Poezia poeziei. Criza de identitate. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2517108
|
| » Numar categorii |
26
|
|
