|
|
|
Publicat : January 24, 2008 |
Autor : Mihai T.
Categoria : Nuvela | Vazut de
: 627 ori | Unrated
|
|
|
Trubadurul
Prieteni din liceu, sfârşeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Ştiinţe şi de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Ştiinţele fizice; alţii, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susţie, cu mai multă înverşunare, că Dreptul nu este o ştiinţă.
"Trubadurul" — cum îl porecliserăm noi — trecuse examenele de latineşte şi de greceşte. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi sub cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti şi urma la anatomie şi fiziologie cu o patimă nefirească şi cu o scârbă ascunsă.
De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.
De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creţ şi ovăz orbotat cu grăunţe cari se clatină pe firişoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acţiunea pauliană, sărurile cuprului, funcţiile ficatului şi perechile de pârghii.
Ne înţelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineaţă, călătorie.
Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor şi tolăneala căţeilor de sub streşinile caselor însemnau golirea
buzunarelor de hârtie şi de creioane, lipsă de dreptul roman, odihnă descriptivei, pace determinanţilor şi să ne vedem sănătoşi infiniţilor mari şi mici.
Fiecare din noi înfăşură în batiste şi ziare de-ale gurii pe o zi. Şi astfel, unii cu brânză şi pâine, alţii cu ouă fierte şi smochine, alţii cu portocale şi sardele, iar Trubadurul cu o năstrapă, moştenită de la bunică-sa, ne întâlneam pe treptele Academiei, în faţa statuiei lui Mihai Viteazul.
Destul era să zică unul din noi "Haidem!", şi câteşicinci o porneam spre şosea, tăcuţi, cu capul în jos, sfioşi, pe Podul Mogoşoaiei, şi abia aşteptând să ieşim o dată la câmp, căci bănuiam noi că în capul vreunuia se ascundea vreo problemă socială, literară ori politică; sau ne aşteptam ca, de la rontul al doilea încolo, Trubadurul să ne cânte ceva nou, pe cuvinte şi melodii improvizate, triste, fără şir, dar profunde şi ciudate.
Dacă eu n-aveam alt merit decât dragostea de ceilalţi şi prietenia tuturora pentru mine, acest merit ar fi prea mic când e vorba de tovarăşii mei.
Revoltaţi contra şcoalelor, cârtind contra profesorilor, nesăţioşi de studii, cercetând împreună toate greutăţile ştiinţei, răsfoind ultimele descoperiri, veghind nopţile de iarnă pe formule algebrice şi pe operile criticismului modern, aceşti fraţi de studii şi de viaţă deveniseră, înainte de vreme, nişte capete culte şi severe, pentru cari nimic nu era străin cu desăvârşire.
Cel mai tânăr era de douăzeci şi unu de ani. Slab, palid, cu capul mare şi tuns mărunt; ochi negri şi vii, gene lungi şi lucioase. Nervos şi totuşi stăpân pe mişcările lui sufleteşti. Cel mai neîndurat analist în viaţa de toate zilele şi în daraverile ştiinţii. Despicând şi clasând orice problemă, pentru el, orice corp, ca şi orice adevăr ştiinţific era un tot a unor părticele de viaţă şi de valori. Vrăjmaş al paradoxelor, în el se încarnase metodul de-a izbi mai întâi în forma dinafară sub care se înfăţişa o controversă; odată cântărite cuvintele dintr-o cugetare şi problema redusă la subiect şi predicat, începea a dumica ideea în sine. Ceilalţi, pe vrute, pe nevrute, erau târâţi pe această cale "pozitivistă", cum îi ziceau unii, "sigură şi omenească", cum îi zicea el. Şcolile, în ştiinţă? Nişte gogoriţe. Sistemele? Basme. Iar arta, mângâiere pentru săraci şi modă pentru bogaţi. Veşnic nemulţumit cu formulele sale, ar fi dorit să aibă vreme ca să studieze "societatea noastră egoistă, săracă, leneşă, fudulă, sceptică, incultă şi nemiloasă". Pentru cei mici şi umiliţi, un adevărat amic, neîmpăcat contra "utopiştilor nebuni", care, vroind să le dea prea mult, s-au ridicat pe umerii lor şi nu le-au dat nimic.
Dintre noi, cel pe care îl iubea mai mult era tocmai vrăjmaşul metodului său. Pentru acesta analiza era un mijloc, adesea fără nici o importanţă. Vederile generale, dragostea sintezei şi-a sistemului erau puterea şi mulţumirea lui. Puternic şi violent, o discuţie de mai multe ore o închidea într-o frază largă şi vârtos aşternută.
Cât pentru neînţelegerile sociale — deosebiri de stare, de naştere, de inteligenţă şi de trepte — erau o greutate închipuită, căci toate pe lume sunt bine şi armonic; tot ce poartă pe umeri un popor e drept să poarte; formele sociale şi legile, dacă nu le dărâmă, le merită.
Al treilea era blând şi îndurător, în toate neînţelegerile zgomotoase, din cauza limpezii sale convingeri că nimic nu e sigur. Totul e "probabil". Chiar dovezile matematice ţin adesea de nişte valori virtuale ce par valori reale, căci satisfac anume serii de probleme.
De câte ori nu ne zicea surâzând:
- Dacă argumentele voastre ar avea vreo greutate reală şi hotărâtoare, ar trebui ca ele, turnate în oricare creier şi pe deplin înţelese, să nască aceeaşi convingere ca şi în voi. Eu înţeleg, rând pe rând, tot ce-mi spuneţi despre Auguste Comte; am citit cu voi aceleaşi comentarii, nu schimb nimic din toate argumentele — aş putea să le repet chiar cu aceleaşi cuvinte, ce dovezi pot să vă dau că le înţeleg? — şi cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeaşi lege generală. Şi nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracţie, oamenii se înţeleg, iar când e vorba să-l aplice, acelaşi adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe de-a întregul deosebite.
La asemenea cuvinte, ironia celorlalţi sfârşea prin a-l întreba:
- Duminica trecută ai fost la biserică? Ce evanghelie se citea? Ce cazanie? Tu ai fi în stare să zici "poate" când ar veni vorba despre Sf. Ştefan, care a înverzit nucufuscat al văduvei.
El, fără a se sinchisi, râzând de glumele noastre, ne răspundea:
- Şi de ce nu m-aş duce? Fiecare om poartă într-însul copilăria sa, micşorată, ce e drept, înghesuită de atâtea impresii şi idei noi. Pentru ce — când nici mie, nici altora, nu fac nici un rău — să nu-i fac ei plăcere ascultând o parabolă? Care din noi înţelege ce simte când ascultă o elegie de Chopin sau de Heine? Şi ascultaţi; şi vă face plăcere. Afară numai dacă n-aţi amesteca ce simţiţi cu ce înţelegeţi şi socotiţi că în om totul e conştient, că totul se poate pune în formule algebrice. Sunt sigur că voi, dacă aţi descompus un acord în do, mi, sol, credeţi că aţi înţeles ce aţi simţit când aţi auzit acordul. Discutaţi dacă o linie dreaptă la infinit este o curbă închisă şi nu vă daţi seama cum omul a ajuns la ideea de unul şi de mai mulţi.
Cu asemenea început de discuţie, într-o zi, ajunseserăm în şoseaua care duce la Băneasa. "Scepticul" ducea la braţ pe Trubadur.
- Să cânte Trubadurul! Altfel, burduful cu paradoxe o să ne ameţească.
- Ba nu, mai bine să ne spuie câte ape de colori vede el în pieliţa albăstrie a cerului.
- Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului, "de care când te-ai fi apropiat ai fi îngheţat sloi".
- Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătaţi în ochii mei şi veţi vedea dacă-mi arde de basme.
Pe sub pielea lustruită a obrajilor lui se răsfirau, ca o reţea vânătă, firele vinelor. Gura mică, cu nişte buze subţiate, ca un arc tras cu creionul pe hârtie albă. Ochii verzi dormitau sub pleoapele moleşite, şi părul negru i-atârna în talaji cu lumini argintii pe spetele înguste.
- Iar ai visat.
- Iar n-ai dormit ast-noapte.
- Aşa e. Era o lună, către miezul nopţii, că ai fi citit la lumina ei. Şi cu firea lui, pe-aşa lună...
- Ei, nu ştiţi nimic, răspunse Trubadurul. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morţii: rece, rânced, ceva de melc fiert, şi n-am izbutit să-l gonesc nici cu cel mai delicat miros, nici cu cel mai tare. Mă încearcă frigurile. Cânt cu vioara, şi ea răsună în coşul pieptului. Mi s-a rupt o coardă... am crezut că a plesnit ceva de lângă mine. De trei zile dorm câte zece ore. Mă deştept şi mi se pare că odaia cu cărţile e în vis. Mi-e frică să mă mişc. Numai când mă spăl cu apă rece, încet-încet, se trezeşte în mine ştirea de viaţă, de mişcare, de lumină. Sunt obosit. Aş vrea să ne odihnim.
Sărirăm un şanţ plin cu buruieni înflorite, tăiarăm o pădurice de stejar, plecându-ne sub ramurile cu frunze late şi creţe. La umbra unui carpen voi Trubadurul să poposim. Ne îngrijea soarta Trubadurului. Totdeauna fusese plăpând şi chinuit de vise, dar nu aşa de slab şi de deznădăjduit, îl cocoloşeam cât puteam. Nici de bani, nici de casă, nici de cărţi el nu trebuia să se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca şi veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mişcarea feţei, în privire, în mlădierea vocii şi în răguşeala în care îşi îneca glasul când vroia să-şi arate dezgustul.
Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas:
- Ce e, ce ţi s-a întâmplat?
- Eşti copil. N-ar trebui să te lăsăm în voia d-tale.
- Ţi-am zis să te muţi cu mine. Se vede că nu ţii la nimeni pe pământ.
- Ba da, ba da, răspunse Trubadurul, ba ţin prea mult, dar mă iubeşte mai mult pământul decât voi toţi. Uh! şi rece şi greu trebuie să fie! Voi nu ştiţi nimic. Nu puteţi înţelege pe deplin, bombăni el, plecându-şi capul pe genunchiul" meu. Ar trebui să uitaţi tot ce aţi învăţat din cărţi, să nu mai fi văzut nimic pe pământ, şi acum, primul glas pentru voi să vă fie al meu, prima faţă să vă fie a mea, cea dintâi idee de viaţă să v-o pot da eu. Numai astfel m-aţi putea înţelege. Altfel, orice v-aş spune se va izbi de cine ştie ce credinţă a voastră dobândită cu multă străduinţă. E greu să mă înţelegeţi fără să vă sfărâmaţi metoda voastră de-a judeca, de-a înţelege şi de-a simţi. Nu ştiţi nimic... Nu ştiţi că de trei zile...
- Ei, ce e? Ce ţi s-a întâmplat? Ţi s-a înecat corăbiile pe Marea Neagră? Ţi-ai tăiat capul şi nu-l mai poţi lipi la loc? Ce e? Ce primejdie? se răsti unul dintre noi cu un fel de necaz prefăcut.
-Mai rău, răspunse Trubadurul, strângându-şi obrajii în mâini. Să nu râdeţi. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morţii; rece, rânced, ceva de melc fiert... şi-mi scorboroşeşte nările şi se duce adânc-adânc, până în fundul creierului. Eu, care vă spuneam cu ochii închişi toate ierburile; eu, care vă spuneam tot ce şopteaţi din depărtări de necrezut; eu, care vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosebeam numai printr-o atingere de deget, acum, acest miros îmi omoară simţurile. Auz un sunet uscat, văz un trup alb şi întins pe-o masă de marmură şi parcă buricele degetelor mi se lipesc de-o mână uscată şi ţeapănă.
închise repede ochii, zgârci mâinile, strânse pumnii, se îndesă în mine, şi un fior îl cutremură din tălpi până la creştet.
- Dar unde ai fost, omule? în veci n-o să-ţi vii în fire. Iar ai visat.
- La disecţie! răspunse Trubadurul, tresărind. Am văzut pe masa de marmoră o fată tânără, mai frumoasă ca toate poveştile mele... I-am deschis pleoapele... Ochii verzi... Semăna cu ele...
- Cu cine?
Ne privirăm lung, îndoindu-ne de mintea amicului nostru. De mult se furişase în noi o temere.
- Semăna cu ele... şopti apăsat Trubadurul. De astă dată, numărul două m-a înşelat! Să vă spui. Nu mai pot ascunde. Să nu râdeţi.
Vocea i se stinse. începu să povestească:
"Era un timp când viaţa pentru mine n-avea nici formă, nici culoare, nici înţeles. Mi-aduc foarte bine aminte că sugeam încă şi deschideam ochii mari fără a primi vreo impresie statornică. Auzeam vorbe pe care le prindeam numai ca sunete. Pasările care se certau în desişul grădinii, străchinile care odorogeau pe masa rotundă, papucii cari se târşiiau prin casa lipită cu pământ galben, ca şi cuvintele omeneşti mi-erau deopotrivă.
|
|
|
 Visitor's Comments ! |
|
|
|
Ales la intamplare |
|
Termometrul spune la umbră 33° celsius... Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacientei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. |
|
|
|
Statistici |
| » Numar total de articole |
345
|
| » Numar total de autori |
90
|
| » Articole vazute |
2517109
|
| » Numar categorii |
26
|
|
